Decizie surpriză a Curții de Apel București în cazul lui Piedone

Curtea de Apel București a decis miercuri ca fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, anchetat în dosarul tragediei de la Clubul Colectiv, să fie eliberat din arest. De asemenea, cele două angajate din primăria de sector arestate în același dosar vor fi puse în libertate. Decizia este definitivă, astfel că Piedone și cele două angajate scapă de gratii.

UPDATE Piedone a părăsit, miercuri seară, arestul Poliției Capitalei. Fostul primar a refuzat să facă declarații.

Tribunalul București a admis pe 7 noiembrie cererea procurorilor de arestare preventivă a fostului edil și a angajatelor. Aceștia au contestat decizia la Curtea de Apel București, unde miercuri un judecător al acestei instanțe le-a dat câștig de cauză.

Decizia de eliberare a celor trei a fost luată de judecătorul Constantinescu Constantin Luchian. Magistratul nu a dispus nicio altă măsură preventivă, precum arestul la domiciliu sau controlul judiciar în cazul lor.

Săptămâna trecută, la Tribunalul București, Piedone le-a cerut judecătorilor să nu fie arestat pe motiv că are probleme cu sănătatea și de aceea nu suportă detenția.

Piedone este acuzat de DNA de abuz în serviciu și fals intelectual în dosarul catastrofei de la Colectiv în care au murit până acum 50 de oameni.

DNA a deschis un dosar privind emiterea autorizaţiei pentru Colectiv, în care sunt cercetaţi Piedone și angajatele primăriei Luminiţa Larisa Ganea şi Aurelia Iofciu.

Potrivit procurorilor, în calitate primar, Piedone și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, constând în încălcarea dispozițiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, prin aceea că a emis acordul de funcționare 3909/14.01.2015 și autorizația de funcționare 369/14.01.2015 necesare desfășurării activității de către SC Colectiv Club SRL.

Prin aceasta, susțin procurorii, Piedone a cauzat vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale Primăriei, în urma cărora reprezentanții SC Colectiv Club, care au putut desfășura activități de alimentație publică, au obținut un folos necuvenit în cuantum de 62.298 lei.

Conform DNA, pentru a autoriza funcționarea, Cristian Popescu-Piedone a emis cele două acte administrative prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că SC Colectiv Club SRL ar fi îndeplinit cerințele legale necesare avizării.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.