Muzeele în luna mai

“Conversaţii neterminate asupra importanţei absenţei”

Proiectul va reprezenta România la cea de-a 58-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă – la Biennale di Venezia. Curatoriat de Cristian Nae, proiectul expozițional articulează poetic un spaţiu al dialogului în care se intersectează trei proiecte artistice individuale aparţinând unor artişti activi începând cu perioada anilor ’80: Belu Simion Făinaru, Dan Mihălţianu şi Miklós Onucsán.

„Bienala de Artă de la Veneția continuă să fie una dintre cele mai importante din lume. Zilele de vernisaje, din debutul fiecărei ediții, adună toată elita artistică, a criticii, a galeriilor şi a pieței de artă. Dacă ar fi să enumerăm doar câțiva dintre creatorii care au făcut un eveniment din prezența românească la Bienala de la Veneția, în ultimii ani, nu i-am omite pe Ștefan Constantinescu, Ciprian Mureșan, Ion Grigorescu, Alexandra Pirici și Manuel Pelmuș, Adrian Ghenie, sau regretata Geta Brătescu”, a declarat preşedintele ICR, Liliana Țuroiu, subliniind şi faptul că „prima prezenţă individuală a României a fost în 1907, prin Fr. Storck, dar şi participarea în anul 1924 la ediţia realizată cu sprijinul principelui Carol, mai târziu regele Carol al II-lea”.

Curatorul expoziţiei, Cristian Nae, a spus că una dintre lucrările centrale ale expoziţiei va fi „Monumentul pentru nimic”, care este format din mici nișe unde publicul este invitat să introducă petale de trandafiri.

România va prezenta expoziţia în două spaţii distincte: în Pavilionul României din Giardini della Biennale, edificat în 1938 pentru participarea ţării noastre la Bienala de la Veneţia, şi în Noua Galerie din cadrul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, inaugurat în 1930 de către Nicolae Iorga.

„România pune întrebări, nu ştiu dacă vrea să întrebe. Cred că este momentul să întrebe în ce fel doreşte să gândească identitatea pentru viitor, să spun pentru viitorul Centenar. E un moment în care ar trebui să ne şi interogăm cu privire la ceea ce suntem şi ceea ce vrem să reprezentăm, şi nu neapărat să transmitem o unică imagine despre noi, motiv pentru care cred că aceste instalaţii invită publicul în mod poetic să gândească această idee de reprezentare naţională şi de vizibilitate. În al doilea rând, cred că vrea să transmită un simplu mesaj, şi anume acela că suntem o ţară în care minorităţile şi diaspora sunt în continuare reprezentate şi cred că putem în continuare să ne bucurăm de arta noastră, într-un sens mai larg decât al producţiei localizate undeva, şi toţi aceşti artişti au traiectoriile lor. (…) Este un trio prin intermediul căruia putem să gândim şi noţiuni mai pe înţelesul tuturor, precum acela de a se intersecta într-o naţiune care reuşeşte să-i cuprindă pe toţi. Dar noi am vrut să spunem mai mult decât atât, şi anume şi faptul că politicul poate fi poetic”, a afirmat Cristian Nae.

Horia Damian la Plan B Berlin

Cea de-a doua expoziție a lui Horia Damian la Plan B Berlin include o cuprinzătoare selecție de desene, picturi și sculpturi din diferite etape artistice încadrate în perioada 1950 – 2000.

“Ceea ce fac nu trebuie înţeles ca picture în sensul traditional”, afirma Horia Damian.
Artistul a frecventat atelierele lui Fernand Léger şi André Lhote a reuşit să-şi creeze propria viziune, o opera marcată de arhitectură. Faptul s-a datorat şi întâlnirii cu reprezentantl Neoplasticismului, Auguste Herbin, care declara în 1918 că “Arta noastră nu poate fi decât monumentală”.

În contextual de după cel de al Doilea Război Mondial, numeroşi artişti, printre care Herbin, Vasarely, Soto sau Agam, aveau acelaşi scop.Trebuia transformată societatea prin artă. Contruirea unei noi lumi presupunea integrarea artei plastic cu arhitectura. Astfel, creaţia lui Horia Damian antamează a trreia dimensiune sau, cume explica el, îdeea conceptuală a volumului.

Picturile şi desenele sale ofereau soluţii alternative pentru invenţii care nu erau realizabile în spaţiul fizic. Trebuiau găsite soluţii alternative, materialele cprea puţin. Horia Damian declara de altfel că nu face altceva decât să fixeze în mod poetic şi să sugereze o dimensiune spaţială.
Dar fiecare picture şi fiecare desen au propria autonomie şi există dincolo de idea initial. Ceea ce frapează în operele sale este atemporalitatea formelor, căutarea formei esenţiale pe care o descoperă în cele ale ziguratului, mastabalei, piramidei în trepte şi tumulilor. Artistul are o viziune foarte neo-plasticistă a fformelor, căutând în ele un fel de armonie mistică.

Operele lui funcţionează într-o lume a senzaţiilor şi în căutarea idealului. Un exemplu este “Francisc, conceput în 1978, în care “este vorba despre o alchimie spaţială, de o transformare a felului de a simţi şi de a vedea şi de o altă manieră de a atinge zonele cele mai profunde, mai misterioase ale finite”, după propria sa mărturisire.

Din 1970, artistul creează sculpture simbolice monumentale, conferindu-le o perspectivă metafizică care le deosebeşte de lucrările contemporane ale Artei Minimale americane. În 1975, el realizează pentru Guggenheim Museum din New York “The Hill”, ce se distinge printr-o perfecta stăpânire a meşteşugului. Dar dincolo de acesta, referineţele sale sunt “o referinţă mai curând la spatial elest decât la cel terestru, la un ideal mai mult decât la lumea palpabilă la sacru şi mai puţin la realităţile temporale”

Expoziţia va fi deschisă până în 15 iunie

“Gherasim Luca – Erou limită”

„Un nume și o rătăcire”, erou – limită al inventivității poetice, cuboman inspirat al deturnărilor vizuale, scriitor apatrid, apocaliptic de puternic, Gherasim Luca (1913 – 1994) este una dintre figurile singulare ale literaturii europene. Desemnat de către filosoful francez Gilles Deleuze drept „cel mai mare poet de limbă franceză”, el provoacă o transformare profundă a limbajului poetic prin metamorfoza lexicală și semantică neîncetată şi prin crearea unui spațiu poetic și existențial specific care eliberează sensul de constrângerile lingvistice: „ontofonia fonetică”. Un suprarealist absolut unic, poet și artist vizual, inovator la nivelul limbajului poetic.

Expoziția de la MNLR este o ocazie rară de-a arunca o privire în laboratorul poetului/teoretician, care a făcut parte din mișcările de avangardă din București și Paris. Folosind materiale din colecția muzeului și a Bibliotecii Academiei, expoziția este un bun prilej de a înțelege mai bine ce se află, de fapt, sub eticheta de „poet”: cărți-experiment, colaje făcute cu tehnici moștenite din deja tradiția lui Tristan Tzara, intervenții pe albume de artă etc.

Pornind de la donația excepțională încredințată de Micheline Catti colecțiilor Muzeului Național de Artă Modernă – Centre Pompidou din Paris, expoziția revine asupra diversității practicilor vizuale și a experimentelor poetice realizate de către Gherasim Luca. Ea reconstitue participarea la grupul suprarealist din București – printr-o atentă incursiune documentară realizată grație colecțiilor Bibliotecii Academiei Române și ale Muzeului Național al Literaturii Române – cât și producția inedită și confidențială de carte – obiect, albume fotografice deturnate și remarcabile cubomanii din colecțiile naționale franceze.

Expoziția „Gherasim Luca – Erou – Limită” reprezintă cea de-a doua etapă itinerantă a unui proiect realizat în cadrul Sezonului România – Franța și prezentat initial la Musée national d’art moderne – Centre Pompidou. Expoziția este deschisă până în 14 iulie.

“Renault și arta, o istorie vie / Renault and art, a living history”

Cu o istorie de peste 50 de ani, Colecția de Artă Renault vine pentru prima oară în România în anul în care Groupe Renault aniversează 20 de ani de când a avut loc privatizarea companiei Dacia. Colecția cuprinde nume precum: Robert Doisneau, Jean Dubuffet, Juan Mirò, Jean Tinguely, Victor Vasarely etc.

Groupe Renault România oferă posibilitatea publicului iubitor de artă contemporană de a o descoperi, până în 20 iulie, la Muzeul Național de Artă Contemporană din București.

La nivel internațional, Colecția de Artă contemporană Renault cuprinde 300 de lucrări ale unor artiști cu naționalități diferite, consacrați sau la început de drum. În România, sunt expuse operele unora dintre aceștia, dintre care: Yaacov Agam (Israel), Arman (Franța), Pol Bury (Belgia), Robert Doisneau (Franța), Jean Dubuffet (Franța), Errò (Islanda), Wen Fang (China), Ange Leccia (Franța), Jean-Baptiste Lorthiois (Franța), Roberto Matta (Chile, America Latină), Henri Michaux (Belgia/Franța), Juan Mirò (Spania), Angela Palmer (Marea Britanie), Georges Poncet (Franța), Arslan Sukan (Turcia), Jean Tinguely (Elveția), Victor Vasarely (Ungaria/Franța), Heidi Wood (Australia/Franța).

„Fie că mă aflu la Mioveni – pe platforma industrială Dacia, la Titu, unde avem Centrul Tehnic, sau la Renault Bucharest Connected, unde, de puțin timp, s-au reunit toate forțele Grupului din capitală, am șansa de a întâlni persoane diverse și diferite forme de artă. Colecția de Artă Renault este inspirată de cultura automobilului și de felul în care Renault desenează, concepe și produce mașini vândute în lumea întreagă. Această Colecție este unică în lumea auto. Am invitat, în egală măsură, tineri artiști să se inspire în creațiile lor din procesele noastre de a concepe și fabrica mașini.

În România, Colecția de Artă Contemporană Renault este înscrisă în agenda manifestării culturale Sezonul România Franța 2019, alături de alte evenimente pe care Groupe Renault le susține în calitatea sa de partener”, a declarat Christophe Dridi, președinte director general Dacia și director general Groupe Renault România.

Încă din anul 1967, Renault a dezvoltat, după un principiu original și grație unor colaborări apropiate cu artiștii timpului, Colecția de Artă Renault. Aceasta a fost alcătuită din lucrări ale unor artiști vizionari care au produs schimbări reale în peisajul artei și societății de atunci. Deși aparent fără legătură, cele două domenii – industria auto și arta contemporană – au creat confluențe și s-au dezvoltat pornind de la inovație.

„Totul a pornit de la ideea de mecenat. În 1967, Claude Louis Renard, manager al Renault, amator de artă și mare colecționar, prieten cu Andre Malraux (scriitor), și-a propus să apropie aceste două lumi, cea industrială de cea a artei contemporane, stabilind totodată întâlniri cu artiștii vremii. Cei interesați au vizitat sedii, spații industriale, au intrat în dialog cu ingineri, designeri, muncitori și au ales departamentele și posturile de lucru de care se simțeau atrași în compozițiile lor. De exemplu, Tinguely era interesat de anumite utilaje, iar Arman, de anumite piese standard, preferând, astfel, zona departamentului de Montaj al uzinei Renault. Aceste opere reveneau în parte artistului, restul aparținând companiei. Un alt exemplu este Vasarely, plastician recunoscut pentru arta optică, cel care, de-a lungul cooperării cu Renault, a fost solicitat să creeze logo-ul companiei, celebrul romb pe care îl vedem și astăzi pe mașini, cu diferite evoluții grafice. Operele cuprinse în această Colecție au fost expuse în diverse colțuri ale lumii, la Moderna Musset din Stockholm, la Stedelijk Museum din Amsterdam sau Musée d’Arts décoratifs din Paris. Mă bucur că iubitorii de artă și cultură din România vor putea descoperi și admira o parte dintre aceste opere”, a declarat Ann Hindry, curator, istoric de artă și director al Colecției de Artă Renault.

Retrospectiva Yvonne Hasan

O imagine de ansamblu a unei vieți artistice prea puțin cunoscute. Pe care Yvonne Hasan (1925 – 2016) o cunoașteți? Pictorița, profesoara de istoria artei, adolescenta arestată de regimul antonescian, tânăra artistă trimisă pe șantierele socialiste ale patriei, realizatoarea de tapiserii, autoarea unei cărți remarcabile despre Paul Klee și pictura modernă sau buna prietenă a Ninei Cassian? Expoziția arată multiplele fațete ale acestei îndrăgite artiste.

În prezent, Yvonne Hasan este amintitǎ cel mai des în rolul de profesoarǎ de istoria artei la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. În egală măsură ar putea fi invocatǎ ca: adolescentă evreică arestată sub legile antonesciene; elevǎ urmând cursurile de artă ale Școlii Maxy; tânărǎ artistă trimisă pe șantierele socialiste ale patriei; pictorița interesată de o viziune „sinoptică” – manifestatǎ în pictura sa printr-un colaj de elemente diverse: bucăți de lemn, ambalaje de săpun, plicuri de corespondență folosite, materiale textile rupte de timp; realizatoarea de tapiserii în care tradiția întâlnește forme expresioniste; teoreticiana artei, cea care profesează la Institut din anul 1956 până în 1982; autoarea unei cărți remarcabile ca Paul Klee și pictura modernă. Toate se unesc pentru a alcătui profilul unei artiste care merită o atenție deosebită, și a cǎrei personalitate şi profil cultural sunt minimalizate dacǎ nu sunt privite în ansamblu.

Expoziţia, orgaizată de Muzeul Național de Artă Contemporană, va fi deschisă până în 16 iunie.

Curator: Adrian Buga

“Kabuki – teatrul japonez”

Cuprinsă și în agenda Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, expoziția prezintă stampe japoneze realizate în secolelor XVIII-XIX, conținând imagini ale actorilor și scene de teatru kabuki. Lucrările fac parte din colecția avocatului George Șerban.

Aproximativ 100 de stampe japoneze, cu tema teatrul Kabuki, sunt expuse, în premieră, până în 30 iunie, în Cabinetul de Cartografie al Muzeului Naţional Brukenthal.

„Această expoziţie s-a născut din dorinţa de a explora şi a prezenta iubitorilor de artă un episod fascinant al culturii japoneze: arta ukiyo-e. (…) Invităm pe toţi vizitatorii la o incursiune în lumea fascinantă a gravurii, la o călătorie imaginară în Japonia shogunală, familiarizându-se cu un univers artistic de mare originalitate”, a declarat curatorul expoziţiei, Alexandru Constantin Chituţă.

Lucrările aparţin celor mai importante şcoli japoneze: Şcoala Torii, Şcoala Katsukawa, artiştii Buncho şi Sharaku, activi în secolul 18, Şcoala Utagawa, activă pe tot parcursul secolui 19, şi cei mai importanţi artişti japonezi care au realizat stampe cu imagini de actori şi scene de teatru Kabuki: Torii Kiyonaga (1752-1815), Kitagawa Utamaro (1753? – 1806), Toyokuni I (1769-1825), Toyokuni III Kunisada (1786-1865), Hiroshige (1797-1858), Kuniyasu (1794-1832) şi şcolile Shinsho (1726-1792), Shunkko (1743 – 1812), Shuntei (1770-1820) etc.

„Apariţia ukiyo-e este strâns legată de climatul politic, social şi economic din epoca Edo (1603-1868), perioadă în care, în ciuda izolaţionismului adoptat, Japonia s-a bucurat de o creştere economică susţinută. Dezvoltarea comerţului a condus la formarea unei noi burghezii ai cărei principali membri erau artizanii şi negustorii, cunoscuţi sub denumirea de chonin. Deşi importanţa lor pe plan economic este incontestabilă, ierarhia socială a epocii Edo i-a împiedicat pe aceştia să acceadă la puterea politică. De aceea, noua clasă mijlocie s-a afirmat prin crearea unei noi identităţi sociale. Una dintre particularităţile stilului de viaţă promovat de burghezia Edo este teatrul kabuki. Piesele erau inspirate din legende istorice sau din viaţa de zi cu zi, piesele de teatru aveau în comun o serie de motive şi tematici. Tema unei piese nu reprezenta, însă, punctul central de interes în gravuri. Acestea erau create cu scopul de a reda atmosfera piesei, o importanţă deosebită aveau costumele decorate generos şi personalităţile actorilor”, se arată în prezentarea expoziţiei.

Universul eclectic, animat al teatrului kabuki a fost reprezentat în xilogravurile cu actori cunoscute sub numele de ‘yakusha-e’, care, asemeni posterelor din zilele noastre, erau create pentru a informa audienţa despre anumite piese de teatru ori roluri în care evoluau actorii faimoşi ai vremii.

Arta ukiyo-e reflectă procesul de conturare a identității chonin, întrucât a respins subiectele abordate în mod uzual în artă; temele inspirate din cultura clasică, atât de apreciate de aristocrație, au fost abandonate în favoarea celor ce rezonau cu preocupările cotidiene alte burgheziei. Xilogravurile ukiyo-e prezintă, așadar, activitățile întreprinse de chonin în scopul relaxării, fie că este vorba de teatrul kabuki, de „cartierele plăcerii”, de călătorii ori de literatură populară. De aceea, deși traducerea obiectivă a termenului ukiyo-e este “imagini ale lumii trecătoare”, el a fost interpretat de chonin ca “imagini ale lumii plutitoare”, a lumii prezente, reale în care aceștia trăiau.

Lucrările au fost selectate după criteriul valorii artistice, acurateței imprimării, importanței în contextul operei artistului și, nu în ultimul rând, pentru raritatea lor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.