Dragă Ioane, am încercat să înţeleg ce te-a deranjat în articolul meu despre partizanatele jurnaliştilor de azi şi, drept urmare, de ce ai decis să-mi scrii o scrisoare deschisă care, în fapt, nu este o contra-argumentare la afirmaţiile mele de acolo, ci un atac la persoană.
Am înţeles că, pentru tine, este deranjant că am lăudat stilistica lui Andrei Pleşu. Să zicem că asta ar fi o chestiune de gust, deşi ştiu foarte bine că nu din pricini de gust Andrei Pleşu este, uneori, o ţintă a atacurilor de presă, ci tocmai din pricini de partizanat politic. Altfel spus, Pleşu trece, în ochii unora, drept băsist, ceea ce, în ochii acelora, este ceva mai rău decât dacă domnia sa ar trece, să zicem, la Islamism. Dar tocmai “băsismul” său îmi pare mie a fi temperat de un efort intelectual de imparţialitate: îi vede lui Băsescu şi defectele şi calităţile şi vede cum tocmai calităţile joacă, în plan politic, roluri de defecte…
Nu putea fi doar atât. Am văzut, apoi, că te-a deranjat afirmaţia mea despre lipsa conştiinţelor în peisajul jurnalistic actual din România. Da, asta poate fi ceva deranjant şi nu doar în cazul în care tu însuţi te-ai considera o conştiinţă, ci şi dacă afirmaţia aceasta ar jigni nişte oameni din presa noastră pe care-i admiri.
Uite, de pildă, eu admir în cel mai înalt grad opera intelectuală a lui Horia-Roman Patapievici. Nu-mi pasă că este sau nu este, că a fost sau nu a fost băsist în partizanatul său politic. Una e una, alta e alta. Nu vreau să încurc borcanele, pentru că nu consider că partizanatul politic este esenţial în constituţia unei conştiinţe.
Alt exemplu. Ştiu că Gabriel Liiceanu trecea, pentru unii, o conştiinţă a moralităţii publice. Nu-i admir prestaţia, din pricină că o percep ca fiind expresia unui idealism moral lipsit de simţul realităţilor. Iar realităţile, după părerea mea, înainte de a avea expresie politică, sunt constituite din fapte de natură economico-financiară. Ce fel de fapte? O conştientizare (o cercetare, mai exact) a avantajelor competitive pe care le are sau nu le are potenţialul economic al ţării. Apoi, o judecată cu privire la felul în care valorificăm sau nu aceste avantaje, dacă ele există. Consider că, în absenţa unei conştienţe educate în acest sens, partizanatele politice sunt simple fenomene de felul galeriilor de fotbal.
Iată de ce comentatorii politii îmi apar mie a fi diversiunea cea mai dezvoltată care s-a lăţit multilateral peste educaţia publică în România ultimilor 25 de ani. Să tot vedem probleme şi să nu fim capabili să construim soluţii, dar să-i hulim pe cei care au discernământul de a judeca soluţiile (dacă au fost deja construite)? Aceste soluţii n-au cum să vină din simplul partizanat politic de stânga ori de dreapta. Ele vin, dacă vin, din cercetarea metodică, pe durată lungă, a realităţilor. Iar cercetarea metodică cere competenţe specializate şi specialişti în multe discipline. În niciun caz lăudărisme, ori simple voluntarisme. Lăudărismele şi voluntarismele (caracteristice vieţii politice) se vor exercita în gol, dacă mai întâi nu au fost sintetizate datele unor asemenea cercetări multidisciplinare.
Sper că eşti de acord cu mine că, dacă aceste cercetări există, n-ai auzit de ele de la Ion Cristoiu sau Sorin Roşca Stănescu. Te asigur că ele există.
În fine, problema ta, în scrisoare, nu era înţelegerea specializată a realităţilor româneşti, ci oportunismul meu. Ai convingerea că şi eu am fost băsist, iar acum aş încerca să mă dezic de acest… păcat. N-am fost băsist pentru bunul motiv că în perioada 2004-2014 n-am apărut la televiziuni şi n-am avut colaborări în presa scrisă cu comentarii politice, ci exclusiv culturale. Dar puteam fi. N-am dorit să fiu, dar puteam fi, dacă aş fi fost un comentator politic. Pentru că, în analiza mea, tăierea salariilor, în2010, asalvat situaţia în care ne aflam. Era mai bine dacă ar fi fost făcută în 2009, dar şi aşa (cu o întârziere pentru care marii vinovaţi sunt Băsescu şi Geoană), în următorii doi ani România s-a putut restabiliza. S-ar fi restabilizat şi fără tăierea salariilor dacă guvernul de atunci ar fi putut desfiinţa peste 200.000 de posturi bugetare. Dar, din pricina Legii funcţionarului public, 200.000 de posturi n-ar fi putut fi desfiinţate decât prin restructurarea generală a tuturor instituţiilor administraţiei de stat: să le fi desfiinţat azi şi să le fi reînfiinţat mâine, cu alte nume şi alte organigrame. Zici că ştii legile! Dacă le ştii, dă-mi tu, acum, după război, o soluţie mai bună decât acea groaznică tăiere a salariilor.
Voluntarismul marinăresc al lui Băsescu a fost o soluţie polititcă în 2010. N-a fost soluţia ideală în bătăliile pentru consolidarea independenţei justiţiei. Vedem azi de ce. Vedeam şi atunci? Eu n-am fost chiar aşa de clarvăzător. Noroc că n-am avut colaborări politice în presă, nu-i aşa?! Tu zici că am avut. Citează-le, te rog. M-aş mândri cu ele. Căci am înţeles încă de atunci că tăierea salariilor va avea drept consecinţă politică dispariţia PDL-ului din simpatia populară. În 2012, pedeliştii şi-au ascuns sigla la alegeri, iar apoi, au topit-o în sigla PNL. Au ales să se salveze ca politicieni, dar PDL-ul s-a făcut praf şi pulbere ca entitate de sine stătătoare.
Nu trebuie să mă crezi pe cuvânt. În fond, îţi relatez chestii dintr-un fel de publicistică de sertar.
În fine, îmi faci un portret de oportunist odios. Ai un singur argument: da, din 2005 până în 2014, am fost salariat la ICR. Aveam un post de redactor plătit cu 1.000 de lei noi pe lună. Dacă aş fi avut colaborări în presa băsistă, nu crezi că aş fi fost plătit un pic mai bine?
P.S. Ce vrei să zici cu chestia aia cum că aş fi vrut să acopăr nu ştiu ce cheltuieli uriaşe privitoare la o traducere a unei cărţi de Andrei Pleşu? Aş fi făcut-o cu drag, dar postul meu de la ICR era acela de jurnalist la o revistă electronică…
(I.B.)
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.