Problema (41) Dirijorul Daniel Barenboim, director muzical al uneia dintre cele mai mari opere din Berlin, a anunţat luni că înapoiază premiile muzicale obţinute în Germania, după ce rapperi ale căror texte au fost catalogate antisemite au fost recompensaţi cu distincţii similare, relatează AFP.” ( Score: 0,26
Problema (40) Dar ceea ce a iniţiat omul problemă, alogenul, a fost desfiinţat după vreo douăzeci de ani de un român cu putere de decizie, care a considerat că muzica populară românească autentică nu este bună pentru mediul politic, deoarece „alegerile se câştigă cu manele”. – Score: 0,27
Regalul „Alifantis Fragile Band!” Concertul de miercuri seara de la TNB poate fi trecut între marile bucurii muzicale devenite tradiționale ale lunii decembrie. … Cel puțin o dată pe an, Nicu Alifantis își scoate pe scenă comorile muzicale, migălite la mare artă și pudrate cu iz de sărbători de iarnă. … Muzica lui te obligă să călătorești simultan în două lumi. Score: 0,82
Noi suntem români: despre „habarniști” și „habarnism” Folclorul românesc, eminamente muzical, se distinge prin unitate structurală la nivelul sistemului sonor, sistemului ritmic, formei arhitectonice, stilului de performare, sistemului metric al versificaţiei. … Există și o notație muzicală sumară, datată 1909, la care apare și strofa 3, care nu a fost înregistrată. Score: 0,28
Eveniment. Premiile Academiei Române. Cine sunt laureaţii În secţiunea Arte, Arhitectură şi Audiovizual: Creaţie muzicală: * Score: 0,26
10 ani de la moartea lui Nelson Mandela …şefi de stat şi de guvern, foşti preşedinţi, numeroşi reprezentanţi ai Caselor Regale, lideri politici importanţi, precum şi personalităţi internaţionale ale vieţii muzicale, culturale şi ale mediului de afaceri, alături de prieteni şi membri ai familiei lui Nelson Mandela, dar şi peste 60.000 de simpli cetăţeni, au venit să aducă… Score: 0,26
Moment festiv la Brașov. Ce s-a apucat să le spună Brenciu oamenilor… În seara de 30 noiembrie, luminițele Crăciunului s-au aprins la Brașov pe muzica lui Horia Brenciu. Score: 0,26
„Poftim, din România!”. A început târgul din Parcul Tudor Arghezi Pe durata celor trei zile, organizatorii au pregătit surprize muzicale tradiţionale pentru a păstra spiritul autentic al sărbătorilor populare româneşti. Score: 0,26
Mărturisire despre regretata Cornelia Catanga: „Asta a fost și dorința ei” Not found: muzica Score: 0,80
Michel Jarre vine la „Garantat 100%” Discuţia curge apoi lin către surse de inspiraţie şi idei muzicale. … „Prin esența ei, o idee muzicală e cumva ceva așteptat. … Muzica e alcătuită din sunete. … Faptul că muzica nu înseamnă doar note și solfegii, ci e formată în primul rând din sunete". ( Score: 0,28
Michael Jackson nu mai e King of Pop. Cine i-a furat titlul? Această recunoaștere din partea Forbes îi susține cariera și relevanța pe care Bad Bunny a obținut-o în industria muzicală globală. … Comentariile de pe rețelele de socializare reflectă dezamăgirea față de inovația muzicală a cântărețului. Score: 0,26
Asasinarea lui Ioan Luchian Mihalea: au trecut 30 de ani Un grup de tineri veseli, care dansau în ritmul melodiilor, îmbrăcaţi modern, în culori vii, care trăiau muzica şi cântau cu o plăcere ce li se citea pe chip şi în priviri, arată site-ul bestmusic.ro. Score: 0,28
Jennifer Lopez, primul album după 10 ani Albumul va fi asociat cu un film cu acelaşi titlu, regizat de Dave Meyers, "o reimaginare muzicală şi vizuală, narativă, intimă, meditativă, sexy, fantastică şi extrem de amuzantă a vieţii sale amoroase aflate sub lupa publicului". & Score: 0,26
Sibiu: Elevii de la Liceul de Artă învață într-un frig de nedescris La vârsta de 7 ani, și-a început călătoria muzicală la Liceul de Artă din Sibiu, întâlnind-o acolo pe doamna profesoară de pian Kálmán Emese, care a făcut-o să îndrăgească iremediabil acest instrument. Score: 0,27