Negocieri SUA – China pentru un armistițiu comercial

Secretarul Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin, și reprezentantul pentru Comerț, Robert Lightizer, au început negocierile, în spatele ușilor închise, cu mâna dreaptă a președintelui Chinei, vicepremierul Liu He, pentru a evita un război comercial între cele două mari puteri, scrie Financial Times. Discuțiile au început la câteva zile după ce președintele Donald Trump a anunțat că va impune taxe vamale de circa 60 miliarde dolari pentru produsele fabricate în China cu valoare adăugată mare, pentru a reduce din deficitul comercial de 400 miliarde dolari în defavoarea Americii. Intenția președintelui SUA a fost anunțată după impunerea de tarife vamale pentru importurile de aluminiu și oţel, tarife care afectează China, dar în special exportatorii europeni, din Coreea de Sud și Japonia.

Seceratul Trezoreriei SUA a arătat că împărtășește un „optimism rezervat“ cu privire la negocierile cu Beijingul. „Nu ne temem de un război comercial, însă nu acesta este obiectivul nostru“, a spus Mnuchin. El a adăugat că SUA vor aplica tarifele anunțate de Donald Trump, „dacă nu vom ajunge la un acord acceptabil“.

China a făcut câțiva pași înapoi în fața ofensivei protecționiste a SUA. În primul rând, Beijingul a anunțat că va impune taxe vamale de doar 3 miliarde dolari pentru produsele americane, în replică la tarifele de 60 miliarde anunțate de SUA. Apoi, vicepremierul Liu a asigurat că va permite acționariat majoritar străin la unele companii financiare din China, că se vor importa mai mulți semiconductori fabricați în SUA și că firmele străine vor avea mai puține restricții la investițiile în telecomunicațiile, medicina și educația din China. Și mai importantă este mențiunea premierului chinez Li Keqiang că se vor lua măsuri pentru încetarea practicii de a cere firmelor străine să cedeze drepturile de proprietate intelectuală pentru a investi în China.

Presa americană atrage atenția că unele dintre concesiile oferite de Beijing sunt „otrăvite“. Spre exemplu, promisiunea de a importa semiconductori americani va defavoriza Taiwanul și Coreea de Sud, doi dintre cei mai importanți parteneri ai SUA în regiune. „Practic, SUA vor fura din propriul surplus ce se va crea în relația comercială cu China“, scrie Financial Times.

În Europa, pe celălalt front al disputei comerciale, Statele Unite au oferit partenerilor de peste Ocean doar 40 de zile de exceptare de la taxele vamale pentru aluminiu și oţel. Până pe 1 mai, economiile UE ar trebui să ia măsuri de limitare a exporturilor către SUA, pentru ca această exceptare să se permanentizeze. „Vom discuta orice cu un stat prieten care respectă regulile Organizației Mondiale a Comerțului. Nu vom discuta nimic dacă ni se pune pistolul la tâmplă“, a avertizat președintele Franței, prezent la finele săptămânii trecute la Consiliul European de la Bruxelles.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

2 Comentarii

  1. Pana mai ieri, americanii se credeau tari pe pozitie,faceti cum zicem noi sau valea,numai ca, intre timp chinezii deschid piata petrolului in banii lor si probabil ca or fi zis ca vor vinde toate datoriile americane si/sau vor banii inapoi peste noapte….de aici,discutii cu usile inchise ca probabil ar reprezenta caderea completa a dolarului.Mai erau si ceva discutii cu privire la „gunoiul american” exportat spre China,plastic,ziare,cartoane,fier vechi etc. interzicerea lor ar fi insemnat distrugerea unor industrii americane.Tot otelul de la cladirile din N.Y prabusite in 9/11 sa dus in China ptr a fi retopite si pe urma se laudau ca noua cladire a fost construita cu ceva otel din vechile turnuri de parca ar fi fost facut in america.Podul din San Fracisco,facut in intregime in China,trimis cu vapoarele si asamblat de americani, altceva nu prea mai pot face,economia este mondiala si cand cineva incearca sa-ti impuna ceva, poti lovi inapoi sub alte forme.Un lucru pe care multi il vad dar nu vorbesc,China este putere mondiala,mai totul este fabricat acolo si daca ei tusesc, tot globul sta in pat cu febra.Totul are o limita pe care americanii o depasesc fara sa se gandeasca ca intr-o zi chinezi vor opri tot exportul catre america ptr. o perioada si stiti ce se intampla?caderea definitiva a tarii in haos.Intelegeti ceva,America este o tara de mana a treia care sta la putere numai militar si nu ptr mult timp.Este timpul sa va uitati in est,puteti fi ajutati fara santaj si cine vrea razboaie daca totul merge struna?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.