Mozart kitsch luat la pumni

Pentru al treilea an la rând, ICR Viena este partenerul viennacontemporary, târgul internaţional de artă contemporană din Viena. Cu un accent pronunţat asupra artei central şi est-europene, având un juriu şi un comitet de selecţie formate din critici de artă şi curatori renumiţi, ediţia 2017 se desfăşoară în perioada 21-24 septembrie, la Marx Halle din Viena.

De marți, viennacontemporary prezintă publicului lucrări de artă vizuală aparţinând tuturor formelor de expresie: pictură, sculptură, fotografie, desen, instalaţie, new media şi reprezintă un loc de întâlnire pentru vizitatori, artişti, curatori, colecţionari şi proprietari de galerii. La ediţia aceasta participă aproximativ 100 de galerii şi instituţii din 27 de ţări şi sunt aşteptaţi peste 30.000 de vizitatori, la târg şi la evenimentele conexe – filme şi prezentări video, tururi ghidate, conferinţe, discuţii şi prezentări, programe pentru copii.
România este reprezentată în acest an de cinci galerii, reunite în secţiunea Reflections a viennacontemporary.

Astfel, 418 Contemporary Art Gallery, din Bucureşti, prezintă lucrări semnate de artiştii Vincenţiu Grigorescu, Ştefan Radu Creţu şi Edo Murtic (stand A10). Anca Poteraşu Gallery, Bucureşti, și-a făcut bagajele pentru capitala Austriei, cu lucrări ale artiştilor Matei Bejenaru, Róbert Köteles şi Zoltán Béla (stand E23); Ivan Gallery, din capitală, prezintă lucrări semnate de artistele Simona Runcan, Mădălina Zaharia şi Iulia Toma (stand B22). Jecza Gallery, din Timişoara, prezintă lucrări semnate de artiştii Alina Birkner, Constantin Flondor, Irina Ojovan şi Genti Korini (stand E26), iar despre Eastwards Prospectus, Bucureşti, care prezintă lucrări ale artistului Pavel Brăila (stand C10), deja am vorbit în ziarul nostru.

În zona dedicată instituţiilor, Institutul Cultural Român de la Viena prezintă instalaţia interactivă „Fight with Mozart!“ a artistului Mihai Zgondoiu (stand A42), proiect selectat de curatorii târgului. „Vino în ringul A42 şi vei boxa la propriu cu Mozart!“, spune acesta. „E o instalație interactivă pe care am creat-o în 2013, a fost expusă în Noaptea Galeriilor la București și astăzi, aici. Răpirea din Serai, celebra carpetă pe care o cunoaștem cu toții din copilărie, din casele bunicilor sau ale cunoscuților, din arealul în care am locuit fiecare, are o temă care a fost abordată de Mozart ceva mai de mult. Azi invit vizitatorii să boxeze lucrarea în sine“, arată artistul.

Totodată, Ami Barak – curatorul bienalei Art Encounters, participă azi, alături de Ovidiu Șandor (fondatorul și președintele Fundației Art Encounters din Timişoara) şi de Nicolaus Schafhausen (directorul Kunsthalle Wien), de la ora 12.30, la dezbaterea intitulată Art Encounters 2017, Timișoara & Arad. Pe 23 septembrie, de la ora 16.30, Livia Pancu şi Raluca Voinea (tranzit.ro) participă alături de Judit Angel (tranzit.sk), Vit Havranek (tranzit.cz), Dóra Hegyi (tranzit.hu) şi Georg Schöllhammer (tranzit.at) la dezbaterea Tranzit: Multi-speed Europe. The Future of Art and its Institutions Across Five Countries from the Austrian East Coast.

Târgul de artă poate fi vizitat azi și mâine, între orele 11.00-19.00, iar sâmbătă și duminică sunt deschise pentru curioși spațiile de expunere, între orele 11.00-18.00.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvana Ancutescu 205 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.