Nu știu de ce Cafeaua Irlandeză se prepară cu frișcă și bucățele de ciocolată. Unde mai pui că zahărul se servește separat și mereu te întrebi cum să-l amesteci în băutură, cu paiul, fără a strica aspectul carcaletelui străinez. Pare o făcătură neinspirată care nicidecum nu te poate duce cu gândul la efervescenții irlandezi. Cred că într-o halbă s-ar defini mai bine, cafea și tărie, juma-juma, ca să poți zări omuleți verzi bălmăjind într-o stare de trezie relativă.
Dramul de alcool abia de reușește să-mi lărgească puțin pupilele prin care sorb informația ca un ins anost ce sunt, trăit mai toată viața pe o stradă liniștită a Bucureștilor. Fătuci, care câștigă un ban cinstit împărțind pliante la intrarea în crâșme, îmbie trecătorii cu alt glas decât acela al sacagiilor ce se plimbau mai veacul pe aceste străzi înguste ale Centrului Vechi. Unii răspund invitației, dar cei mai mulți își continuă periplul început probabil în Piața Victoriei, în teritoriul unei insule de lumină moartă, minuscul pentru o capitală europeană, care este delimitat brusc de Hanul lui Manuc și clădirea CEC. Trecătorii?! Corporatiști, străini dând buluc la ieftinătatea bucureșteană, profesioniste în căutarea buluciților străini, oameni simpli care vor să se simtă și ei oameni făcând parte din acest furnicar, câteva florărese tradiționale, vreo doi aurolaci profesioniști.
Veselie?! Cât încape! Terasele pline, cluburile așijderea, spectatori ai duduilor care-și arată sânii prin geamul unor stabilimente cu dedicație.
Limitele acestei insule de lumină sunt străjuite de taximetriști și de locuitorii de noapte ai capitalei care funcționează pe bază de eter. Dincolo de ei, pământul cu tot cu oameni doarme. Întunericul se revarsă peste Dealul Mitropoliei către cele mai îndepărtate cătune, într-o parte. În partea cealaltă, noaptea a luat sub stăpânire Palatul Victoria și, odată cu el, toată suflarea, până-n granițe. Insula în care mă aflu conține singurii oameni care dorm treji, cărora li se pare că viața este un vis încă frumos.
Sorb femeiește, prin pai, din pișvaserul cu pretenții de băutură alcoolică mimând atenție profundă față de subiectul aflat pe buzele companionilor mei. Lucruri banale, problemuțe cotidiene. Nimeni, într-un astfel de timp și într-un astfel de loc, nu vrea să se afunde în discuții contradictorii. În fond: „am ieșit ca să ne simțim bine!”. Nu pot să nu remarc faptul că micul nostru grup e o replică în miniatură a societății care nu se mai poate exprima decât prin dorința de sfadă sau prin apatie. Ni se întâmplă des ca ceva să tulbure apele stătute de care suntem cuprinși și aparenta liniște a insulelor de lumină moartă în care ne facem că trăim, iar acel ceva nu poate fi decât motivat empatic, mai puțin rațional, căci așa suntem noi, o țară plină de oameni sensibili. În jurul mesei ne protejăm liniștea prin eviscerarea banalităților de tot soiul. Nebuniile ultimilor ani nu-și au locul, „simțirea de bine” este tabu. Suntem, extrapolând, același miriapod mămăligos numit societate care, din când în când, face bulbuci printre cocoloașe și sfârșește prin a se retrage în sine din spirit de autoconservare.
Viciul de caracter, cu efecte fatale, care domină societatea, începând din sensul său larg de mulțime amorfă și până la minima exprimare a doi indivizi ce-și șterg spuma berii din barbă, este că furia, frustrarea și violența se revarsă exclusiv către interlocutorul imediat, ci nu către generatorii și motoarele furiei, frustrărilor și violenței. Suntem, pe scurt, spectatorii unor telenovele implicați afectiv până la identificarea cu personajele antagonice. Suntem educați de un discurs radical, polarizant și belicos pe care numai întunericul retragerii în sine, acea noapte a minții de sine impuse, ne poate feri de rănile cauzate de o acțiune civică justă pe care am avea imprudența să o întreprindem.
Nu ne mai putem susține opinia fără a nu risca ostracizarea, de aceea, dialogul devine o aventură. Cei care ne dirijează emoțiile au avut grija ca sensurile limbii române să se alieneze într-atât, încât oricărei afirmații i se poate conferi înțelesuri contrare, lipsite de nuanțe, categorice, stigmatizante.
Pe vremuri, când Centrul Vechi era o ruină și Iliescu era președinte, am auzit din gura lui o teorie pe care, la vremea aceea, pe când se lupta cu Luceafărul Huilei, nu știam dacă să o cred ca fiind validă sau nu. După spusele sale, întregul bazin carbonifer al Văii Jiului era supus pe vremea lui Ceaușescu unui test al securității care implementa măsuri economice și sociale în cel mai fierbinte grup social, cel al ortacilor, cunoscut pentru rezistența sa bazată pe număr și solidaritate. Dacă acel experiment nu stârnea reacții negative, măsurile erau implementate la nivel național. Acel experiment de manipulare al maselor mi se pare că a fost cât se poate de real și eficient la vremea sa, iar astăzi, când securitatea s-a emancipat și occidentalizat, schimbându-și periodic stăpânii politici, se pare că s-a extins și și-a diversificat metodele de lucru. Experimentele sociale de manipulare al maselor, susținută de mare a parte a presei, au devenit mai perverse folosindu-se de unealta diversiunii și a activării extremelor. Nu mai poți fi un observator obiectiv. Ori ești pro, ori ești contra căci, dacă te pune imprudența să șezi cu părerea pe undeva la mijloc te trezești cu o etichetă pe frunte îmbăloșată de saliva ambelor tabere. Mefistofelică strategie de impunere a voinței sforarilor prin care este suprimată analiza personală, obiectivă și deranjantă a cetățeanului. Un fel de „încurcă-i drace!” cu pretenții de „divide et impera”. Astfel, nimeni nu se mai poate opune narativului oficial, oricât de idiot ar fi el sau părtinitor, fără ca să nu cadă pradă în labele trolilor oficioși sau a presei cu ceafa lățită de plăți din buget sau de la cine mai știe care ambasade.
Stând așa, la terasă, -după ce noaptea s-a lăsat peste zori în acest întuneric continuu, după ce străinii au înghesuit profesionistele prin taxiuri plecând fiecare la hogeacul său-, și mă întreb: care sunt oamenii care mai pot face o schimbare? Cine ar mai putea reda democrației valorile sale autentice, constructive? Care este acea forță care ar putea reeduca presașii în spirit deontologic sau serviciile în menirea lor exclusivă, aceea de a servi siguranța cetățeanului, care ar putea crea o opoziție cerebrală și notabilă? Cert este că, din cafeaua asta irlandeză nici cafeaua nu și-a îndeplinit sarcina și nici picătura de alcool. Bâjbâind prin întunericul acestei democrații mă îndrept spre casă cu lipsa speranței că mă voi împiedica, pe undeva, de vreo cineva care are amnarul la purtător.
Ce sa-ti spun, ai devenit depresiv si in democratie:)))!Nu o cafea, ci un baston de militian autentic pe spinare te-ar ajuta sa-ti revi din cosmar
CE Cestie Autore !
„Cine va reda Democratiei VIRGINITATEA Pierduta ?”
Pai, am siIO oarece Parere de Cestia cu Re-COASEREA Virginitii lu’ DAMACRACY !
Citeste, daca te intereseaza in Mod REAL Cestiunea, Commnetariile mele, CONTESTATARUL, la Articolul cu Grigore Arboredin CAPuu’ Listeide AZI … 🙂
zaharul separat servit a venit la pachet cu aberatiile legislative de tva, care fac diferenta de pret intre bauturile cu zahar si cele fara. in ceea ce priveste osracizarea, acesta este un model ha-murikn. cand a venit varul meu si sua aici, prin 1995, imi spunea ca 90% dintre americani se duc la pisiholog (adica spalare pe creieri de luat bani). de ce? pentru ca NU ai cu cine sa vorbesti!noi, aici in Romania, nu avem (inca) nevoie, pentru ca avem familii unite si prieteni, cu care ne infruntam, ne certam si ne impacam apoi. creierul functioneaza! povestea el, ca, cumparasera in grup, o casa pe plaja in malibu.il intreb? si voi vorbiti acolo, discutati despre ce se intampla, ingeneral cu viata etc? ah. nu!! raspunde el! mergem acolo sa ne detasam si sa ne simtim bine. nimeni nu vorbeste despre cotidian si problemele personale. NU este politicos ! vedeti? de aceea ies unii cu arma in mana si mitraliza tot ce le iese in cale. din cand in cand. lipsa de comunicare cu ai tai, apropiati, lipsa de UNITATE, lipsa de intelegere duc la psihopatie si violenta. psihologia indobitoceste omul. te duci sa dai bani unui speculant si vorbesti unui perete. ba mai rau, daca-ti duci copilul, risti ca „psihologul” sorosh sa ii spuna copilului de 13 ani, ca este independent si are voie sa faca ce vrea el! inclusiv sa se droghee, sa nu se duca la scoala etc – asta a patit o prietena, de curand, care si-a dus copilul la un „psiholog” colaborator la emisiunea de spalat creierii „schimb de mame” (alt experiment neomarxist maoist – vor sa vada daca lumea accepta!).
Care este acea forta ? In 40 ani veselia dispare ! Fara IMPADURIRI MASIVE SI IRIGATII URIASE ne ducem dracu ! Nenorocire mare ! In unele parti ale tarii, de ex. Ramnicu Sarat dar si Dolj au aparut crapaturi in sol de 15 cm.grosime si adanci de 60cm. Cataclismul climatic bate la usa.In 40 ani (unii vom mai apuca sa vedem) incepe instalarea desertului si ei se ocupa cu cai verzi pe pereti . Fara IMPADURIRI MASIVE SI IRIGATII URIASE ne ducem dracu ! Toata peninsula balcanica intra treptat in zona desertica. In istorie imperii au disparut datorita secetei . Vezi si descrierea in biblie……. Asa ca rogute mestere, Bogdane ocupate de asta frate !