Tranzacții cu monede virtuale verificate de polițişti

Poliţiştii din Dâmboviţa efectuează marţi dimineaţă 17 percheziţii în Capitală şi în judeţele Dâmboviţa, Ilfov şi Olt, la persoane bănuite de evaziune fiscală, prin ascunderea unor venituri obţinute din tranzacţii cu monede virtuale, şi grup infracţional organizat, prejudiciul fiind de peste 3.500.000 lei.

Potrivit IGPR, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa pun în aplicare 17 mandate de percheziţie domiciliară, dintre care 6 în judeţul Dâmboviţa, 9 în municipiul Bucureşti, unul în judeţul Ilfov şi unul în judeţul Olt.

De asemenea, vor fi puse în executare 19 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul poliţiei, pentru audieri.

Activităţile de cercetare penală sunt efectuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi grup infracţional organizat, fapte prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, şi art. 367 din Codul penal.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2019 – 2022, 19 persoane ar fi constituit sau aderat la un grup infracţional organizat.

Acestea ar fi avut ca scop săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prin ascunderea sursei impozabile reprezentată de venituri obţinute din tranzacţii cu monede virtuale, precizează IGPR.

Prejudiciul în cauză este de 3.501.974 de lei.

La activităţile desfăşurate participă luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dâmboviţa, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Pai, nu acesta este unul din rolulile cripto-monedelor, ascunderea banilor obtinuti prin evaziune ? Oricum, cripto nu spala banii aceea, cum nici pariurile ilegale n-o fac, cum nici amanetul sau jocurile. Finantele romanesti cred ca 50 mld de euro trecuti prin casele de marcat sunt din evaziune. Italienii ajunsesera la o intelegere in anii ’90: 50% noi, 50% voi, adica pe blat jumi-juma. Voi ce ziceti: o banca straina inregistrata in RO face evaziune fiscala ?

  2. miliardele furate de securimea tradatoare nu este evaziune. disperatii alearga dupa orice sursa de venit a romanilor. tranzactiile cu criptomonede NU intra si NU trebuie sa intre sub incidenta evaziunii, atat timp cat statul mafiot nu a contribuit cu nimic la investitie. un stat nu poate fi abuziv decat cu acordul cetatenilor. avem ce meritam.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.