Ce se întâmplă cu programul „Masa caldă”

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, a afirmat, vineri seara, că va discuta cu ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, săptămâna viitoare, despre programul „Masa caldă”, deoarece Finanţele trebuie să asigure doar banii, iar Educaţia conceptul.

„Se amenajează spaţii pentru ca cei mici să poată avea o masa caldă. De săptămâna viitoare vom avea discuţii noi cei de la Finanţe cu fiecare minister în parte, pentru a vedea ce sumă au primit în bugetul pentru 2019 cum au de gând să o cheltuie. Nu vreau să constat, la final de an, că suma nu se cheltuie sau, la rectificare, că banii trebuie luaţi, duşi în altă parte”, a declarat Eugen Teodorovici, vineri seara, într-o emisiune la Digi 24.

În ceea ce priveşte Ministerul Educaţiei, ministrul Finanţelor a susţinut că va discuta despre programul „Masa caldă” pentru copii, construirea de toalete pentru toate şcolile care nu au, aproximativ 1.400 de şcoli.

„Aici (Masa caldă – n.red.) trebuie să vorbim şi cu Ministerul Educaţiei pentru a vedea exact cum este conceptul, pentru că sunt şi şcoli mai mici care nu permit, să spunem, neapărat în aceeaşi şcoală, organizat un loc de mese. Sunt şcoli în care poţi să amenajezi astfel de spaţii. Va fi de la caz la caz, cum vor fi şi acele containere cu băile pentru şcolile din mediul rural. Nu te apuci să dărâmi şcoala. Păi, dacă dărâmi şcoala să îi faci baie…da? Pui lângă ea un container… Cei care sunt implicaţi în zona asta ştiu foarte bine şi sunt convins că sunt de acord cu această idee: containere pe care le racordezi fie la reţeaua de canalizare, fie îi faci fosă dacă e şcoala pe nu ştiu pe unde, într-o zonă unde nu este reţea. Deci, soluţii trebuie să fie, totuşi suntem în secolul XXI”, a detaliat Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a susţinut că nu Ministerul Educaţiei trebuie să implementeze aceste proiecte, ci primăriile. „Deci, noi am alocat banii, obligaţia ministrului de resort este să vină cu o propunere clară. Primăriile vor fi un partener clar în acest proces, pentru că nu te apuci tu, Minister al Educaţiei, să faci chestiunea asta. Dai banii la primărie şi primăria…”, a explicat Teodorovici.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. Mie mi se pare o prostie fara margini acest lucru. Masa calda, e necesar doar in scolile cu camin internat.

  2. O aboneaza si pe Androneasca la programul „Masa calda”;ea cand sa isi mai si gateasca la cat de aglomerata e?!

  3. Canalizarea,apa potabila,fara ele nu vom putea progresa.Fara specialisti,absolventi de scoli(licee) tehnice,ingineri,in acest domeniu,in curs de perfectare, suficienti,nu vom reusi.
    Care este situatia pe tara,in date exacte ?

  4. Parlamentarii isi bat joc si chinuie copiii, aproba cu intarziere strigatoare la cer malitioasa acest program, in mod vadit rau intentionat, dar ei castiga zeci de mii de lei lunar si isi iau vacante 3 luni de zile pe an !!!!!!!!

    Parlamentarii, ministrii si toti din aparatul esential de stat, directorii de institutii publice, sefii, NU E POSIBIL sa fie atat de bine platiti si sa aiba 3 luni de vacante !!! CU ATAT MAI MULT CU CAT FURA SI DISTRUG TARA ASTA! INALTA TRADARE!!! Ar merita toti care au distrus tara sa fie fortati tot restul vietii sa reconstruiasca viata cu arma in spate, sa ne faca autostrazi fortati, sa sape tunele, canale, cu utilaje moderne nu cu sapa, ca nu e eficient nu ca n-ar merita umilinta! Iar daca au abilitati, studii superioare, folosite cunostintele lor in folosul societatii, fortati, doar pentru o masa (calda, sic) si un loc intr-un container casa mobila! Folositi la maxim!

  5. Revenind la VACANTA de 3 LUNI dar comit atrocitati economice, sociale, politice, GENOCID UMAN de 30 DE ANI !!!
    Vacanta lor n-ar trebui sa fie mai mare decat cea legala ca a omului obisnuit, iar pentru a pastra echitabilitatea voturilor in parlament, toti parlamentarii sa fie nevoiti sa-si ia concediul coordonandu-se cu colegii lor in asa fel incat sa ramana aceleasi procentele de locuri in parlament ale diverselor partide ca cele castigate in urma alegerilor parlamentare; si sa fie permis un maxim 30% din parlamentari sa fie in concediu in orice moment.
    De ex: Daca Partidul A are 30% din locuri, Partidul B are 20%, Partidul C are 35% locuri si Partidul D are 15%, atunci daca de ex ar fi 100 parlamentari, daca in saptamana 1 din august vor concediu toti, maxim 30 persoane sa le fie permis sa fie simultan in concediu in acelasi timp (30% din total oricand), din care 30% – 9 din Partidul A, 20% – 6 din partidul B, 35% – 10.5 adica 10 din Partidul C, 15% – 4.5 adica 4 din Partidul D.
    Aproximarea mereu se va face in jos pentru a proteja reprezentarea servita de partidele cu procente mici in parlament.
    Daca in sapt 2 din august vor un numar maxim de persoane concediu din Partidul D care are doar 15%, se verifica disponibilitatea celor din celelalte partide, iar cati pot merge din partidul D va fi limitat de cati vor sa mearga si din celelalte partide, proportional cu numarul lor de locuri.

    Asa ar trebui sa arate o tara democrata!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.