Rapoartele GRECO față în față cu realitatea judiciară

„Unde anume este anomalia în cadrul sistemului Ministerului Public? O secție în cadrul acesteia ori o structură autonomă?“, se întreabă Centrul de Resurse Juridice într-o analiză intitulată „Rapoartele GRECO vs realitatea judiciară“.

„În precedentul Raport (ad hoc) adoptat de GRECO în 23 martie 2018, acesta recomanda abandonarea creării noii secții speciale. La baza acestei inedite recomandări de abandonare stăteau următoarele argumente:
1.) Paragraful 33 susține că nu s-au primit informații convingătoare care să sprijine crearea acestei secții, deși, în nota de subsol nr.28 se face referire la decizia Curții Constituționale a României prin care aceasta, în cadrul controlului de constituționalitate conchidea că secția este o garanție și o protecție a principiului independenței sistemului judiciar, că ar oferi o protecție împotriva presiunilor si abuzurilor decurgând din plângeri penale arbitrare.
2.) Același paragraf conține două teze care se anulează reciproc din punct de vedere al unei construcții logice. Astfel, (i) pe de o parte se susține că nu au existat date sau evaluări care să demonstreze existența unei probleme structurale în justiție care să justifice înființarea unei astfel de secții (deși este de notorietate faptul că în cadrul DNA exista un serviciu de investigare a infracțiunilor din justiție)2, pe de altă parte se susține (ii) că există un număr prea mic de personal pentru soluționarea cazurilor, facându-se referire, de pildă, la faptul că în anul 2017 au fost aproximativ 3500 de plangeri penale formulate împotriva judecătorilor și procurorilor.
3.) O afirmație extrem de gravă este cea de la paragraful 34: există temeri că această secție ar putea fi ușor utilizată în mod abuziv pentru a se elimina cauzele tratate de parchete specializate sau pentru a interfera în cauzele importante/sensibile în cazul în care reclamațiile împotriva unui magistrat au fost depuse incidental în acea cauză, deoarece ar intra automat în comptența noii secții. Raportul nu dezleagă misterul acestei temeri existente în societate3 și nici procesul logico-juridic prin care o astfel de temere se traduce la nivel concret, prin trimiteri exprese la texte de lege atât de periculoase. Nu rezultă, de altfel, nici care este/sunt articolele de lege care pot conduce, indubitabil, la utilizarea abuzivă a noii secții.
Drept urmare, se declară apoteotic că această secție trebuie să fie abandonată.
În Raportul de follow-up referitor la Raportul ad hoc privind România4, adoptat în 21 iunie 2019, cu privire la aceiași secție:
4) La paragraful 25, GRECO reamintește că a evaluat crearea secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (…) a fost văzută ca o anomalie a cadrului instituțional existent, care ar putea conduce la conflicte de competență și ar putea fi folosită necorespunzător și supusă unei ingerințe nejustificate în procesul de justiție penală. Nu a reieșit, din lecturarea ambelor rapoarte, cum anume s-a facut evaluarea, respectiv care au fost criteriile de natură obiectivă avute în vedere, articolele de lege periculoase pentru „folosirea necorespunzătoare” a secției ori care permit „ingerințe nejustificate” în procesul penal. În ceea ce privește conflictele de competență, acestea, cu siguranță, vor fi soluționate conform regulilor generale ale regulatorului de competență, fie că vorbim de România ori altă țară membră CoE, fără a pricinui mare necaz urmăririi penale.
Un privitor obiectiv ar putea vedea, în peisajul Ministerului Public autohton:
Direcția Națională Anticorupție (DNA) înființată, inițial, complet în afara Ministerului Public și, ulterior, organizată ca structură autonomă în cadrul acestuia, cu personalitate juridică, procurorul șef fiind ordonator secundar de credite. Până la intrarea în vigoare a Legii nr.207/2018, condițiile de acces în DNA pentru procurori prevedeau o vechime minimă de 6 ani (așa încât aveau vocație inclusiv procurorii de la parchete de pe lângă judecătorii) și susținerea unui interviu.
Ulterior, prin Legea nr.207/2018 s-a impus condiția participării la un concurs iar vechimea a crescut de la 6 ani la 8 ani și, mai apoi, prin OUG.92/2018 la 10 ani. În ceea ce privește legalitatea și temeinicia rechizitoriilor ori plângerile cu privite la actele și măsurile procurorilor, asupra acestora se pronunța, cel mult procurorul șef al DNA. Niciodată Procurorul General al PICCJ.
Direcția de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ, ca structură specializată. Procurorul șef al DIICOT este ordonator terțiar de credite. Condițiile de vechime au urmat aceași evoluție ca și la DNA, respectiv de la 6 ani la 10 ani, iar modalitatea de accedere a fost și a rămas interviul. În ceea ce privește rechizitoriile sau plângerile formulate, ultimul cuvânt îl are, și în acest caz, procurorul șef DIICOT și nu Procurorul General al PICCJ.
În cazul ambelor structuri, numirile în funcțiile de conducere, conform art. 54 alin. (1) din Legea nr.303/2004 se fac de către Președintele României, cu avizul secției de procurori a CSM, la propunerea Ministerului Justiției.
Secția de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ) funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ, având competență exclusivă de a afectua urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de judecători și procurori. Nu este permisă delegarea ori detașarea. Condițiile de încadrare în această secție presupun o vechime de 18 ani în funcția de procuror, grad profesional de cel puțin curte de apel și parcurgerea unui concurs (inclusiv interviu transmis în direct) în fața unei comisii compusă din 3 judecatori CSM (cu grad profesional de curte de apel, cel puțin), un procuror din cadrul CSM (cu grad profesional corespunzator judecătorilor) și procurorul șef-secție.
În ceea ce privește procurorul șef al SIIJ, acesta este numit de plenul CSM, în baza unui concurs susținut în fața unei comisii descrise anterior.

În concluzie, unde anume este anomalia în cadrul sistemului Ministerului Public? O secție în cadrul acesteia ori o structură autonomă?
De asemenea, modalitatea de numire in funcțiile de conducere și de execuție în cadrul SIIJ implică doar Consiliul Superior al Magistraturii, fără ingerințe din partea factorului politic (fie aceste Ministrul Justiției ori Președintele României), ceea ce conferă garanții suficiente în ceea ce privește independența secției. Experiența necesară de 18 ani în parchet este, de asemenea, o garanție a echilibrului și a unei temeinice formări profesionale. Cu toate acestea, s-au pus opreliști permanente din partea procurorilor (și nu numai ) din cadrul CSM în ceea ce privește operaționalizarea secției, ajungandu-se până la boicotarea ședințelor Plenului Consiliului de către aceștia din urmă, comportament ce ar trebui să aibă consecințe cel puțin diciplinare.
Conform declarațiilor5 date de către fostul procuror șef al SIIJ, de la data la care a devenit operaţională, Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie a preluat 1.422 de dosare, aflate în curs de soluţionare, din care 70% au fost înregistrate ca urmare a unor sesizări din oficiu. Dosare cu o vechime în sistem de cel puţin doi ani şi care erau lăsate în nelucrare. Majoritatea sesizărilor din oficiu sunt în legătură directă de cauzalitate cu soluţiile pronunţate de magistraţi, în special judecători, în dosarele instrumentate de aceştia şi indiferent de materia în care s-a judecat cauza – civil sau penal. Prin procedura de operaţionalizare a secţiei şi prin transferul dosarelor de la diferite unităţi de parchet la această secţie, au fost închise peste 3.000 de dosare care vizau judecători şi procurori care nu erau soluţionate. Însăşi instituirea unui cadru instituţional corect a avut ca prim efect eliminarea a 3.000 de elemente care afectau independenţa judecătorilor şi procurorilor”, a spus şeful Secţiei de investigare a magistraţilor.
Porbabil ca experții GRECO nu au fost informați cu privire la faptul că 3000 de dosare vizând magistrați au stat în nelucrare la DNA ori alte parchete și, în mod subit, odată cu operaționalizarea noii secții au fost închise și nici asupra faptului că, în cazul dosarelor preluate, 70% au fost sesizări din oficiu (deci nu făcute de părți nemulțumite) cu o vechime de 2 ani și care vizau, inclusiv soluții pronunțate.
Publicarea Raporului Inspecției Judiciare cu privire la respectarea principiilor generale care guvernează activitatea Autorităţii Judecătoreşti în cauzele de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie vizând magistraţi sau în legătură cu acestea are potențial de a face lumină cu privire la teama teribilă a unei părți din sistemul judiciar cu privire la înființarea acestei secții. Vor fi, astfel, de interes, modalitațile de afectuare a actelor de urmărire penală, cooperarea cu structurile de informații, mandatele de interceptare date in cauze, dacă judecătorii care erau subiecți ai acestor dosare intrau, mai degrabă (ori din contră) în dosare de competența DNA, (etc).
Numai după lămurirea și nu acoperirea acestor întrebări legitime România, asemenea altor țări membre GRECO, îsi poate lua o perioadă de grație pentru analizarea profundă a sistemului judiciar și implementarea măsurilor necesare unei reale independențe a sistemului judiciar“.

Georgiana Iorgulescu

Centrul de Resurse Juridice

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 10
Georgiana Iorgulescu 5 Articole
Author

17 Comentarii

  1. Mda….”justitea independenta” patronata de ambasadele occidentale care „profetea” soare pentru lachei si racoare pentru nationalisti !

  2. Cucoana , daca n-ai observat , NU sectia este anomalia , ci oamenii pusi acolo cu mana de persoane foarte interesate si mai mult decat dubioase si ce sunt ei pusi sa faca ! Sau nu vezi asta ? Pe ce criterii a fost numita aceasta Alina Florea ? Una care a lucrat in Parchetul unuia dintre cele mai corupte judete si orase din Romania – Constanta ! Si care atat timp cat a fost procuroare la Constanta n-a vazut si n-a auzit nimic din ce se facea in oras ! De ce sa am eu incredere in ea ?

  3. Băi Nastratin… ești un securist atât de prost sau o faci pe-a prostu sau ești doar un simplu idiot util care nu-i în stare să înțeleagă ce citește… Vezi că-n articolul de față a fost explicată procedura de selecție a procurorului șef de la SIIJ. Și ca să-ți dai seama cât ești de „deștept”, nici măcar numele nu i l-ai scris corect.

  4. Mai frumosilor, de ce oneghe-urile care lupta pentru drepturile omului nu trimit filmele cu Portocala si Piturca cum fac dreptate in Romania? Dece nu trimit raportul inspectie judiciare in care se face referire la magistratii cu dosare la DNA-UL lui Kovesi in vederea santajarii. Sectia de anchetarea magistratilor din subordinea lui Kovesi era normala si cea din subordinea CSM este anomalie? Toate ambasadele straine proclama ca va vor independenta justitiei fata de lege si dependenta de hotararile lor! Huuuo!

  5. Americanii spun: „Show me the money!”, la noi este: „Interesul poarta fesul.”
    Daca se merge pe fir, se afla cine a redactat raportul Greco, cine l-a dictat si cine a consiliat si se va demonstra usor legatura dintre text si o coada de topor de aici din tara direct interesata sa nu se afle ilegalitatile ce s-au facut si inca se mai fac in justitia din Romania.
    S-a mai demonstrat ca texte emise de oficiali europeni erau scrise de secretari romani.
    Deoarece aproape nimeni nu citeste continutul, doar titlul (GRECO cere desfiintarea sectiei speciale) este important pentru postacii platiti.

  6. Sa nu suspectam de buna credinta nici GRECO nici MCV . Cit timp ne critica inseamna ca ceea ce facem , facem bine . De aceea un sincer: SIKTIR!

  7. Cristian B , suferi de scenarita , iti flutura fesul ce ascunde neuronul uzat prin maracini . Confunzi GRECO cu SIIJ-ul Alinutei Deliorga ? ” S-a mai demonstrat ca texte emise de oficiali europeni erau scrise de secretari romani .” Vino cu un exemplu concret , nu vrajeli fumate specifice postacilor tiraspoleni platiti cu 3 copeici postarea . Panimaesi ? P.S : Esti vuvuzeaua ” Charlie ” sau un instrumentist diletant din taraful maestrilor afoni ” Kopeika Gaurita” din Tiraspolea ?

  8. ca ai nostrii sant cum sant e una, „rufele murdare se spala in familie”, ca persoane particulare straine folosesc niste instututii occidentale pentru a santaja Romania ca stat e alta. Sa practicat si se practica cu alte state „partenere” sau fata de oficiali din aceste state care mai fac cate ceva bun pentru ai lor. deci cam ar trebui sa facem pipi pe recomandarile unor straini care si la ei in tara impun magarii propriilor cetateni. opinia publica din Romania este divizata pentru ca persoane particulare din niste institutii au uzurpat puterea si lucreaza impotriva populatiei in general – lasand de-oparte ca se platesc salarii, pensii, birocratia functioneaza, ministerele lucreaza pe un maldar de nimicuri – e vorba de altceva aici…

  9. „Nastratin”, zis Nas’ty”, supranumit „Puli 21”, geamanul lui „Darius”, vezi cum te demasti precum un impiedicat in neuron?
    Asta va doare pe voi, faptul ca procuroarea Florea s-a dovedit intransigenta si insensibila la celebritatea Infractoarei nationale Kövesi, care fie vorba-ntre noi, a pastorit cea mai corupta tara din Colhozul Bolsevic european de o asemenea maniera, incat mieii fatati milionari de Securitate s-au transformat in berbeci miliardari!!!
    Canaliile bolsevice din GRECO dispun de destui neuroni ca sa nu compileze rapoarte cu trimitere la persoane,dar executarea ordinului Comintern i-a obligat, din lipsa argumentelor juridice, la aprecieri „apoteotice”, vorba distinsei Georgiana Iorgulescu, aprecieri care nici macar nu se refera la realitatile romanesti.
    Hoge circumcis cerebral,in prostia ta incomensurabila ataci mult mai dur raportul GRECO prin raportarea la persoane, adica
    demasti acest clan bolsevic ca a apelat la subterfugiul gargarei filosofice pentru a-si ascunde scopul adevarat!!!
    Si, apropo, MA-TA nu e cucoana fiind o TZOAPA de bazar oriental…

  10. @ charlie Nu sunt canalii bolsevice sunt 2 tute gen veverita care au terminat dreptul acu 4-5 ani. A dat linkul Cristian B.
    Globalistii vor sa fure, sa aiba mana de lucru ieftina, cane de tun pentru razboaie, copii la adoptii pentru ticalosiile pe care le fac… vezi legatura Vlad Voiculescu USRistul- mercenar, fundatia din Chicago si cazul Sacarin descoperit de Sorina Matei!

  11. Conform legilor românești GRECO desfășoară activitate sindicală ilegală, sub aparența unor recomandări ce nu prea au treabă cu egalitate în fața legii, ?

  12. la recomandarea strainilor romanii nu mai au libertatea industriei, libertatea cercetarii, libertatea navigatiei pe oceanele lumii de ex. – pentru ca s-a ras la pamant infrastructura, cladirile, instalatiile. In schimb primari dictatori, prefecti, mai ales in orase mari, au dat liber la carciumi, baruri, consum de alcool pe strada – politistul bea si el la scara blocului, se da prieten cu aia care deranjeaza unde se locuieste. Cu rezultatul tinerii sub teroare a familii intregi, a barbatilor, a mamelor, a copiilor, a batranilor – daca reclami esti acuzat, trecut pe lista precum comunist – de tineri petrecareti si tineri politisti solidari intre ei pt. ca „tineri”. celor care reclama li s-a aruncat cu rahat pe usi pe geamuri, au primit amenintari, traiesc in teroare pt. ca nici nu mai au unde sa se duca, sau nu vor sa vanda locuintele, ceea ce se urmareste, adica dizlocarea reclamantului din proprietatea lui. Acuma ie „industria ospitalitatii” dom’le, printre altele si muulta prostitutie, inclusiv intelectuala, politica, jurnalistica. Se practica in toata tara. scopul: certuri, conflicte nesfarsite intre categorii de oameni, saparea sanatatii psihice, slabirea, ingenuncherea oamenilor. Practic – statul lasa oamenii sa-si dea in cap unii la altii, asista si transmit populatiei prin echipe de minori „m–e” scris pe peretii proprietatilor private. „Biznisul” carciumilor si betivii dom’le „dezvolta romania, fac romania puternica, stat de drept”. Asta nu e turism si nici vre-o „libertate”, e statul in razboi impotriva populatiei, prin intermediari – sa fie clara treaba.

  13. MCV-ul, cum am spus in mod repetat, se refera la Justitie, la PUTEREA JUDECATOREASCA si din acest motiv nu are legatura sau nu ar trebui sa aiba legatura cu politicul, mai precis cu celelalte DOUA PUTERI din stat.
    Faptul ca organismele Colhozului Bolsevic european fac confuzia de a viza politicul, respectiv celelalte doua puteri, cea legislativa si cea executiva, fara a se referi la APENDICELE POLITIC care este PRESEDINTIA, atunci cand isi fundamenteaza „criticile” la adresa „democratiei” si a coruptiei, le demasca arbitrariul, reaua-credinta si inregimentarea bolsevica!!!
    Presedintele politic, respectiv ales politic, e investit de constitutia bolsevica a lui Ilici Iliescu cu prerogative care au caracter totalitar, in speta in discutie aceasta persoana numind si revocand magistratii!
    Orice derapaj al Justitiei,mai presus de imixtiunile Securitatii,se datoreaza conducerilor numite de presedintele bolsevic
    si in consecinta responsabilitatile sunt precumpanitor ale presedintelui care le tolereaza sau le acopera, vezi Bashinescu si Johanisberg. Si atunci se naste intrebarea: De ce MCV, GRECO, comisarii sovietici nu au abordat niciodata responsabilii principali, respectiv presedintii, sefii din Justitie si Securitatea care-i monitorizeaza pe toti?

  14. @Charlie : Ma rog , asa vezi tu de la Tiraspol ! Eu de la Bucuresti vad altfel ! Dar nu asta e urgent ! Urgent este sa-ti schimbi obielele nespalate de la WW II , pentru ca imediat ce apari se simte pe site o duhoare de-ti pica parul din nas !

  15. „aristo”, nu am inteles daca respectivii consideri ca nu sunt canalii sau ca nu ar fi bolsevici! E o chestie implicita care nu mai trebuie demonstrata, ramanand varianta ca nu-i consideri bolsevici, fapt care chiar daca ar fi adevarat, nu exclude calitatea de canalii a membrilor clanului in discutie.
    Doar ca niste simple canalii nu pot avea tupeul de a sfida pe fata o tara intr-o speta atat de sensibila care-i vizeaza pe bolsevicii romani!!! Sper ca esti de acord ca macar canaliile autohtone sunt canalii bolsevice.
    Chiar e asa de greu de inteles ca niste persoane si entitati diferite, autohtone si de la nivel de Colhoz european, nu pot fi pe-o vorba fara o coordonare de tip umbrela? Ce i-a manat pe ticalosii Timmermans(agent secret olandez), Weber, Junker si alti cativa, pe flacaii din GRECO si Comisia de la Venetia, pe sefii Colhozului in general sa introduca si sa mentina MCV-ul care vizeaza Justitia si nu politicul, sa nu ne admita in Schengen, sa ne apostrofeze fix dupa ce in tara s-au pus la cale diversiuni pe Justitie, sa nu se pronunte pe protocoalele Securitatii(bolsevice) cu institutiile Justitiei? Marota cu „mintirea” lor e puerila, dar vad ca face prozeliti…

  16. „Hoge Nastratin”, secatura securista de „dreapta”, locuiesti la subsolul ambasadei sovietice din Bucuresti? Batrana loaza circumcisa, mercenariatul tau bolsevic e vizibil, modul de a face scut in fata slugilor Securitatii si a omologilor din Colhoz!!!
    Mai, nenorocitule, daca erai un antibolsevic autentic trebuia sa-mi imbratisezi argumentele referitoare la Colhoz si la toti comisarii bolsevici care-l populeaza!!! Mai mult, erai obligat sa acuzi procurorii stalinisti care vaneaza „dusmanii poporului, identitatea metodelor si filiatiile(vezi ticalosul bolsevic Lazar sau ticaloasa securista fiica de procuror sef
    ceausist, Kövesi!!!) lor. Marota cu lipsa de importanta a modului ilegal de strangere a „probelor”, pe considerentul ca „rezultatele” conteaza, va tradeaza drept niste CANALII BOLSEVICE. Gandirea voastra e stalinista, antidemocratica…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.