Părintele Sofian. ”Postul este cu adevărat un dar ceresc, nu o povară”

”Cand cineva pleaca la un drum lung, se aprovizioneaza cu toate cele necesare, ca sa fie asigurat pe timpul calatoriei lui si sa nu aiba piedici sau neajunsuri în ceea ce are de gand sa savarseasca. Asa si noi, facem o lunga calatorie, desi ni se pare ca stam pe loc, fizic, însa facem o calatorie în duh, pe un drum care merge mereu la deal, un drum obositor… Dealul catre care mergem este Golgota, acolo ne vom întalni cu Domnul Iisus — Iisus care merge cu crucea în spate, plin de rane, plin de sange, mereu blestemat si înjurat, El, care dezleaga si ridica pacatele lumii. Catre acest deal, catre aceasta culme a nevointelor începem noi sa urcam, de maine dimineata, pe calea sfantului si marelui Post.

Ce  este  postul? Postul înseamna în primul rand înfranare. Va atrag atentia asupra acestui lucru: daca mananci o mancare foarte buna de post si mananci bine, ai încalcat postul. […]

De asemenea, va atrag atentia ca cel ce posteste de bucate, posteste zadarnic daca postul lui nu este însotit si de postul celalalt, sufletesc: postul de rele. Postul de rele, postul de pacate este obligatoriu, mai ales postul gurii. De pilda, daca barfesti, chiar daca nu mananci nimic, tot in iad te duci.

Cine osandeste pe altul, acela e mai vinovat decat cel care nu posteste, pentru ca intra în drepturile lui Dumnezeu. De aceea Parintii ne îndeamna mai ales la acest post al gurii, cum spune psalmistul: „Pune, Doamne, paza gurii mele“[3]. O vorba odata spusa, nu mai poti fi stapan pe ea. Zboara de la tine si este mereu comentata si rastalmacita în toate chipurile. De aceea, tine-ti-o pe loc, mai ales cand e vorba de un cuvant rau. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca de asta sunt dintii si buzele în fata limbii, ca doar-doar vom putea înfrana aceasta limba si Doamne, Doamne, cat venin si cat viclesug stie ea sa verse de multe ori! Cititi în seara asta epistola sfantului Iacov, sa vedeti ce ne îndeamna el sa facem ca sa ne tinem in frau limba plina de rautate. Limba clevetitoare pe multi a lipsit de plata ostenelilor lor — e bine sa nu uitati aceasta.

Tot asa gandurile,  imaginile,  aducerile  aminte  de pacat, toate acestea ataca postul si-l strica. Asa ca va îndemn sa fiti foarte atenti si la postul simturilor, adica sa închidem toate usile prin care poate intra pacatul în noi, pentru ca acesta este rostul postului, frati crestini: sa închidem usile prin care intra pacatul, sa starpim adica tot raul din noi.

Si mai este înca un lucru. Evanghelia de astazi ne-a vorbit despre post[4]. Si Iisus spune asa: „Daca nu veti ierta oamenilor gresalele lor, nici Tatal vostru cel din cer nu va ierta voua gresalele voastre”.

Postul este întemeiat de Dumnezeu odata cu lumea, frati crestini: primii oameni au primit porunca postului. Toti sfintii din Vechiul Testament si toti sfintii din Noul Testament au împlinit aceasta porunca a postului. Iisus însusi posteste si El. Postul este cu adevarat un dar ceresc, nu o povara. Postul era pentru sfinti o mare bucurie — si asa ar trebui sa fie si pentru noi. Bolnavii, daca postesc, se vindeca mai usor, este un fapt recunoscut si de medicina. Batranii care postesc duc o viata mai senina. Copiii care postesc se dezvolta altfel, capata mai multa întelepciune — desi copiii, batranii si bolnavii au dezlegare din partea Bisericii, sunt scutiti de post. Dar si ei pot posti, le va prinde bine.

Maica Domnului a postit si toti apostolii si toti sfintii din calendar au fost mari postitori – si pentru post total, al sufletului si al trupului, ei au avut niste bucurii extraordinare. Stiti cum e cu postul? Primele trei zile e mai greu — e un fel de greva a organismului — dar pe urma aproape uiti ca postesti si începi sa simti efectul binefacator. Simti cum se repara în tine toate madularele betegite, pentru ca daca te îmbuibi prea mult, chiar si cu mancare de post, simti cum se razbuna organismul tau si încet-încet, depui armele, te doare ba ici, ba colo… In randuiala noastra, copiii, batranii, bolnavii si cei ce lucreaza în medii toxice nu sunt obligati sa posteasca. Este aceasta libertate: cum vor ei, sa posteasca sau sa nu posteasca. Dar daca nu vor sa posteasca, sa spuna la spovedanie, ca sa ia binecuvantare, pentru ca binecuvantarea le va spori puterea.

Biserica nu este tiran si Dumnezeu nu vrea sa ne ucida cu postul, ci sa strunim în noi aceste apucaturi rele. Si totodata, ne reparam si sanatatea noastra. Biserica este numita si spital pentru bolile sufletesti. Fiecare boala fizica are un substrat sufletesc. Oboselile nervoase, spaimele,  abuzurile, mania, mandria, toate acestea ne ataca profund în launtrul nostru, se varsa aceste toxine în fiinta noastra si ne amarasc viata cea dinlauntru. De aceea, postul dumneavoastra trebuie sa fie complet. Un post de mancare, dar si post de toata aceasta rautate omeneasca

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

2 Comentarii

  1. postul nu are nici o legatura cu religia. abtinerea de la mancare (si nu numai) pe anumite perioade sunt vindecatoare atat pentru organism, cat si pentru spirit. vrei sa fii mai bun? incearca sa nu faci rau si sa nu judeci (foarte greu, atat timp cat esti legat de „lumea materiala”). se spune ca Isus, desi iubea oamenii si incerca sa le deschida ochii, mintea si sufletul spre scapare, nu prea ne suporta (ha! oare de ce?), de cele mai multe ori alegand solitudinea (meditatie).

  2. Nici Caldura Nu avem in Bucuresti ! Abia pe 24 Noiembrie 2023 la ora 23 si 30 de minute ne da drumul la Caldura la 35 de grade la Calorifere !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.