Teoria stalinistă a moldovenismului are adepți la București întru slava Ucrainei (I)

Președintele României, Klaus Werner Johannis, și ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, au oferit publicului informația potrivit căreia, în convorbiri recente cu omologii lor ucraineni, le-au cerut acestora să înceteze a mai face distincția între „români” și „moldoveni” ca și când ar fi două naționalități diferite.

Partea ucraineană nu a confirmat primirea cererii, ceea ce i-a făcut pe unii observatori să creadă că o discuție serioasă pe tema respectivă, între reprezentanții celor două state aliate în războiul împotriva Rusiei, în realitate nu a avut loc, anunțurile Președinției române și a MAE român fiind destinate doar consumului intern. Cel mult, conform unor trucuri diplomatice cunoscute, românii i-ar fi informat pe interlocutorii ucraineni că, pentru calmarea opiniei publice, vor afirma public că ar fi cerut ceea ce oficial nu ceruseră.

Că o fi una că o fi alta, comunicatele amintitelor instituții ale statului român au oferit prilejul unor medii românești, chipurile obiective, a căror identitate și obediențe reale rămân încă de lămurit, pentru a lansa un atac împotriva acestora (oare autentic sau de conivență cu guvernul, pentru a oferi un alibi inacțiunii?), acuzându-le de presiuni inadmisibile făcute asupra cetățenilor ucraineni de origine „moldovenească” pentru a se „converti la românism”.

MOLDOVENII NU SE LASĂ CONVERTIȚI ÎN ROMÂNI”!?

Unii vor spune că nu avem de ce da atenție unui articol obscur al unui autor obscur publicat de o agenție de știri cu o audiență limitată. Viața ne-a învățat, însă, că tot ceea ce la apariție nu are mai mult decât semnificația unui excentricități ori a unui balon de încercare, poate deveni, odată ce i se permite să se dezvolte liber și să se insinueze în conștiința masei, o forță materială care chiar dacă nu îți dărâmă casa, îți sparge ferestrele făcând locuirea imposibilă.

În anii 1990, când am sesizat diferența între discursul neo-marxist din universitățile americane și cel conservator al suprastructurii politice de la Washington, i-am avertizat pe interlocutorii mei că acumularea mai multor promoții de absolvenți ai ziselor universități pe piața muncii va face imposibil ca, de la un anumit moment încolo, recrutarea celor care introduc informații în calculatoarele decidenților politici să nu aibă loc din chiar masa intelectualității convertite prin îndoctrinare academică la globalismului revoluționar de inspirație bolșevică. Mulți dintre aceia care au primit atunci cu mirare, neîncredere sau zâmbet avertismentul meu, astăzi mă întreabă și se întreabă cum s-a ajuns ca antiamericanismul cultural, care, în dorința de a reseta ordinea lumii, omoară azi „visul american”, împingând mândra putere americană de altădată în genunile istoriei, să cuprindă ca un cancer aproape întregul organism politic al SUA? Iată cum!

Din știința mea, până în prezent, teza sovietică potrivit căreia moldovenii reprezintă o națiune distinctă care, prin acțiunea imperialistă a unioniștilor valahi din secolul al XIX-lea și trădarea moldoveanului Alexandru Ioan Cuza cu prietenii săi politici, au ajuns sub „dominație românească”, nu a cunoscut nici o susținere în România. Că a le spune „moldovenilor” că sunt români (românii de răsărit) ar constitui un act de siluire a conștiinței lor și o negare a libertății lor de a alege, nu știu să fi spus nici un purtător de opinie, om politic sau om de știință român din România. Nu s-a întâmplat, cel puțin nu în mod ritos, nici măcar pe vremea în care România se găsea sub ocupație sovietică, la finele celui de Al Doilea Război Mondial, și în orice caz nu după retragerea armatei sovietice în 1958.

Iată, însă, că o agenție de știri (HotNews), despre care surse, de regulă, bine informate afirmă că ar avea legături vinovate cu cercuri oculte (în parte instituționalizate) de interese, publică, un text al cărui autor, dl Gabriel Bejan, spune următoarele: „Modul în care, în general, este abordată în România problema „comunității românești din Ucraina” (a se observa că referirea la comunitatea românească din Ucraina este pusă în ghilimele spre a se sugera falsul susținerii că o asemenea comunitate ar exista – n.n.) suferă de o boală grea și anume de un naționalism bătrâncios, de anii 90, cu urme de iredentism, ce nu are nicio legătură cu abordarea modernă, europeană, în privința minorităților naționale.

Pentru a combate boala, autorul a introdus în articolul său: „spusele liderilor comunităților moldovenești din Ucraina (regiunea Odesa) despre identitatea lor și despre încercarea autorităților române de a-i „converti” în români (observăm că referirea la comunitățile moldovenești din Ucraina nu mai este pusă în ghilimele, sugerând că abia acestea sunt reale – n.n.); „spusele reglementărilor Consiliului Europei (Convenția cadru pentru protecția minorităților naționale) despre dreptul minorităților la autoidentificare și, în cazul special al Ucrainei, despre presiunile făcute de România asupra acestor comunități de moldoveni să-și schimbe identitatea în români, lucru cu care, evident, organismul specializat al Consiliului Europei nu e de acord. (așadar, România a fost deja judecată și condamnată la Consiliul Europei pentru politica sa externă „etno-naționalistă”); spusele a „doi istorici cunoscuți și avizați pe spațiul ex-sovietic, Armand Goșu și Dorin Dobricu” care au răspuns la întrebarea „Ce sunt acești oameni, români sau moldoveni?”.

Prin urmare, dacă avem o condamnare internațională bazată pe „abordarea modernă, europeană” în materie, avem și o susținere „științifică” românească. Cu mențiunea că cei doi istorici consultați (care pentru a da o vizibilitate cât mai mare articolului la fundamentarea „științifică” a căruia au contribuit, l-au preluat pe pagina lor de fb) au printre realizările de natură a-i recomanda calitatea de membru al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, coordonată de profesorul Vladimir Tismăneanu (de la University of Maryland, College Park, USA) ca și pe aceea de coautor al Raportului Final redactat de aceasta („Raportul Tismăneanu”). Dacă dl Dobrincu este doctor în istorie, Magna cum laude, al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, cu teza Rezistenţa armată anticomunistă din Româniași cercetător la Institutul de Istorie A.D. Xenopol” din Iaşi, dl Armand Goșu este doctor în istoria Rusiei (cu specială privire la istoria politicii externe a Imperiului țarist) al Universității din Moscova, dar și fost redactor șef al Revistei 22 a Grupului pentru Dialog Social, fost membru al Consiliului de administrație al Fundației Soros din România, precum și fost sau actual membru a nenumărate alte comitete și comiții. (În a doua parte a anilor 1990, pe când era doctorand la Moscova, în timpul „luminoasei președinții” a lui Boris Elțîn, dl Goșu critica politica externă românească pentru prea multă occidentalo-filie, pentru ca azi, exprimând poziția soroșistă, să fie un anti-putinist intransigent, mereu, însă, acreditat de cineva ca expert de prin rang. Un fel de reîncarnare a Popei Burducea, cel din anii 1945-1956, care era „când cu steaua când cu crucea”.)

În ceea ce îi privește pe liderii „moldovenilor ucraineni” intervievați, cei mai mulți sunt cunoscuți ca adepți ai „moldovenismului” și nostalgici ai sovietismului, aflați la originea sesizării „organismului specializat al Consiliului Europei” cu privire la „teroarea” exercitată asupra lor de guvernul român pentru „a-i converti la românism”. (Guvern care nu știu ce o fi făcut de nu au fost înlăturate din fașă asemenea aberații. Guvernul ucrainean, desigur, le-a confirmat.)

Cei mai mulți dintre aceiași lideri au lăudat sau cel puțin validat ca rezonabilă legea ucraineană a minorităților. Lor li se poate acorda circumstanța atenuantă de a fi trebuit să se exprime trăind în „vibranta democrație ucraineană”. Ceea ce nu este cazul cu românii din România care le-au preluat ca atare declarațiile și le-au răspândit dându-le girul lor, spre „Slava Ucrainii”.

MOLDOVENISMUL” STALINIST GEOPOLITIC DE ALTĂDATĂ ÎN TRADUCEREA „EXPERȚILOR” ROMÂNI „OBIECTIVI” DE AZI  


Ca unul care a participat direct, în cadrul organizațiilor europene, la definirea și adoptarea standardelor europene în materie de drepturi ale minorităților, nu pot fi decât surprins să constat cum pentru niște așa ziși experți români teoria stalinistă a moldovenismului” este conformă cu abordarea modernă europeană”, în timp ce combaterea ei este manifestarea celor care sunt captivi ai vulgatei interpretative organiciste (apud dr. Dorin Dobrincu).

Sub presiunea unor cereri de clarificare a acestor poziții, dl Dobrincu, în cadrul unei conversații pe Facebook, precizează că ,moldovenismul, ,românismul sau altele asemenea sunt construcții intelectuale, ideologice, politice. Ele nu sunt neutre. Istoria apariției și impunerii lor în spații politice diferite este binecunoscută.

Prin urmare „moldovenismul” ar fi frate cu „românismul”, ambele fiind „construcții politice”. În lipsă de argumente pentru susținerea legitimității „moldovenismului” se „concede” că acesta este o aberație la fel de ilegitimă ca aceea de a susține existența unei națiuni române (sic!). Ambele ar fi o plăsmuire a închipuirii unor persoane ghidate de interese politice. Așadar, dacă „moldovenismul” este un fals și „românismul” este un fals. Pe această temelie, toleranța față de dreptul fiecăruia de a se înșela, cumulată cu respectul diversității (indubitabil, un standard european), în speță diversitatea felului în care fiecare se înșală, ar impune acceptarea deopotrivă a „moldovenismului” și „românismului” ca erori simetrice, și, pe cale de consecință, a libertății de opțiune a indivizilor pentru a se identifica fie drept moldovean fie drept român, aflat cu restul societății în același tip de raport. La urma urmei, identitatea culturală (națională) este un drept personal și nu poate statul (puterea politică) să impună nimănui propria-i identitate. Iată cum adevărul și minciuna sunt amestecate subtil pentru a scuza minciuna și a decredibiliza adevărul.

Ar fi inechitabil să îndreptăm degetul acuzator numai împotriva istoricului Dobrincu. Domnia sa nu face decât să exprime un punct de vedere împărtășit cu siguranță și de ceilalți contributori la redactarea textului în discuție, domnii Gabriel Bejan și Armand Goșu, precum și de cei care l-au pus în circulație, dar și, mai mult ca sigur, de un întreg curent de gândire antinațional în general (să îl numim globalist) și antiromânesc, în special; curent apărut în urma rătăcirii spontane a unei intelectualități frustrate, sau în laboratoarele unor grupuri oculte de interese supranaționale.

Cuvintele cărora li se atașează sufixul „ism” (comunism, socialism, capitalism, excepționalism, naționalism, suveranism, globalism etc.) desemnează o ideologie, o teorie, o doctrină și altele asemenea, care consacră un sistem de convingeri construit de anumite persoane și care reflectă concepția acestora despre lume, viață, mod de organizare a societății. Când vorbim despre românii de pretutindeni ca națiune culturală (nu ca națiune civică) și le atribuim anumite caracteristici nu ne referim la „românism”, ca ideologie, ci la „românitate”, ca stare de fapt. „Românismul” ar rămâne o simplă teorie forțată asupra formării poporului român, dacă nu ar exista și un popor român ca realitate obiectivă, respectiv dacă efortul de a-l forma, în măsura în care nu a fost vorba doar despre o evoluție organică, ci și despre un proces politic condus, nu ar fi dat rezultate apte de obiectivare, de autonomizare a creației față de creator. Cu alte cuvinte, dacă nu ar exista românitatea.

Or, românitatea există. Există oare și „moldovenitatea”? Dacă un popor român există (indiferent cum s-a format el), oare există și un popor moldovean? Există o etnie moldovenească și una românească, care, oricât de asemănătoare ar fi, sunt totuși diferite? (Aici avem în vedere comunitatea etno-culturală, iar nu națiunea civică moldovenească organizată statal azi sub numele de Republica Moldova.) Și, continuând pe linia acestor interogații, este justificat să dorim a afla inclusiv cum ar trebui să ne poziționăm față de cei care vor să se declare de etnie ardelenească”, întrucât se simt mai degrabă ardeleni decât români?

NAȚIUNI ORGANICE ȘI NAȚIUNI GEOPOLITICE

Pentru a răspunde unor întrebări precum cele formulate mai sus, trebuie să răspundem în prealabil alteia și anume: în funcție de care criterii se definește un grup etno-cultural, permițând deosebirea acestuia de altul?

În explicațiile date pe fb, dl Dobrincu spune corect: „Grupurile etno-culturale se pot defini prin origine, trecut, mituri, limbă, religie, sentimentul de apartenență, autodefinire ș.a.m.d. Așa cum le vedem astăzi, națiunile, nu doar în Europa, dar mai ales aici, sunt rezultatul istoriei și acțiunii elitelor intelectuale și politice. Peste tot s-a încercat – în modernitate, cel mai adesea prin acțiunea statului, prin școală, birocrație și armată, expres prin stagiul militar obligatoriu – transformarea comunităților, mai ales a celor rurale, care aveau imaginar în bună măsură diferit de cele urbane, ritmuri diferite, în comunități de cetățeni.” Nimic de obiectat. Nașterea națiunilor este, printre altele, procesul prin care „supușii” au devenit „cetățeni”, „raporturile de vasalitate” s-au transformat în „democrație” și omul de rând a lăsat în urmă statutul de „obiect al istoriei” pentru a ajunge „subiect al istoriei”.

Fără a putea epuiza tema, care este de o vastitate imensă, adaug doar câteva mențiuni care mi se par esențiale pentru înțelegerea problemei, dar și a mizei ei geopolitice.

Națiunile nu au existat întotdeauna. Ele au apărut pe o anumită treaptă a istoriei (și nu este imposibil să dispară pe o altă treaptă), abia prin secolul XIX, urmând unor alte forme de socializare pre-moderne. Națiunea reprezintă miezul social al armurii politice care este statul-națiune și criteriul legitimității acestuia. După felul în care sau principiul pe baza căruia s-au constituit, se poate distinge între: i. națiunile geopolitice, formate în granițele statelor feudale care le-au premers (granițe așa zis „naturale” întrucât au fost „impuse” de realitățile geografice) și ai căror locuitori s-au transformat în cetățeni dotați obligatoriu cu identitatea culturală adoptată de acele state, odată devenite naționale (exemplul clasic este cel al națiunii franceze); ii. națiunile organice, formate în lipsa și înaintea apariției unui stat organizat pe baze naționale, ca niște comunități etno-culturale, respectiv ca grupuri de indivizi legați între ei prin anumite trăsături spirituale (printre ele cea mai importantă fiind și rămânând limba, nu numai ca mijloc de comunicare, ci și ca mod de gândire), și care, cu metode pașnice sau violente, au revendicat și obținut autodeterminarea ca state-națiune (exemplul clasic este cel al națiunii germane).

Istoria formării națiunii și statului național român poate fi privită ca asociind cele două formule: i. unirea Principatelor danubiene (Moldova și Țara Românească), sub deviza geopolitică „Unirea face puterea”, în 1859, a dus la constituirea unei națiuni geopolitice (proces facilitat de întâlnirea între nevoia, respectiv aspirația locuitorilor la securitate geo-strategică și baza culturală comună compusă, în primul rând, din limbă și religie); ii. Marea Unire din 1918, rezultată din autodeterminarea pe principiul naționalității, a asigurat românilor un stat pe teritoriul locuit de ei în majoritate, identitatea teritoriului fiind dată de identitatea culturală a locuitorilor (proces facilitat de nevoia marilor actori europeni și globali ai momentului de a construi o ordine regională în care România să poată contribui eficient la asigurarea păcii prin garantarea echilibrelor de putere).

Denunțând „vulgata interpretării organiciste”, dl dr. Dobrincu, desigur în același cuget și simțire cu toți cei implicați în spălarea cadavrului „moldovenist”, declară: „în ceea ce mă privește, nu pledez pentru nicio formă de etnonaționalism, oricare ar fi acela”. Se subînțelege, fie el etnonaționalism românesc fie el moldovenesc.

Am impresia că folosirea termenului „etno-naționalism” în acest context este greșită. În accepțiunea mea (și nu numai) „etno-naționalismul”, spre deosebire de naționalismul economic sau cel geo-strategic, reprezintă acea formă a naționalismului care postulează superioritatea unei etnii față de alte etnii, a unei comunități etno-culturale, organizate politic sau nu, asupra altor comunități etno-culturale. Aceasta duce la exclusivism cultural, cu care nu cred că cineva animat de idealuri umaniste și partizan al ordinii democrate poate fi de acord. În nici un caz eu.

Apare însă că, mai degrabă, în scurta profesiune de credință citată, autorul vrea să afirme că nu este de acord cu teoria care susține existența națiunilor culturale / organice, cu definirea statelor-națiune ca fiind organizarea politică a unei realități etno-culturale, apariția tuturor în epoca modernă fiind mai mult sau mai puțin animată de interese geo-strategice, iar nu de o evoluție organică. Identitatea culturală ar fi, pe cale de consecință, exclusiv o plămădire artificială băgată în capul maselor de către elitele care au scornit-o, pentru a manipula poporul transformându-l în susținător al agendelor lor geopolitice. Dacă este așa, să îi lăsăm măcar pe oameni ca „în mod democratic” să își aleagă visul, mitul, himera în care să trăiască.

Desigur că putem lăsa pe fiecare să trăiască în lumea percepțiilor lui despre sine atât timp cât aceasta rămâne o afacere privată fără legătură cu interesul public și ordinea publică. Când, însă, interesul public este atins, iar asta se întâmplă atunci când identitatea culturală (naționalitatea) devine rațiunea pentru împărțirea puterii între stat, ca gestionar al națiunii civice, și diversele comunități culturale care structurează ansamblul comunității cetățenești, lucrurile se schimbă și imaginația individuală trebuie să cunoască limite impuse de relația dintre putere și adevăr, dintre rațiunea de stat a solidarității inter-culturale și capriciile identitare dezintegratoare.

(Va urma)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 23

64 de Comentarii

  1. În opinia mea, nu poți contesta minoritatea moldoveană din Ucraina și în același timp să ai relații diplomatice cu Republica Moldova.
    Dacă contești minoritatea moldovenească din Ucraina, trebuie să contești și statalitatea Republicii Moldova. Una fără alta nu se poate. E dovadă de lipsă de consecvență.

  2. Conflictul din ucraina ar trebui sa puna toata lumea pe ginduri. Statul ucrainian e creat artificial cu daruri primite de la prejdintii ucrainieni ai uniunii sovietice. Poporul ucrainian este ostatic al regimului zdrelensky. Situatia e grava si expune ipocrizia clasei politice europene din spania pina in Bulgaria. In realitate ucraina e o bataie de Joc la adresa drepturilor minoritatilor. Rasismul e la el acasa in ucraina iar minoritatile fortate sa isi piarda identitatea nationala. Ar putea ucraina face aceste nedreptati fara protectia elitei conducatoare? Al patrulea Reich este uniunea europeana si nato dar de fapt amindoua aceste entitati apartin unor familii private superbogate. Acele familii stapinesc majoritatea guvernelor prin puterea banilor tipariti de kabbala. Guvernantii sint actori de mina a zecea. Istoria se repeta Germania stapinita de entitati negre a instigat primele doua razboaie mondiale. Germania a sponsorizat revolutiile franceza si rusa. Elefantul e in camera de zi si a rupt canapeua vizionind programe TV. Germania deghizata in nato si ue vrea al treilea razboi Mondial. Mare greseala mai khazarilor stapini de germanie.

  3. Sa faci distincție între moldoveni și români după teorii staliniste ne arată că diplomația ukraineana a rămas în evul mediu stalinist.Sa nu afirmi că moldovenii sunt români ,vorbesc aceeași limbă si au aceleași tradiții precum și istorie comuna,ne demonstrează că actualii oficialii Ukrainei sunt la fel de dușmănoși ca oficialii ruși,urmând educația stalinistă de distrugere a încrederii și a bunei colaborări între Ukraina și Romania.Ukraina umilește Romania socotindu-ne o colonie în mana UE,neacordând nici un fel de minim respect față de comunitatea romana din Ukraina ,a doua etnie după Rusia,lipsind-ui pe români de drepturile minime de educație în limba română,precum și campania abuzivă și violenta împotriva preoților ortodocși români de intimidare prin amenințări,folosirea forței,interzicerea slujbelor religioase,un mod barbar care ne arată că Ukraina nu dorește să facă parte din UE.Ukraina abuzează încălcând și minimele drepturi fundamentale ale omului în privința românilor abuzând de situația că diplomația externa a României o obligație a președintelui României Klaus Werner Johannis,nu își face datoria de a apăra drepturile etnicilor românilor din Ukraina ,aceștia știind că este un președinte slab cu mentalitate de sluga supusă a Austriei și Germaniei care l-au pus în funcție prin coruperea securiștilor români.

  4. GUCIFER sau cand DOVEDIREA ADEVARULUI DEVINE „TERORISM” – PENTRU MINE NENEA ESTE UN OM SUPER-DESTEPT SI UN LUPTATOR PENTRU LIBERTATE SI ADEVAR. felicitari oamenilor inteligenti asemenea lui Gucifer, Snowden, Assange, Gary McKinnon si multi cei care mai sunt – acesti oameni sunt haituiti si arestati de „sistemul” opresiv si corupt PENTRU CA ARATA SI DOVEDESC ADEVARUL! nu au facut decat sa-i martirizeze si sa-i transforme in EROI. hai cu ochii larg inchisi tovarasi!
    https://www.activenews.ro/stiri/GUCCIFER-ROMANUL-CARE-L-A-FACUT-PE-TRUMP-PRESEDINTE-S-A-INTORS-ACASA-Dupa-7-ani-de-inchisoare-in-Romania-si-SUA-Marcel-Lehel-Lazar-hackerul-care-a-spart-conturile-lui-Hillary-Clinton-Colin-Powell-Corina-Cretu-si-George-Maior-e-acum-la-Arad-179079

  5. Mothman o entitate reptiliana ruda cu reptilienii elitei conducatoare. Niste familii bogate sint proprietarii tarilor Asa zis democratice. Aceste familii siau
    vindut sufletul si au fraierit omenirea de mii de Ani. Din fericire pentru noi viata va invinge prin forta dragostei de la holograf citire. mothman are legaturi cu nazistii, khazarii, illuminati, institutul Tavistock, comitetul 300, clubul de la Roma. Apropo cine sint saracii minoritari in lume ce vor drepturi? Nu murim ci renastem ne reincarnam de aceea nu vrem sa ne pierdem valorile etice si morale. Elita conducatoare e la apogeu. Doamne ajuta.

  6. Chinezii sau japonezii care traiesc in america sunr Cetateni americani de Etnie chineza sau japoneza .De aceea su in Romania pe Card de identitate trebuie trecuta cetatenia si etnia. Atunci vom avea Cetateni ucrainieni de Etnie romana. Sau cetateni moldoveni de etnie romana. Si etnia o hotaraste STIINTA. Adica ce limba folosesti si HAPLOGRUPUL GENETIC.

  7. Chinezii sau japonezii care traiesc in america sunt Cetateni americani de Etnie chineza sau japoneza .De aceea si in Romania pe Card de identitate trebuie trecuta cetatenia si etnia. Acum s-a scos etnia pentru ca globalistii vor o singura etnie SCLAVETE .Atunci vom avea Cetateni ucrainieni de Etnie romana. Sau cetateni moldoveni de etnie romana. Si etnia o hotaraste STIINTA. Adica ce limba folosesti si HAPLOGRUPUL GENETIC.

  8. Tanara Valentina Nafornita din stanga Prutului este cea mai mare soprana in devenire a romanilor si va ajunge alaturi de cealalta moldoveanca de dincoace de Prut, marea Angela Gheorghiu. A povestit la un interviu ca in primii ani de sedere in Romania pe cand studia la Conservatorul din Bucuresti a avut momente cand s-a simtit inconfortabil datorita reactiilor unor badarani (eu ii numesc asa si nu ea) probabil ce se considerau superiori ei. Si-a vazut de drumul ei fulminant ajungand rapid in Viena dar spune ca se reintoarce de fiecare data cu mare bucurie in Bucuresti unde are multi prieteni. Este usor de imaginat cum au fost tratati alti moldoveni care nu au avut valoarea Valentinei. Moldovenii din diaspora adopta o pozitie rezervata fata de romani,sunt foarte mandri de tara si istoria lor si-l revendica cu admiratie pe Stefan cel Mare ca fiind si strabunelul lor. In America organizeaza anual un mare festival intitulat ‘Inima mea e Moldova’ la care mai nou au participat si cativa artisti romani. Arta si cultura comuna vor fi liantul care ii va putea uni pe toti romanii. Politica si istoria masluita si la Bucuresti si la Moscova i-au indepartat unii de altii. Este condamnabil ca puterea de la Bucuresti a continuat si in acesti de 33 de ani aceeasi politica. Iar dl Adrian Severin a fost ministru de externe.

  9. Pretinsii istorici romanesti nu sunt decat niste POLITRUCI. Cereti acuma unuia dintre ei opinia despre un eveniment petrecut candva, si cereti-i-o peste 50 de ani, despre acelasi eveniment. Veti primi doua opinii diferite, posibil chiar contradictorii, desi evenimentul a fost UNIC. Ca, asa sunt POLITRUCII. Sa-l vedeti si pe pretinsul asta istoric ce va zice daca NATO isi va schimba abordarea si va zice ca moldovenii sunt romani.

  10. satanism NU stalinism – acesti paraziti vor sa stapaneasca VIITORUL ! se vor stapani peste OMENIRE – acesta este „rzboiul”. tot ce se intampla este intru ideplinirea celui mai inalt deziderat baphomet: solve et coagula. asta nu se poate intampla decat printr-o intaratare din orice: „stir the pot”. va dati seama cat de infiltrate intru corupere totala sunt „guvernele” tarilor, daca aceti indivizi (cine sunt astia? cine i-a ales? cand?) NU se mai ascund? satana isi manaca in primul rand samanta – de aceea o sa-i vedem curand „demisionand” sau „retragandu-se” vezi „femeia” jacinda – in fapt ei se regrupeaza. se adapteaza si $ razista (sau vor) – vor pierde aceasta lupta . este deja scris:)
    https://www.activenews.ro/stiri/Davos-Gates-Schwab-si-elitele-globale-se-confrunta-cu-critici-tot-mai-mari-la-adresa-agendei-lor-sinistre-intitulata-STAPANIREA-VIITORULUI-179068

  11. ***Despre ”nebunia” lui Mihai Eminescu, declarată la comanda autorităților, istoriografia românească nu și-a spus ultimul cuvânt. Coincidența declarării ”nebuniei” lui Eminescu, chiar în ziua de 28 iunie 1883, când Germania amenința cu declararea războiului, iar Austro-Ungaria rupea relațiile cu România nu putea fi desigur o simplă coincidență. Mihai Eminescu a fost o victimă a sistemului politic de alianțe al Regelui Carol I cu Germania și Imperiul austro-ungar. În 1986, Gheorghe Eminescu nepotul lui Mihai Eminescu i-a dăruit o serie de scrisori poetului Laurian Stănchescu, pe care să le publice la momentul potrivit: „Ai să trăiești mai mult decât mine și poate că ai să poți într-o zi să le faci cunoscute. Adevărul trebuie aflat odată și odată”.
    istoria se repeta pentru romanii REFUZA SA O CUNOASCA. REFUZA SA ISI CUNOASCA DREPTURILE FUNDAMENTALE, CASTIGATE IN 1989 DE AMARATII IMPUSCATI PE STRAZI, STRIGAND „LIBERTATE! JOS SECURITATEA! JOS COMUNISMUL!”. a fost LOVITURA DE STAT, DAR SACRIFICIUL LOR REPREZINTA REVOLUTIA NOASTRA A TUTUROR CELOR CARE CREDEM IN ADEVAR SI LIBERTATE!
    https://www.napocanews.ro/2023/01/germania-si-austria-amenintau-cu-razboiul-romania-in-ziua-de-28-iunie-1883-cand-mihai-eminescu-era-declarat-oficial-nebun.html

  12. Foarte interesant eseu. Foarte bine că cineva cu argumente pune la țintar această teză pseudo academică a destructuralismului in istoriografie și sociologie pentru a demitiza zic ei națiunea ca un concept depășit siy a-l înlocui cu ce ? Cu un relativism care se adaugă altor relativisme din biologie până la literatură pentru a construi un castel de nisip surpandu-se la infinit. Poate domnul Severin și alții ar trebui sa publice studii teoretice mai ample pentru a pune bazele unei gândiri critice în acest sens. Altfel așa cum se menționează mecanismul noii educații va fa ce orice demers viitor imposibil.

  13. Severin asta,cat e el de pro-mosca, nu a inteles un lucru simplu:Istoria nu poate fi schimbată nu e istoria contrafactuală,care încearcă a răspunde la întrebări de tipul „Ce s-ar fi întâmplat dacă?
    Renașterea națională a României initiata in 1848 de pasoptisti a culminat cu unirea Principatelor într-un singur stat, cu numele de România in 1859 urmata de independenta in 1877 si de marea unire in 1918
    In acest interval nu s-a pus o clipa problema Basarabiei si Bucovinei care erau in ghiarele a doua imperii Tarist si Austro-Ungar
    De mentionat ca Basarabia si Bucovina au facut parte din principatul Moldovei pana pe la 1712 respectiv 1774 deci populatia autohtona se numea moldovenească
    Dupa Marea Unire din 1918,pentru o perioada scurta de cca 20 de ani,Basarabia si Bucovina sunt incorporate Romaniei in conditiile revolutiei bolsevice si dezintegrarii Imperiului Austro-Ungar
    Cand sa invete populatia celor două provincii ca sunt „romani”, cand 400-500 de ani au trait ca ‘moldoveni”in cadrul Principatului si inca 300 de ani ca ‘moldoveni’in cadrul imperiilor respective??
    Sa-i respectăm asa cum isi zic ei singuri,nu trebuie impus cu forta (interesului politic:)) botezatul in cădelnita romanească sau moldovenească

  14. TRIOUL TOXIC CARE ȚINE SUB OCUPAȚIE ROMÂNIA (PSD, PNL, UDMR), TREBUIE ÎNDEPĂRTAT DE LA PUTERE.

  15. @Otova

    Confunzi notiunile. Un popor poate exista organizat in mai multe state. De exemplu cazul germanilor: exista statul german, exista statul austriac, exista statul liechtensteinian. Dar nu exista poporul „austriac” sau poporul „liechtensteinian”! Exista doar poporul german.
    La fel si noi: romanii din dreapta Prutului traiesc in statul roman, romanii din stanga in statul moldovean. Desigur pe pasaport poti sa scrii cetatenie romana, moldoveana (sau caracaleana daca vrei). Dar realitatea etnica (sau poporul) este una singura: romana

  16. Cazandu-ne privirea pe poza atasata articolului, cafeaua si micul dejun inghitite de dimineata, s-au napustit sa iasa pe gura, afara, adica sa vomitam de scarba !

  17. Ucraina este un stat profund ostil Romaniei. Mentionez doar gesturile ostile de dupa inceperea actualului razboi:
    – lipsa de reactie oficiala fata de afisul aparut la Odesa, conform caruia Basarabia este ucraineana. Indifsrent acceptia twrmenului Basarabia, afirmatia este o misiune sfruntata;
    – indepartarea din Cernauti a monumentului lui Alexandru cel Bun, comemorind acordarea unur privilegii orasului Cernauti, si inlocuirea sa cu alt monument, reprezentind furca cu trei coarne, emblema Ucrainei. In ce tara era Cernautiul de primea privilegii de la domnul Moldovei si unde era atunci Ucraina?;
    – intarirea legii minoritatilor, prin care acestea sint pur si sumplu oprimate. Nu se poate spune ca este o lege pentru intarirea limbii ucrainene in relatia cu limba rusa. Intarirea limbii ucrainene nu se face prin deznationalizarea romanilor, ungurilor, slovacilor, rusulor. In relatia cu ultimii, aceasta lege ii va indirji si mai mult, dind apa la moara regimului putonist.

    Pe scurt, diplomatia ucraineana calca din strachina in strachina. Faptul ca Occidentul, care imbratiseaza pina la fanatism religia ‘drepturilor omului’, tace este suspect. Nu poti sustine cu arme dreptul Ucrainei de a fi libera cind ea insasi oprima pe altii.

    Pe de alta parte, inca si mai condamnabila este campania militara a Rusiei. Ea isi are insa justificarea in campania, la fel de condamnabila, pe care Occidentul a dus-o contra sirbilor, sub aceeasi lozinca, a ‘drepturilor omului’.

    ‘Drepturile omului’, mai bine spus ‘drepturile umane’ cum e in engleza, nu pot servi ca baza juridica pentru agresiune armata. Minoritati exista peste tot si, daca pretentiile acestora ar fi luate in serios, s-ar ajunge, nu la orase state ca in antichitate, ci poate chiar la sate state.

  18. @marin:știați că acel tratat împotriva căruia protesta Eminescu prevedea și expulzatea din Regatul Român a ardelenilor refugiați din Transilvania în Regat,lucru care a chiar a fost pus în fapt,spre revolta întregii societăți românești de atunci?nu se mai suflă o vorbă despre asta-putem să murdărim oricât memoria marelui poet,dar nici măcar o literă despre conținutul tratatului care a revoltat atuci opinia publică românească,nu numai pe Eminescu…secret a fost,secret trebuie să rămână nu cumva să-i supărăm pe urmasii celor care „coceau” asemenea înțelegeri…mai ales că atitudinea aceasta,de acceptare a oricăror „strâmbătăți”dictate din afară se perpetuează…

  19. @Margelatu: Gresesti grav spunind ca populatia din Bucovina si Basarabia s-ar fi numit pe sine, etnic, moldoveneasca, inainte de ocuparea acestor provincii.

    In Letopisetul lui Grigore Ureche, cind se descriu timpurile care au premers firmarea statului moldovean, se spune ca Moldova era locuita de romani si rusi, nu de moldoveni si rusi. In timpul lui Vasile Lupu, la Iasi se editeaza Cartea romaneasca de invatatura, nu Cartea moldoveneasca de invatatura. Cantemir chiar numeste Tara Romaneasca intreg spatiul romanesc, in care include, alaturi de Muntenia, Moldova si Ardealul.

    Lipsa de consistenta a moldovenismului se vede in insasi vechile scrieri din Moldova, care nu folosesc chicior in loc de picior, ghine in loc de bine, pi in loc de pe. Insasi publicatiile moldoveniste de azi, cum e Noi moldovenii, care se putea accesa de pe situl de propaganda ruseasca Sputnik, se exprima intr-o perfecta limba romana.

    In fine, chiar zimbrul literaturii moldovene, Sadoveanu, intrebat, la Chisinau fiind, daca permiteceditarea operelor sale in ‘moldoveneste’, a spus raspicat nu, pentru ca aceasta limba nu exista. Daca in negura proletcultismului cominternist, moldovenismul a fost respins de un moldovean de frunte, de ce azi se ia de la capat, de cine si in interesul cui?

  20. Problema nu e ca vor ei sa-si spuna moldoveni ci o vor altii care oricum nu se sinchisesc. Perfect si oltenii isi spun olteni, dar sint romani si asta simt, precum bretonii sint in cele din urma francezi, se intampla peste tot. Moldovenismul nu a fost botez cu cadelnita ci cu baioneta, foarte important. Romanismul aparut in urma unei sinteze istorice si a fost cat se poate de organic iar asta nu inteleg noii ideologi relativisti si epigonii lor. Dar la ei si barbat/femeie nu inseamna decat concepte artficiale ale unei societati cu prejudecati.

  21. @Anonim : maramureszenii isi spun maramureseni,oltenii isi spun olteni,(mai rara Doljeni sau Gorjeni regatenii isi spun regateni:)) ,banatenii isi spun banateni,nu aradeni ,mai rar timisoreni etc., oare de ce?
    Cati moldoveni l-au citit pe Ureche la vremea sa?
    Ca romaneste sau moldoveneste este o singura vorbire/limba,e altcema,dar oamenii sunt liberi sa se numeasca dupa regiunea istorica,incurci planurile in mod grav(limba si graiul,confuzia din capul dumitale)
    Dialectele limbii daco-române sunt, conform Atlasului lingvistic al Institutului „Sextil Pușcariu”:
    Graiul ardelenesc
    Graiul crișean
    Graiul bănățean
    Graiul maramureșean
    Graiul bucovinean
    Graiul moldovenesc
    Graiul muntenesc și făgărășean
    Graiul oltenesc
    etc
    Grai=dialect, variantă teritorială a unei limbi

  22. Geti ereau numiti de greci locuitorii din nordul Dunarii dar si cei din Dobrogea si Moldova inclusiv sudul Basarabiei. Numele lor venea de la capitala Getiei care erea in cetatea Argetia iar locuitorii cetatii numiti Ar- Geti. Si numele cetatii venea de la raul Arges numit Argesos in greaca. In limba romana moderna ARGGETII SUNT ARGETENII SAU ARGESHENII. Numele Dacia este un neologism pentru cuvantul Regat venit din timpul imperiului persan Daca in persana veche, egal regat , regiune. Sa nu uitam ca dacii aveau relatii diplomatice si cu persii.
    Arget inseamna Argint. Argesul raul argintiu care si asa este in zona Campu Lung Muncel. Munce este munte.

  23. Nu va mai chinuiti, dele profesor/miniostru, stiti bine cum actioneaza serviciile de informatii, in speta Serviciul de informatii extern al Ukraniei! Sigur, lor(Ukranilor) le convine mai mult sa aiba doua etnii romanesti, adica romanii propriuzis si moldoveni! Nu intamplator, doar cei din Ukrania de sud, nu toti, se declara moldoveni! Este clar, Servciul secret ukran a facut aceste luari de pozitie posibile, intrun cadru mai larg, de slugarnicie fata de Kiev, via Washington! Nenorocirea este ca acolo, la Bruxeles, este „acceptata” varianta ukrana! Dar noi trebuie sa mergem inainte, cu teza ca si aia sunt romani, devreme ce ei se intelg cu mine, roman/oltean!!

  24. Margelatule, graiul nu este dialect, ci, poate, un subdialect! Dialectul da nastere chiar la o limba, insa subdialectul, nu!! Graiurile au specifitati de pronuntie, tonalitate, chiar si cuvinte diferite, dar la, noi, locuitorii din orice zona geografica, se intelegeau perfect intre ei. Asa ca..

  25. @Sindbad.
    Îți dau dreptate în ceea ce îi privește pe germani.
    În cazul Moldovei, însă, deocamdată Constituția, la art.13, spune că limba oficială în stat este limba moldovenească. Deși au fost propuneri de amendare a acestui articol, ele nu s-au concretizat în niciun fel.
    Deci, rămâne, deocamdată, cum am stabilit. România e România, iar Republica Moldova e Republica Moldova. Fiecare cu limba oficială proprie.

    • @Otova Puteau sa treaca in constitutie ca limba oficiala a Moldovei este martiana. Asta-i transforma hocus-pocus in martieni? Iar recunoasterea unui stat inseamna strict ca-i recunosti existenta ca entitate, nu ca consimti la cine stice ce fantezii. Iar realitatea este una:nu exista o limba „moldoveneasca”, idiomul vorbit in stanga Prutului este limba romana. Se pot da sapte constitutii si o suta de legi: asta nu schimba realitatea!

  26. @Sindbad.
    Completare:
    Iar dacă ne place să vorbim de stat de drept, atunci trebuie să ținem cont de realitatea consfințită prin legi.
    Mulțumesc.

  27. Teoria stalinista a moldovenismnului,nu este ‘stalinista” cum o sustine longhinJar
    Acest concept etno-cultural a apărut după Tratatul de la București din 1812, prin care partea situată la răsărit de Prut a principatului Moldovei a intrat în componența imperiului Rusiei
    Au contraire:)) « moldovenismul » a fost abandonat timp de șase ani (1932 – 1938) de către autoritățile sovietice care au dat prioritate răspândirii comunismului în toată România in contra revendicării Basarabiei ca teritoriu fost rusesc.
    Republica Moldova e considerată ca un stat multinațional adăpostind Bulgari, Găgăuzi, Români, Ruși, Ucraineni,Evrei ș. a., toți putîndu-se deopotrivă defini ca membri ai unor popoare și culturi depășind granițele Republicii, printre care si poporul român.

  28. Bai tovarasi!Fiecare poate sa-si spuna cum vrea ,moldoveni ,basarabeni,romani dar sa nu manance rahat despre limba ce-o vorbesc daca aceasta nu e recunoscuta pe plan international! Austriecii nu vorbesc austriaca pt ca nu-i recunoscuta ci germana ,australienii nu vorbesc australiana ci engleza ,canadienii ,nu canadiana ca nu-i recunoscuta etc etc!Deci e simplu ,moldovenii vorbesc ROMANA pt ca in afara de cretinii sovietici ,care au crapat si ei ,pt ca rusii actuali recunosc romana ,e singura limba recunoscuta ,nimeni altcineva nerecunoscand moldoveneasca !Degeaba spui tu ce vrei ,daca nu te recunoaste lumea ,esti zero barat!

  29. Otova:

    Amendarea s-a produs in 2013, cind Curtea Constitutionala a Republicii Moldova a decis ca Declaratia de Independenta prevaleaza fata de constitutie, deci limba oficiala este limba romana. Aceste framintari sint exclusiv cauzate de amestecul rusilor in Republica Moldova, unde inca isi au destule cozi de topor. Nu face deci sa colportezi un fals, provenit de la dusmanii Romaniei.

  30. Ceea ce PROFI Severin a descoperit in 1990 referitor la marile universitati americane unde predau PROFI marxisti pervertind in sens bolsevic mintile si caracterele tinerilor se intampla de peste 150 de ani, cel mai intens de la inceputul sec XX!!! Toti sau aproape toti acesti PROFI provin din Europa si Asia fiind legendati in special in timpul celor doua MACELURI BOLSEVICE MONDIALE
    strecurati in valurile de emigranti si preluati de retelele si agenturile create de Marx personal dupa 1850 in SUA…Agenturi si retele care au preluat sub control politica, mediul academic, media si economia plus finantele…Am vorbit aici permanent despre acesti PROFI, atat FALSIFICATORI ai ISTORIEI, cat si DEFORMATORI DE CONSTIINTE, creand astfel divizii de PROPOVADUITORI, dar si de PRACTICIENI ai ceea ce numesc IDEOLOGIA GENOCIDULUI!!! Poate acum cand IDOLUL lor PROFI Severin recunoaste aceasta realitate,
    apologetii marxism/bolsevismului internationalist-nationalizat ceausist ma vor crede…Rollasonata stalinista in niciun caz…

  31. @margelatu: Confuzia este in mintea ta.

    Denumirea regionala nu este denumire etnica. Cei de care vorbesti se vor fi numind asa nu ca etnie ci ca locuitor al unei anume regiuni, ceea ce nu este cazul moldovenismului, doctrina aberanta clocita de ocupantul rus, dar repudiata chiar de la inceput de oamenii de bun simt si cultura, chiar daca rusi.

    Confuzii faci si asupra dialectelor. Ceea ce expui tu sint subdialecte, graiuri, ale dialectului daco-roman. Ideia ca daco-romana, aromana, etc ar fi limbi si nu dialecte ale limbii romane dateaza din epoca proletcultista, promotorul fiind, cred, vestitul Graur. Ca au existat si sltii inaintea lui, tot ce se poate. In cadrul acelor subdialecte, se poate merge si mai departe, identificindu-se sub-subdialecte (Ursan), poate inca si mai departe…

    Chiar si asa, acele regionalitati nu sint sursa de identitate etnica, decit atunci cind intervine interesul politic.

    Acest fapt nu s-a lasat asteptat, caci, odata cu campania lui Putin, s-au intetit moldovenismul si hungarismul, ambele vizind distrugerea tarii. Un anume ics, care isi face de cap pe mai toate forumurile, sustime nici mai mult nici mai putin ca moldovenii, muntenii (el, in nemernicia sa, ii numeste valahi) si ardelenii sint popoare distincte, vorbind limbi distincte iar romana este o limba inventata, relatinizata, deoarece romanii nu si-au spus niciodata romani ci valahi.

    Nu te-am vazut luind atitudine fata de aceste bazaconii. Vrei cumva sa fii avocatul diavolului sau chiar mai rau?

  32. Rromania trebuie sa fie balcanizata, sunt suficiente dovezi care arata cum ardeleni sunt precum un virus ce raspandesc in societate neo-marxism, lgbt si vasalitate pentru straini. Moldovenii sunt niste lasi ce in mod constant au lasat orice forma de dreptate sau idignare optand sa fie slugarnici, numai noi Valahii avem o viziune concreta si suntem singurii ce lupta impotriva ideilor globaliste promovate de ardeleni. Acest stat esuat, construit pe principiile iude-masonice ale secolului 20 trebuie sa primeasca in sfarsit lovitura de gratie si sa inceteze in a mai exista. Ma alatur demersului celor 3 mentionati in articol si FNV este deschis sa coopereze cu acestia pentru a realiza o revolutie culturala si identitara.

    • Fraiere nu pari a fi deloc valah sau poate esti unul provenit. Valahii sunt tipi inteligenti ca si moldovenii. Si pentru ca veni vorba de moldoveni acestia au in spate cea mai spectaculoasa istorie, cea mai puternica credinta nationala si cea mai prolifica livrare de personalitati in cultura, arta si stiinta fara de care Romania ar fi fostde mana a doua. Este normal ca ei sa se situeze pe o pozitie de detasare neparticipand la provocarile venite din partea unor frustati.

  33. In 1964 (sic!), la Editura Academiei Republicii Populare Române vedea lumina tiparului un volum pe care scria: „K. Marx: Însemnări despre români” (un florilegiu de manuscrise inedite publicate şi îngrijite de către academicianul A. Oţetea şi profesorul S. Schwan).
    A citit cineva aceasta lucrare ? Se poate trage (download in format .pdf) de pe Net.
    Cititi si dupa aia mai vorbim !
    REPREZINTA cel mai clar si mai actual (chiar si astazi) punct de vedere asupra „teoriei rusesti si strainesti profund NOCIVE” din ISTORIA Tarile Romane si Romania (pana in sec. XIX). Reprezentand exact ESENTA aceluiasi tip de discurs ca si cel al acestui articol.
    Pacat ca unii … OMIT, VOIT, acele lucrari. Cititi … cititi … cititi !

  34. In 1964 (sic!), la Editura Academiei Republicii Populare Române vedea lumina tiparului un volum pe care scria: „K. Marx: Însemnări despre români” (un florilegiu de manuscrise inedite publicate şi îngrijite de către academicianul A. Oţetea şi profesorul S. Schwan).
    A citit cineva aceasta lucrare ? Se poate trage (download in format .pdf) de pe Net.
    Cititi si dupa aia mai vorbim !
    REPREZINTA cel mai clar si mai actual (chiar si astazi) punct de vedere asupra „teoriei rusesti si strainesti profund NOCIVE” din ISTORIA Tarile Romane si Romania (pana in sec. XIX). Reprezinta exact ESENTA acestui articol.
    Pacat ca unii … OMIT, VOIT, acele lucrari. Cititi … cititi … cititi !

  35. Este aici un lucru foarte imp de care nimeni nu a pomenit nimic si am impresia ca toata lumea il ocoleste desi el este evident: de 30 de ani de cand exista acest stat Republica Moldova, s-a format si la ei o clasa politica, oameni bogati, o elita pt care identitatea nationala ca stat reprezinta totul, este sursa lor de putere. In plus s-a format si o constiinta nationala a poporului si in mod firesc ca ei se identifica ca urmasi a lui Stefan cel Mare, cel mai reprezentativ inaintas al lor. Aceasta elita nu va fi niciodata incantata sa lase pozitiile lor importante de putere de acum precum presedintele republicii , prim ministru, ministrii, ambasadori ai Moldovei etc pentru o unire cu Romania, in care Moldova va deveni o provincie iar ei vor deveni cel mult presedinti judeteni, consilieri sau chiar demnitari de rang inalt pentru o perioada in scimbul acceptarii unirii

    Nimeni zdravan la cap nu va face asta…puneti-va voi in locul lor…ati accepta unirea, in schimbul a ce ? A unor regrete tardive si a unor vesnice nostalgii dupa cum era inainte?

    Dar in acelasi timp este adevarat ca atata timp cat va exista Moldova ca stat, va fi cel mai mare pericol pentru unitatea Romaniei, Moldova ca stat si nu Transilvania este primejdia adevarata…un succes al statului vecin in viitor poate creea in Moldova romaneasca o miscare de unificare pt crearea Modovei mari

    In aceasta perspectiva, singurul lucru care ar ramane de facut Romaniei daca unirea cu buna(cu morcovul)nu merge este bata, ocuparea si unirea cu forta …ca tot sunt la moda invaziile

  36. Cititi , va rog , ultimul paragraf si comunicati – mi ce-a (cea , cea !) vrut sa govoreasca gospodin proful , adept al macelurilor taristo – sovieto – putiniste ?!

  37. PROFI Severin e capabil sa sesizeze mesajele subliminale transmise prin punerea intre ghilimele, in schimb cand e vorba de sensul acestor mesaje, ca nu ar exista COMUNITATI ROMANESTI, ci „moldovenesti”, capoteaza brusc disparandu-i simtul analitic iscoditor!
    Oare, cui serveste contestarea caracterului romanesc al TUTUROR COMUNITATILOR si in special din „republica moldova” in spiritul titlului acestei analize partizane? Serveste in mai mara masura URSS-Rasputin decat STATULUI SUVERAN Ucraina asupra caruia URSS-Rasputin a declansat de unsprezece luni AGRESIUNEA CRIMINALA, in sfidarea…”comunitatii internationale” si desavarsind dezastrul economic planetar!!! Sa vii cu filosofisme cand e distrusa o tara si sunt date peste cap relatiile internationale si asa fragile, cand mor si sunt mutilati OAMENI de o parte si de alta, sa acuzi Vestul ca parte in acest MACEL BOLSEVIC cand ajutoarele oricum sunt majoritar umanitare, mi se pare MONSTRUOS si DESCALIFICANT!!!

  38. @microfinista: Este oerfect adevarat ce spui. Asa a fost si in 1859, si torusi unirea a avut loc. Alte timpuri, alti oaneni, alte interese.

    Momentul cel mai favorabil a fost in 1990-1991. Am avut atunci un nou Vogoride, zimbaret pina la urechi …

  39. Fotografia afisata la acest articol provoaca scirba si greata pt. cei doi.

  40. Spuneam la 15:02 urmatoarele:> „Invatati, invatati, invatati”, repeta tamp TERORISTUL marxist Lenin sa le intre-n cap idiotilor functionali din toate timpurile…Invatati IDEOLOGIA GENOCIDULUI marxistoid/bolsevicoida despre ASASINAREA OMULUI DE CATRE NEOM!
    Stalinista ab jecta ileana tisa Rollasonata, relicva a bolsevismului dejist-ceausist DISTRUGATOR al ROMANIEI GENERICE si TRADITII MILENARE, ca si tizul ei doru popescu FARA Dumnezeu si FARA PATRIE, persista im bacil a-l IDOL LATRAizeze pe CRIMINALU POPOARELOR Lumii Stalin…Prin crearea SAMAVOLNICA a „republicii moldova” Macelarul ideologic si Chirurgul social planetar a VIZAT CREAREA PREMIZEI adancirii RAPTULUI TERITORIAL din TRUPUL ROMANIEI GENERICE, fapt observabil si azi cu acuitate…Nu e vorba cum Mist tifica PROFI Severin despre o „teorie a moldovenismului”, pentru ca IDOLUL lui S(t)aul Brrueeckner care l-a preluat in Comintern si l-a trimis/desantat cu BANDA DE AGENTI SOVIETICI in 1945 in Romania, Stalin,nu a dejectat in viata lui de bruta nicio „teorie”
    fiind PRACTICIAN al GENOCIDULUI, haiduc ideologic care A PRADAT vagoane si trasuri postale, banci si conace, palate si sate bogate devenind MULTIMILIONAR si pentru a da „BANI PENTRU PARTIDUL MONDIAL”…Ucraina merita SLAVITA pentru EROISMUL SFANT cu care lupta contra URSS-Rasputin, NOUL URSS-Stalin!!!< Traiasca si infloreasca, coexistenta pasnica intre comentatori si site…

  41. Daca statul criminal nazist ukrop ,ar avea cat de putin respect fata de minoritatea romana ,nu ar fi desfiintat cele peste 300 de scoli ale etnicilor romani ,si in loc sa le ukrainizeze fortat ,le-ar fi numit moldovenesti si le-ar fi permis sa functioneze cu limba materna in continuare.
    Dar ura fata de romani este prea mare si de aceea nici nu iau in seama obiectiile statului roman ,iar ,,partenerul strategic,,are numai interesele lui si nu-i pasa de sclavii din colonie.

  42. Postacul marxistoid Anonim se autodemasca cu fiecare dejectie istoricista ca fiind un ceausist de calibrul lui doru popescu FARA Dumnezeu si FARA PATRIE…Dupa ce a fost bumbacit de HAITELE securistoide ale lu core si tomlin datorita catorva antirasputinisme
    scapate involuntar si realizand ca solitar/”singur” nu-si poate sustine „parere”-a, a revenit la lipsa de ratiune istoricista de tip marxistoid lovind in STATUL SUVERAN Ucraina care face ce trebuia sa faca Romania cu minoritatea shogora cu sefi IREGENTISTI
    care o submineaza tot mai intens PE MASURA CE SMULGE NOI PRIVILEGII de care dincolo de Tisa nu beneficiaza comunitatea romaneasca
    si cum in tot Vestul european nicio tara nu acorda minoritatilor, cu exceptia dreptului practicarii credintei!!!Monstrul Rasputin
    sta in spatele acestei propagande desantate cu „drepturile minoritatilor” pe care URSS-Lenin/Stalin/Brejnev/Andropov/Gorby/Eltzin
    si Rasputin NU LE-AU RESPECTAT NICIODATA, stramutandu-le si inlocuindu-le cu rusofoni…Si repet, daca Ucraina sau URSS ar acorda drepturi minoritatilor, tuturor, nimeni nu ar mai ridica pretentii de REPARATII si in primul rand MINORITATILE!!! Se uita aici ce propaganda ticaloasa s-a practicat in anii 1990 de ambele parti ale Prutului cum ca nici „moldovenii” si nici romanii NU VOR SA SE REUNEASCA? Cica, „sa ne avem ca fratii”? A miscat un deget regimul neobolsevic din 1989 pt ROMANII din Ucraina, dar Ceausescu?

  43. @Anonim: esti dus cu cercul,ce sa mai vorbim,habar nu ai de radacin ile limbii romane..Chiar vad cu parere de rau ca nu esti singurul „in intuneric”Cred ca la mintea ta nu intelegi un singur cuvant din aromana si daca radacina cuvantului e latina sau sanskrita ,fraiere
    Lasati moldovenii in pace ,sa se autointituleze cum vor ei,cu forta nu schimbati partipriurile

  44. Este vorba despre Marx și despre însemnările sale despre NOI românii. Despre istoria MILENARA a poporului românesc și despre OCUPAREA teritoriului NOSTRU cel ROMÂNESC de către maghiari, turci, austrieci, taristi, germani. Până în partea a doua a sec. XIX.
    Continuată mai apoi de catre germanii cei UZURPATORI de TRON (1866-1947) și de către sovietici (1948-1958) în prima parte a sec. XX. AMBELE la fel de NOCIVE pentru POPULAȚIA și TERITORIILE cele ROMÂNEȘTI ale ROMANIEI, BASARABIEI și BUCOVINEI. Și de aceea, noi ROMÂNII/cei de la 383 AD și 1859+, NE-AM DORIT ca ROMÂNIA să fie UNITA, UNITARĂ și CONDUSĂ doar de către PĂMÂNTENII cei ROMÂNI.

    Ceea ce se întâmplă astăzi (după 1991) în BASARABIA și BUCOVINA,teritoriile NOASTRE cele stravechi ROMÂNEȘTI (de după anul 383 AD), este o consecință a politicilor turcești (1715-1859), austro-ungare (1775-1918), tariste (1815-1917), germanice (1866-1947), sovietice (1939-1941, 1944-1991), moldovenești și ucrainiene (1991+). TOATE la fel de NOCIVE, NEromânești/ STRĂINE și ANTIromânești .
    Și de aceea, BASARABIA (care se poate numi MOLDOVA când va REVENI la ȚARA sa MUMĂ, ROMÂNIA cea udata de râul Moldovei) și BUCOVINA (cea ROMÂNEASCĂ din Ucraina) trebuie sa se desprindă de sistemul lor, încă SOVIETIC de gândire și acțiune, de după anul 1991. Și TREBUIE să se REalipeasca TARAMULUI lor MUMĂ, ROMÂNIA. Precum în 1918.

    PS.Și de aceea, Ucraina/MAIDANUL cel care deține ILEGITIM (prin RAPT teritorial de la 1944 și apoi de la 1991+) o parte istorică a TARAMULUI cel ROMÂNESC … nu ESTE încă „suverană si independentă” … până nu restituie ROMÂNIEI toate tărâmurile furate și însușite ilegal de la ȚARA noastră numită ROMÂNIA. Indiferent de rezultatul războiului ei cu o terța țară.

  45. @Margelatu: In schimb, tu esti dus cu capul, ba si badaran sadea, nu numai ignorant. Vad ca si tu cinti in struna rusilor. Ei, daca ar sti de tine Margelatu cel adevarat…

  46. Ce schisma religioasă are MAIDANUL cel de după 2018?
    NICI cea de rit PALEOCREȘTIN pre-evanghelist și arianist propovăduit de Sf. Ap. Andrei și geto-dacilor și sciților pe la anii 50 AD …
    NICI cea de rit BIZANTIN a lui Constantin DACUL, oficializata în 325 AD si 381 AD în ROMANIA/383 AD și Țara Românească/450 AD, cele de sub Braza sa a lui Novac/324 AD …
    NNICI cea SLAVĂ, în rit BIZANTIN chirilic/988 ADa RUSHULUI vareg Vladimir cel de la Novgorod si pănă la Kiev …
    NICI cea creștin-ortodoxă/1054 AD, a LAVREI cele rusești de la Kiev …

    Atunci … religia actuală a MAIDANULUI de după 2018 se numește doar … o simplă EREZIE schismatica.

  47. Pe Principele Carol de Hohenzollern l-au adus in Principatele unite pentru a-l inscauna exact TERORISTII de la 1848 din solda lui Marx, o operatiune BENEFICA pentru NATIUNEA ROMANA si ROMANIA GENERICA, singurul act benefic care nu a fost determinat de BINELE ROMANILOR si al ROMANIEI GENERICE, ci de propriile interese ideologice…Asezandu-l pe TRON aveau garantate cele mai inalte functii care sa le permita TRANSFORMAREA TARII INTR-O PLACA TURNANTA a TERORISMULUI EUROPEAN MARXIST/NARODNIC!!! La ordinul TEORETICIANULUI si PRACTICIANULUI IDEOLOGIEI GENOCIDULUI Marx, TATUCUL lui doru popescu FARA Dumnezeu si FARA PATRIE si al tuturor marxistoizilor care au comis si mai comit ca ILEGALI BOLSEVICI botezati „neomarxisti” CRIME IMPOTRIVA UMANITATII!!!
    Citarile APATRIDULUI doru popescu din wiki fac cariera pe forum bucurandu-se de intreaga apreciere a HAITELOR reunite ale Secu ceausist-rasputinizate…TERORISTUL Marx posesor ca si prost-tracii a duzini de identitati e IDOL LATRAizat pt toate dejectiile!
    La ordinul lui au fost clonati „istorici” care sa evidentieze toate posibilitatile etnic-conflictuale pentru RECRUTAREA DE MASE NATIONALISTE DE MANEVRA si VIITOARE FURNIZOARE DE CARNE DE TUN…

    • Tatae ai ramas iremediabil blocat la chestia cu cominternul. In plus pari a fi dominat de complexe seculare daca te certi cu toti romanii pripasiti pe-aici. Popescu iti da clase la orice capitol propus chiar de tine.

  48. @Charlie: Baiete, du-te si te cauta. Altminteri, te prind hingherii si te leaga.

  49. @ Anonim- daca cineva ar aduna „scrierile „lui@ Charlie … Cred ca ar dovedi ce inseamna : obsesiv-compulsiv . Nu mai cautati tratate de medicina . Aveti pacientul si boala pe forum . Cu stima .

  50. GRESIT !
    Ca ROMAN (nascut in ROMANIA/cea de la 383 AD si Tara Romaneasca/cea de la 450 AD) l-am citat pe K. Marx deoarece CONCLUZIA sa din lucrarea sa „Însemnări despre români” este cea JUSTA si CORECTA in ISTORIE … ROMANIA trebuie sa fie CONDUSA doar de catre ROMANII cei PAMANTENI.
    Marx a ajuns la aceasta concluzie JUSTA evidentiind in mod CORECT (dpv. istoric) ca POPORUL, NEAMUL si SPIRITUALITATEA cea ROMANEASCA au radacini de ginta LATINA si chiar mai STRAVECHI. Total DEOSEBITE de a NEAMURILOR cele vecine … turcesti, austro-ungare, slave si rusesti, germanice. EVIDENTIIND in mod CORECT (dpv. istoric) INFLUENTA foarte NEFASTA (dpv. politic) a Imperiilor Roman, Otoman, Austro-Ungar, Tarist si Germanic pentru NOI (locuitorii cei statornici de pe acest TARAM romanesc). EVIDEENTIIND in mod CORECT (dpv. politic) ca Tarile Romane si ROMANIA neaparat TREBUIE conduse doar de catre ROMANI pamanteni. Asttfel … Marx se opunea „intronarii unor principi STRAINI si a unei monarhii STRAINE in ROMANIA”.
    Exact invers decat au sustinut iudeo-masonii din „MONSTRUOASA COALITIE”, cei care l-au UZURPAT pe DOMNITORUL nostru Cuza, ROMAN pamantean … pentru a instaura in mod ILEGAL o „monarhie STRAINA” a unor „regi STRAINI de POPOR, NEAM, SPIRITUALITATE de ginta LATINA” .”Regi” fara nici o legatura cu NEAMUL nostru cel ROMANESC si BINELE ROMANIEI.

    Doar cei care nu respecta ROMANIA … cei ANTIromani (cu „URA FATZA de ROMANIA”), NEromani (STRAINI, calatori fara de popor, neam si tara) … care au vrut doar sa se aciuieze vremelnic pe PAMANTUL nostru cel ROMANESC … au putut si pot sustine (si astazi) intreprinderile MONSTRUOASEI COALITII si a UZURPATORILOR cei „STRAINI” de tron DOMNESC PAMANTEAN.
    Contrar concluziilor lui K. Marx din lucrarea sa „Însemnări despre români”: „ROMANIA trebuie sa fie CONDUSA doar de catre ROMANI”.

  51. GRESIT !
    Ca ROMAN (nascut in ROMANIA/cea de la 383 AD si Tara Romaneasca/cea de la 450 AD) l-am citat pe K. Marx deoarece CONCLUZIA sa din lucrarea sa „Însemnări despre români” este cea JUSTA si CORECTA in ISTORIE … ROMANIA trebuie sa fie CONDUSA doar de catre ROMANII cei PAMANTENI.
    Marx a ajuns la aceasta concluzie JUSTA evidentiind in mod CORECT (dpv. istoric) ca POPORUL, NEAMUL si SPIRITUALITATEA cea ROMANEASCA au radacini de ginta LATINA si chiar mai STRAVECHI. Total DEOSEBITE de a NEAMURILOR cele vecine … turcesti, austro-ungare, slave si rusesti, germanice. EVIDENTIIND in mod CORECT (dpv. istoric) INFLUENTA foarte NEFASTA (dpv. politic) a Imperiilor Roman, Otoman, Austro-Ungar, Tarist si Germanic pentru NOI (locuitorii cei statornici de pe acest TARAM romanesc). EVIDENTIIND in mod CORECT (dpv. politic) ca Tarile Romane si ROMANIA neaparat TREBUIE conduse doar de catre ROMANI pamanteni. Asttfel … Marx se opunea „intronarii unor principi STRAINI si a unei monarhii STRAINE in ROMANIA”.
    Exact invers decat au sustinut iudeo-masonii din „MONSTRUOASA COALITIE”, cei care l-au UZURPAT pe DOMNITORUL nostru Cuza, ROMAN pamantean … pentru a instaura in mod ILEGAL o „monarhie STRAINA” a unor „regi STRAINI de POPOR, NEAM, SPIRITUALITATE de ginta LATINA” .”Regi” fara nici o legatura cu NEAMUL nostru cel ROMANESC si BINELE ROMANIEI.

    Doar cei care nu respecta ROMANIA … cei ANTIromani (cu „URA FATZA de ROMANIA”), NEromani (STRAINI, calatori fara de popor, neam si tara) … care au vrut doar sa se aciuieze vremelnic pe PAMANTUL nostru cel ROMANESC … au putut si pot sustine (si astazi) intreprinderile MONSTRUOASEI COALITII si a UZURPATORILOR cei „STRAINI” de tron DOMNESC PAMANTEAN.
    Contrar concluziilor lui K. Marx din lucrarea sa „Însemnări despre români”: „ROMANIA trebuie sa fie CONDUSA doar de catre ROMANI”.

  52. Este DIFICIL sa DESFIINTEZI un neam STAVECHI (de pe un taram GEOGRAFIC dat) …
    Se poate REALIZA doar NEGAND spiritualitatea sa STRAVECHE (geografica, istorica, populationala/genetica, lingvistica, culturala, religioasa).
    Astfel, in BUCOVINA, austro-ungarii ne-au NEGAT (intre 1775-1918) istoria, populatia, limba, cultura si religia ROMANEASCA.
    Apoi, in BUCOVINA, sovieticii ne-au NEGAT (intre 1944-1991) istoria, populatia, limba, cultura si religia ROMANEASCA.
    Mai apoi, in BUCOVINA, maidanezii ne-au NEGAT (dupa 1991) istoria, populatia, limba, cultura si religia ROMANEASCA.
    ASTAZI, in BUCOVINA si HERTA, maidanezii (intre 2021-2023) ne NEAGA istoria, populatia, limba, EDUCATIA, cultura, si RELIGIA cea ROMANEASCA. CU DOVEZI CLARE si VIZIBILE. O adevarata PRIGOANA in raport cu minoritatea cea romaneasca (dar AFLATA pe teritoriul STRAVECHI ROMANESC/din Antichitate si pana astazi). TERITORIU ROMANESC, ocupat in mod ILEGITIM, de catre maidanezi, si care TEEBUIE sa fie RETURNAT, de URGENTA, tarii noastre ROMANIA !

    In BASARABIA, rusii (intre 1815-1918) si SOVIETICII (intre 1944-1991) ne-au negat istoria, limba, cultura si religia cea ROMANEASCA. Inventand o alta limba si cultura (artificiale numiti de ei „moldovenesti”), siluind si subordonand intreaga noastra SPIRITUALITATE a populatiei autohtone acestei „creatii artificiale”.
    Aceasta politica a fost continuata si in R. Moldova (dupa 1991) la scara LINGVISTICA, inventand, in mod artificial, diferente intre romani si cica moldovenii rusificati.

  53. Este DIFICIL sa DESFIINTEZI un neam STAVECHI (de pe un taram GEOGRAFIC dat) …
    Se poate REALIZA doar NEGAND spiritualitatea sa STRAVECHE (geografica, istorica, populationala/genetica, lingvistica, culturala, religioasa).
    Astfel, in BUCOVINA, austro-ungarii ne-au NEGAT (intre 1775-1918) istoria, populatia, limba, cultura si religia ROMANEASCA.
    Apoi, in BUCOVINA, sovieticii ne-au NEGAT (intre 1944-1991) istoria, populatia, limba, cultura si religia ROMANEASCA.
    Mai apoi, in BUCOVINA, maidanezii ne-au NEGAT (dupa 1991) istoria, populatia, limba, cultura si religia ROMANEASCA.
    ASTAZI, in BUCOVINA si HERTA, maidanezii (intre 2021-2023) ne NEAGA istoria, populatia, limba, EDUCATIA, cultura, si RELIGIA cea ROMANEASCA. CU DOVEZI CLARE si VIZIBILE. O adevarata PRIGOANA in raport cu minoritatea cea romaneasca (dar AFLATA pe teritoriul STRAVECHI ROMANESC/din Antichitate si pana astazi). TERITORIU ROMANESC, ocupat in mod ILEGITIM, de catre maidanezi, si care TREBUIE sa fie RETURNAT tarii noastre ROMANIA !

    In BASARABIA, rusii (intre 1815-1918) si SOVIETICII (intre 1944-1991) ne-au negat istoria, limba, cultura si religia cea ROMANEASCA. Inventand o alta limba si cultura (artificiale numiti de ei „moldovenesti”), subordonand intreaga noastra SPIRITUALITATE a populatiei autohtone acestei „creatii artificiale”.
    Aceasta politica a fost continuata si in R. Moldova (dupa 1991) la scara LINGVISTICA, inventand, in mod artificial, diferente intre romani si cica moldovenii rusificati.

  54. Din nou HAITELE reunite ale Securitatii s-au prezentat la apel in mod disciplinat, dar marcati de fanatismul bolsevic dublat de un semidoctism jalnic…Acesti cre Tino Izy de rotatie a cadrelor Securitatii nu pricep si nu accepta ca tema in discutie tine de COMINTERN, de PARTIDUL MONDIAL ce a comis toate crimele contra ROMANIEI si POPORULUI ROMAN, ca de altfel in toata Europa Centrala
    transmutand state intregi si teritorii pentru a conserva sau sadi semintele unor noi MACELURI BOLSEVICE, toate incheiate cu noi si noi BOLSEVIZARI in Europa si Asia…Fixismul fanatic al ceausistului Anonim se constata din nou ca e identic lui doru popescu FARA Dumnezeu si FARA PATRIE pe care in sfarsit HAITELE reunite ale Securitatii ceausiste rasputinizate si-l ASUMA explicit, dar nu „singur”, ci impreuna cu ATEISMUL, ANTISEMITISMUL/CARE URASTE EVREII, ANTICAPITALISMUL si ANTIROMANISMUL continut de celelalte
    caracteristici monstruoase la un ROMAN ADEVARAT!!! Vezi dejectia reptilianului @tatae Cearlica care daca avea PATRU clase stia ca
    se scrie corect „TATAIE”, iar eu nu-i sunt „tata” pentru ca nu-l lasam analfabet precum a ajuns Yahweh, copilul de trupa seku…
    Creaturi ale grotelor, de cate ori sa va amintesc cine au fost AGENTII SOVIETICI, COMINTERNISTI, ODRASLE DE COMINTERNISTI, GINERI DE COMINTERNISTI INTERMACELURI BOLSEVICE MONDIALE? Vreti din nou LISTA?Securistoidul ceausist Anonim nu ma iarta ca i-am demascat
    duplicitatea de PSEUDOISTORIC si nu are argumente sa-si justifice URA fatza de STATUL SUVERAN Ucraina si POPORUL UCRAINEAN, ca si fanatismul de a interpreta in sens falsificator evenimente istorice clare…Nu l-am plesnit din primele falsificari, dar nu a cedat precum absolut toti securistoizii de pe forum…Nu si-a dat seama ca i.am vrut binele, chiar daca sunt HINGHERUL forumului!

  55. NOI cei ROMANI privim „Însemnările despre români” si PROBLEMA cea ROMANEASCA … DOAR dpv. al ROMANILOR de pe BARICADA lumii.
    STRAINII cei ANTIromani si NEromani privesc PROBLEMA cea NATIONALA a ROMANILOR … DOAR dpv. al „celor” aflati de partea „cealalta” a BARICADEI lumii (in raport cu ROMANIA).

    Aceste doua POZITII nu pot fi AMORTIZATE in TIMP si SPATIU al ISTORIEI … fie taramul nostru devenea/devine o COLONIE a strainatatii condusa doar de catre STRAINI … de partea cea FALSA si ANTIromaneasca a ISTORIEI poporului ROMANESC … sau …

    ROMANIA ca o TARA straveche si MAJORITARA a poporului si neamului ROMANILOR condusa doar de catre ROMANII cei PAMANTENI … o TARA INDEPENDENTA, SUVERANA (cu teritorii inca de RECUPERAT de la unele maidane, pentru a se UNIFICA pe de-a intregul) …
    ROMANIA ca o TARA de tip ORIGINARA (dpv. istoric de 10.000 de ani), locuita SEDENTAR si CONTINUU (dpv. geografic de 10.000 de ani), UNITARA (dpv. al civilizatiilor si culturilor de peste 8.000 de an; dpv. genetic de 8.000 de ani), UNICA (dpv. lingvistic de 5.000 de ani; dpv. religios MONOTEIST de peste 2500 de ani).

    PS. ROMANII sunt TOTI cei ce RESPECTA taramul, poporul si spiritualitatea cea nationala ROMANESCA.
    ANTIromanii si NEromanii/STRAINII … sunt cei care NU respecta taramul, poporul si spiritualitatea cea nationala ROMANESCA. Respectand doar pe „niste altii”.

  56. NOI cei ROMANI privim „Însemnările despre români” si PROBLEMA cea ROMANEASCA … DOAR dpv. al ROMANILOR de pe BARICADA lumii.
    STRAINII cei ANTIromani si NEromani privesc PROBLEMA cea NATIONALA a ROMANILOR … DOAR dpv. al „celor” aflati de partea „cealalta” a BARICADEI lumii (in raport cu ROMANIA).

    Aceste doua POZITII nu pot fi ARMONIZATE in TIMP si SPATIU al ISTORIEI … fie taramul nostru devenea/devine o COLONIE a strainatatii condusa doar de catre STRAINI … de partea cea ANTIromaneasca a ISTORIEI poporului ROMANESC …
    sau …
    ROMANIA ca o TARA straveche si MAJORITARA a poporului si neamului ROMANESC condusa doar de catre ROMANII cei PAMANTENI … o TARA INDEPENDENTA, SUVERANA (cu teritorii inca de RECUPERAT de la unele maidane, pentru a se UNIFICA pe de-a intregul) … adica …
    ROMANIA ca o TARA de tip ORIGINARA (dpv. istoric de 10.000 de ani), locuita SEDENTAR si CONTINUU (dpv. geografic de 10.000 de ani), UNITARA ( dpv. genetic de 8.000 de ani), ORIGINALA (dpv. al civilizatiilor si culturilor de peste 8.000 de ani), UNICA (dpv. lingvistic de peste 5.000 de ani; dpv. religios MONOTEIST de peste 2500 de ani).

    PS. ROMANII sunt TOTI cei ce RESPECTA taramul, poporul si spiritualitatea cea nationala ROMANESCA.
    ANTIromanii si NEromanii/STRAINII … sunt cei care NU respecta taramul, poporul si spiritualitatea cea nationala ROMANESCA. Respectand doar pe „niste altii”.

  57. NOI cei ROMANI privim „Însemnările despre români” si PROBLEMA cea ROMANEASCA … DOAR dpv. al ROMANILOR de pe BARICADA lumii.
    STRAINII cei ANTIromani si NEromani privesc PROBLEMA cea NATIONALA a ROMANILOR … DOAR dpv. al „celor” aflati de partea „cealalta” a BARICADEI lumii (in raport cu ROMANIA).

    Aceste doua POZITII nu pot fi ARMONIZATE in TIMP si SPATIU al ISTORIEI … fie taramul nostru devenea/devine o COLONIE a strainatatii condusa doar de catre STRAINI … de partea cea ANTIromaneasca a ISTORIEI poporului ROMANESC …
    sau …
    ROMANIA ca o TARA straveche si MAJORITARA a poporului si neamului ROMANESC condusa doar de catre ROMANII cei PAMANTENI … o TARA INDEPENDENTA, SUVERANA (cu teritorii inca de RECUPERAT de la unele maidane, pentru a se UNIFICA pe de-a intregul) …
    ROMANIA ca o insula de pre-LATINITATE intr-o lume slava si o insula de pre-LATINITATE de tip PIE de tip SATEM/3000 BC intr-o lume de latinitate de tip centum …
    adica …
    ROMANIA ca o TARA de tip ORIGINARA (dpv. istoric de 10.000 de ani), locuita SEDENTAR si CONTINUU (dpv. geografic de 10.000 de ani), UNITARA ( dpv. genetic de 8.000 de ani), ORIGINALA (dpv. al civilizatiilor si culturilor de peste 8.000 de ani), UNICA (dpv. lingvistic de peste 5.000 de ani; dpv. religios MONOTEIST de peste 2500 de ani).

    PS. ROMANII sunt TOTI cei ce RESPECTA taramul, poporul si spiritualitatea cea nationala ROMANESCA.
    ANTIromanii si NEromanii/STRAINII … sunt cei care NU respecta taramul, poporul si spiritualitatea cea nationala ROMANESCA. Respectand doar pe „niste altii”.

  58. PS. LISTA noastra a ROMANILOR … include TOTI cei ROMANI din ROMANIA de astazi, precum si TOTI STRABUNII nostri din ROMANIA.
    Pe noi ROMANII … nu ne intereseaza, de loc, listele „masluite” si „falsificate” ale unor „niste altii” ANTIromani si NEromani.
    Pe noi ROMANII … ne intereseaza doar ROMANIA ca o insula de pre-LATINITATE intr-o lume slava si o insula de pre-LATINITATE de tip PIE de tip SATEM/3000 BC intr-o lume de latinitate de tip centum …

  59. PS. LISTA noastra a ROMANILOR … include TOTI cei ROMANI din ROMANIA de astazi, precum si TOTI STRABUNII nostri din ROMANIA.
    Pe noi ROMANII … nu ne intereseaza, de loc, listele „masluite” si „falsificate” ale unor „niste altii” ANTIromani si NEromani.
    Pe noi ROMANII … ne intereseaza doar ROMANIA ca o insula de pre-LATINITATE intr-o lume slava si o insula de pre-LATINITATE de tip PIE de tip SATEM/3000 BC intr-o lume de latinitate de tip centum … SI DOAR ATAT.

  60. PS. LISTA noastra a ROMANILOR … include TOTI cei ROMANI din ROMANIA de astazi, precum si TOTI STRABUNII nostri din ROMANIA.
    Pe noi ROMANII … nu ne intereseaza, de loc, listele „masluite” si „falsificate” ale unor „niste altii” ANTIromani si NEromani.
    Listele unor CAINI TURBATI … care urla DEGEABA … la Luna.
    Pe noi ROMANII … ne intereseaza doar ROMANIA ca o insula de pre-LATINITATE intr-o lume slava si o insula de pre-LATINITATE de tip PIE de tip SATEM/3000 BC intr-o lume de latinitate de tip centum … SI DOAR ATAT.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.