Analiză. Iranul dă șah Israelului/Americii

În Orientul Mijlociu, în această dimineață, războiul nu este (deocamdată) mai mare decât era ieri. Iranul a tras un foc de avertisment pe adresa Israelului.

Acesta nu este un “atac”, ci o “demonstrație”, un “avertisment” și un “test” (deopotrivă politic și militar).

Urmează convocarea Consiliului de Securitate, care se va întruni, la cererea Israelului, mai rapid decât s-ar fi întrunit la cererea Iranului, ocazie cu care, inevitabil, Rusia și China vor aduce în discuție și atacurile israeliene împotriva unor ținte iraniene de pe teritoriul iranian, sirian și libanez.

Se joacă șah; iar șahul s-a inventat în Iran (Persia).

Salva iraniană nu a produs pagube umane și materiale (de fapt se pare că nu a produs nici un fel de pagube directe, ci numai probleme de ordin psihologic; câteva zeci de persoane au acuzat crize de anxietate iar aeroportul din Tel Aviv a fost închis preventiv) comparabile cu cele din Gaza, care să zdruncine conștiința comunității internaționale.

În aceste condiții, fără ca Israelul să își fi putut recupera ceva din simpatia pierdută în ultimele luni, o eventuală rezoluție a Consiliului de Securitate, dacă va putea fi adoptată, va cere ambelor părți să se abțină în viitor de la acțiuni militare ostile, directe și indirecte, una împotriva alteia.

Iranul se va simți ținut de această rezoluție numai în măsura în care Israelul se va simți obligat să respecte rezoluțiile Consiliului de Securitate. Cea mai recentă dintre ele este cea privind încetarea focului în Gaza, pe care guvernul israelian a declarat că nu o va pune în aplicare. Dacă dorește ca îngrijorările sale securitare să fie luate acum în serios în relația sa cu Iranul, va trebui să o pună.

Avem de a face cu ceea ce se numește managementul crizei prin criză sau, mai exact, prin escaladarea crizei. Este, de asemenea, vorba despre strategia pe care fostul Secretar de Stat american, Dean Acheson, o numea “pe marginea prăpastiei”.

În acest moment SUA nu dorește să sară in prăpastie, acolo unde Israelul pare a o atrage. De aceea, se pare că diplomația americană se străduiește sa descurajeze escaladarea confruntării militare atât la Ierusalim cât și la Teheran.

Administrația Biden ar putea încerca, în schimb, escaladarea războiului economic cu Iranul; numai că Iranul se bazează acum pe sprijinul BRICS pentru a ocoli sancțiunile economice, iar Israelul, lipsit de orice ofertă politică în chestiunea palestiniană, nu poate conta pe participarea arabă (în special a statelor din Golf) la embargoul anti-iranian.

Or, fără încercuirea Iranului, diplomația israeliană nu își va putea atinge scopul sufocării economice a principalului său rival strategic regional, cu efectul determinării unor nemulțumiri sociale interne ducând la schimbarea de regim politic.

Încă înainte de acțiunea iraniană din noaptea trecută (acțiune care, pentru cunoscătorii psihologiei orientale, mai degrabă a fost stimulată decât descurajată de avertismentele arogante ale Casei Albe), Qatarul și Kuweitul au informat SUA că nu vor permite folosirea bazelor americane de pe teritoriul lor ca punct de lansare pentru o eventuală lovitură împotriva regimului de la Teheran. Nu este de așteptat ca Turcia să adopte o altă atitudine. Din start aceasta face extrem de dificilă susținerea militară a unei izolări economice și diplomatice a Iranului.

Pe de altă parte între pace și război, respectiv între prosperitatea economică și tehnologiile militare americane, este probabil ca Arabia Saudită să o prefere pe cea dintâi, gândind că îi conferă mai multă securitate.

Peste toate acestea, nu este exclus ca în zilele următoare să asistăm la o ofensivă pe scară largă, potențial decisivă, a armatei ruse în Ucraina (acolo unde aventurierul iresponsabil Macron și-a găsit să-și trimită, chiar în aceste zile, o mână de legionari). O Ucraină aflată deja la limita puterilor. Iar faptul că războiul din Ucraina și cel din Gaza se află în legătură strategică este deja stabilit.

Teheranul nu a dat un șah mat, ci doar a împins Israelul în poziție de șah. Nimeni, nici măcar cetățenii israelieni, în mod firesc terorizați psihic în această noapte și care ei, iar nu statul lor, se află în insecuritate, nu dorește ieșirea din această poziție prin escaladarea războiului regional. Excepție face premierul Netanyahu.

Ieșirea optimă trebuie căutată prin concesii politice, prin compromisuri înțelepte și printr-o diplomație realistă și vizionară. Ea impune, printre altele, încetarea “operațiunii militare speciale” israeliene din Gaza. Cine este în stare să le practice în lumea minților încinse de azi?!

Când ajungi pe marginea prăpastiei, chiar dacă ești conștient că nu trebuie să mergi mai departe, riscul de a aluneca în ea este imens. Coaja de banană pe care să alunecăm cu toții într-o tragedie și mai mare decât cea pe care de ani buni deja o trăim, s-ar putea numi acum Benjamin Netanyahu, iar principala victimă ar putea fi chiar SUA (partenerul strategic al României). Doamne ferește!

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 32

68 de Comentarii

  1. Se joacă șah mondial! Americanii i-au găsit pe ucraineni sa lupte împotriva Rusiei pentru slăbire iar Rusia i-a găsit pe iranieni sa lupte împotriva evreilor americani! Nimic nou sub soare! China e observator federal și va ataca când va fi momentul prielnic! Free Palestine!

  2. O gluma buna .In loc sa condamne actiunea de razboi a Iranului domnul cu pricina se trezeste sa ne spuna cum va pierde Israel sustinerea in intreaga lume si cuum va pierde SUA razboiul si ne arata cum Rusia va intra in ofensiva majora in Ucraina fara ca Ucraina sa fie ajutata de nimeni .Rusia abia daca cucereste vreun satuc si asta cu mare greutate iar Iranul nu loveste decit citeva cotete de gaini in Israel .Diferenta tehnologica este uriasa .Israel nu loveste tinte civile si nici Ucraina nu o face spre deosebire de rusi si iranieni .Simpatia este evidenta .

  3. ”între pace și război, respectiv între prosperitatea economică și tehnologiile militare americane, este probabil ca Arabia Saudită să o prefere pe cea dintâi, gândind că îi conferă mai multă securitate.”.. Iaca nene. Ai priceput ceva ??

  4. cum era sa lipseasca ivan din post?

    ha ha ha ha

    dulce ca mierea e rubla converita din euroii lui wirecard…

    ha ha ha ha

  5. pentru ca america urmeaza sa invadeze iranul…? se chinuiesc de ceva vreme… la toate capetele toashi sa ascundeti crima organizata si genocidul vacs-inurilor…america este condusa de chinezi si de corporatiile s a ta n ei illluuminate (1%)

  6. „Represaliile de sâmbătă constituie primul atac direct întreprins vreodată de puterea iraniană împotriva teritoriului israelian, care nu recunoaşte Republica Islamică.”
    Deci Israelul, creat abia în 1947, după două două războaie mondiale, cu prețul atâtor milioane de morți , ca să nu mai vorbim de alte distrugeri, nu recunoaște Iranul, fostul Imperiu Persan !
    Culmea e că după ce au sfidat toate rezoluțiile ONU care impuneau încetarea genocidului din Gaza, acum Israelul apelează la aceeași instituție pentru a condamna acțiunile, reprobabile, ce-i drept ,ale Iranului asupra lor !
    Dar nu mai puțin criminale ca a lor în ceea ce a mai rămas din Fâșia Gaza pe care n-o apără nimeni de atrocitățile comise . Acolo sunt peste 35.000 de morți, majoritatea copii, femei și vârstnici, dar marea problemă acum este că un copil a fost rănit și dus la spital !
    Până unde se merge cu ipocrizia asta ?
    P.S.
    Felicitări autorului care, deși știm că sângele apă nu se face, dă dovadă de o imparțialitate obiectivă, tratând cu discernâmânt această mult prea delicată și regretabilă problemă creată în urma unor neînțelegeri milenare !
    Ba, mai mult oferă sugestii rezonabile în tratarea acestei spinoase faze în care s-a ajuns și datorită unui personaj scăpat de sub control. Inclusiv psihiatric. 😉

  7. Cand Israelul a atacat consulatul iranian din Damasc, Consiliul de Securitate al ONU sau G7 de ce nu s-au intrunit de urgenta?
    Exact ca si in cazul Ucrainei si a Rusiei: Ucraina bombarda Dombas si ucidea femei copii, batrani, etc. de etnie rusa, adica civili si nimeni nu sarea de cur in sus, probabil pentru ca victimele erau de etnie rusa. Astea fara sa mai punem la socoteala crimele comise de batalionul nazist Azov.
    Cand Rusia a atacat Ucraina nazista, evitand sa faca victime printre civili, au sarit de cur in sus toti occidentalii impreuna cu slugile lor din est si vest.

  8. Inca un spectac al ” Circului Soleil” evreu- arab. Atit Netanyahu, cit si guvernul iranian au nevoie de balamuc si trageri ca sa ascunda mizeriile lor si sa poata continua cu ele.

  9. s-au tras Editat
    in mass-media necinstita.

    -reamintim ca incidentele misterioase au debutat
    tot sambata 7 octombrie 2023,
    itzhok viseaza la sange-n pasca.

  10. Severine, spre deosebire de complicata formula chimica a apei, situatia actuala a relatiei intre Iran si Israel pare mai simpla. Dupa atacul de noaptea trecuta, atat israelienii cat si, nai ales, anericanii au inteles ca rachetele iraniene sunt mult mai avansate decat credeau. Asa se explica tonul surpinzator de nebeligerant al americanilor, atat in nesajele catre Israel (cererea de-a informa SUA privind eventuale planuri de raspuns), cat si in mesajele pentru restul lumii, respectiv cererea SUA catre Iran de-a opri ALTE atacuri. Israelul, deocamdata, dupa acest atac, va renunta sa se mai afiseze cu coada-steag!

  11. Ma Valter, eu stiu ca asta cu nazistii prinde la public. Dar de ce sunt ucrainienii nazisti? Nazismul are o definitie destul de clara.

  12. au dat o palma la un rahat moale care le va sari drept in ochi.

  13. Dle Adrian Severin
    O fi fost inventat sahul in Persia, dar Iranul n-a dat niciodata mari sahisti.
    Iranul a tras ieri un foc de artificii de au ras si curcile, nu un foc de avertisment. Daca il manaca-n dos pe ayatolah, Iranul va avea parte de un foc adevarat din partea Israelului. Israelul le are cu loviturile alea chirurgicale, ca ale doctorului Ciomu: ti-o si taie dintr-o miscare.
    Plus nu uita ca Israel nu este singur, iar SUA nu-i Gagautzia……[Rumburak]

  14. @ VC sau @CV, oricum nu conteaza , tot gica de la salonta si alti tovarasi securici convertiti la lins clantze………Deci finalmente ati aflat pozitia Rusiei? A fost usor, nu-i asa? Ca sa afli pozitia SUA trebuie sa prestezi, stiti asta cu siguranta ! Doar stabilise Idolul din sticla, adoratul vostru, citez din presa vremii: ”Bhai, decat sa sug la toti licuricii aia mici ,in pana mea, mai bine sug la al’ mai mare si gata ‘
    Deci ,VC @ Latrina Co,treci la treaba si presteaza fara comentarii daca vrei sa afli care este pozitia zilei!

  15. @gica spune:
    14 apr. 2024 la 12:45

    „O gluma buna .In loc sa condamne actiunea de razboi a Iranului” … a fost un RASPUNS la actiunea de razboi a Israelului care a bombardat CONSULATUL Iranului din Siria.
    Deci, daca vrei sa fi cinstit, cea ce nu esti, cu bombardarea Consulatului ar trebui sa incepi.
    Dar ce face NATO/UE/Israel nu se pune niciodata, doar raspunsul celorlalti.

  16. @ 12:45
    Limpede ne e LimpeZimea !
    „Israel nu loveste tinte civile si nici Ucraina nu o face …”
    Mult mai imi place să MUT DECISIV și să mănânc 💩 woke, „progresist”!
    măR🤣g…

  17. ,,Vaticanul i-a plătit ministrului israelian al Crimei, Benyamin Satanyahu, 100 de miliarde de dolari pentru a ataca ambasada Iranului în Siria. Planul era să provoace Iranul să riposteze. După represaliile iraniene, israelienii plănuiesc să distruga fiecare oraș important din Iran cu rachete nucleare. Scopul ar fi să distrugă Persia (ceea ce ei numesc Iran) pentru a pune mâna pe tezaurul de comori persane. Ceea ce israelienii și susținătorii Vaticanului nu înțeleg este că Iranul și Rusia au arme secrete care vor vaporiza rachetele înainte ca acestea să ajungă în Iran. „Rusia și China s-au săturat de atacurile satanice israeliene KM. Israelul nu va mai fi, după cum știm”, spune o sursă Mossad. Zilele corporației americane sunt și ele numărate. „Tunetul lui Satan” – Barack Obama și falsul său ambasador în Japonia Rahm Emmanuel au încercat să forțeze guvernul japonez să predea controlul gigantului de telecomunicații NTT. Rezerva strategică de petrol din SUA a scăzut la 17 zile de aprovizionare, iar „Biden” tocmai a anulat ordinul de reumplere. O revoltă în masă atât a industriei japoneze, cât și a armatei japoneze a pus capăt acestui plan. Obama și papușarii săi Rockefeller/Rothschild au încercat să obțină „2,5 cvadrilioane de dolari” pe baza tezaurelor fictive de aur filipineze. Pălăriile Negre militare americane au încercat să demareze un război cu China folosind baza lor din Taiwan. Baza a fost distrusă. Acesta a fost ceea ce s-a aflat în spatele cutremurului de 7,5 pe scara Richter din Taiwan. „Baza Forțelor Aeriene Chiashan de lângă Hualien a fost epicentrul cutremurului. Armata japoneză îi dezvăluie pe adevărații proprietari ai Băncii Japoniei. BOJ nu este japonez, ci este deținut de: Edmond de Rothschild cu sediul în Luxemburg. Restabilirea BOJ familiei imperiale japoneze va pune capăt controlului mafiei khazare asupra sistemului financiar mondial…’’

  18. @gica zal… aoleu, pai cu asa argumente ma dau batut. Practic nu am cum sa combat asemenea afirmatii inteligente. Ma declar invins.

  19. Adrian Severin dixit: “Iranul a tras un foc de avertisment pe adresa Israelului.” Adica din peste 300 de drone/rachete numai vreo 7 isi ating tinta si asta fara sa provoace daune majore si acest lucru poate fi considerat ca mare realizare din partea regimului de la Teheran? Doar atat a putut Iranul?
    Sahul a fost inventat in Persia dar asta nu inseamna ca iranienii sunt buni sahisti.
    Israelul nu recunoaste republica islamica? Eu stiam ca Iranul nu recunoaste Israelul si dreptul poporului israelian la existenta.
    Per total, slabuta „analiza”.
    @Valter Cojman: mai troll rus, in primul caz, Consiliul de Securitate ONU nu s-a intrunit pentru ca nimeni nu a cerut-o, nici macar Iranul. Ucraina nu a bombardat Donbas pentru a ucide “femei copii, batrani, etc. de etnie rusa” cum spui tu ci pentru a raspunde la atacurile separatistilor sprijiniti militar economic si financiar de Rusia. Zborul MH17 din 17.07.2014 iti spune ceva? Si cand spui ca Rusia a atacat Ucraina “evitand sa faca victime printre civili” imi vin in minte ruinele oraselor Mariupol, Bahmut, blocurile de locuinte distruse din toate orasele ucrainiene
    @Johnny: rachetele iraniene sunt atat de avansate incat israelienii le-au vazut cu ore bune inainte de a ajunge la tinte si au distrus 99% din ele.

  20. Sah se va dupa mai multe runde complete. Replica Israelului inca nu a venit. Poate nu va mai veni nimic semnificativ, nu imediat cum a fost in Gaza.

    Deocamdata apararea Israelului si-a indeplinit scopul pentru care a fost facuta, la fel ca pentru rachetele trase de Hamas sau, din Liban, de Hezbollah. Lovitura mai mult de imagine, zgomot.

  21. Sa fie Pace ! Sa nu înceapă un Război in zona ! Ca cele doua Popoare sa trăiască in Pace !

  22. @CV : aud ca-l pun ambasador in Romania,Severin rimeaza cu Kuzmin

  23. Iranul e departe, Urcaca e colea…
    Și o ia pe coajă temeinic !
    A rămas de mult fără Zburătoare, iar BipeZii au inceput să deZerteZe maZiv, măR🤣g…
    ■{RumburKK- StatMajoriZdu GărZilor PATRIOTice Tulcene -RumburKK}■

  24. @CV: dincolo de „poziția oficială a Rusiei” mai aflăm că americanii nu pot folosi bazele lor din Kuweit și Qatar strict pentru acest conflict. Deci, cele două state sunt prietene cu Puțin, corect?
    P.S. Ca român, îi disprețuiesc pe ruși. În egală măsură pe americani, pentru că soldații lor pot omorî aici oameni nevinovați, vezi Teo Peter, și scapă nevinovați. În România, mulți excroci israelieni au dat aici tunuri, iar apoi, fuguța în Israel, stat care ne-a dat cu flit la cererile de extrădare. Dacă și unii și alții ne desconsideră, de ce am fi de partea lor?

  25. Unde merge planeta asta? Regimurile comuniste si dictaturile castiga teren, oamenii ies sa protesteze pentru teroristii musulmani (free Palestine).
    Tare mult am evoluat in 2000 de ani!!!

  26. Unde sunteti ? Opozitia romana probudapesteana (Kelemen ,Orban ,Drula ,Barna ,Simion , Ciolos )nu ziceti nimic ?

  27. Nu-s capabil sa copiez de la Rumburak valoarea temperaturii de Zero Absolut. Am scris-o: -273*C, dar ea este de -273,15*C.
    Alea 0,15 *C nu conteaza, ca si apa aia de Dunare incompresibila, care-i totusi compresibila.
    Scuze, eu nu-s chimiZd. Eu sunt doar pupink00riZd putiniZd, necitiZd. Adica 0*K.

    ,

  28. gica spune:
    14 apr. 2024 la 12:45
    Multa lume este nacajita cu creierul tatae ! Sfatul meu este sa faci un consult medical cit mai urgent .

  29. Poate ne spune guzganul rozaliu cum e cu mita europeană,la care a pus botul.

  30. Autorul articolului si-a dat mat singur……[Rumburak]

  31. Rachetele iraniene facute dupa tehnologia ruseasca aia de sfida legile fizicii si care erau (vorba lui Trump )hidrosonice au fost doar niste biete barcazuri zburatoare ce au fost rapid doborite .Se vor potoli rapid .Nu au cu ce ataca occidentul . Curind vor cere cu totii oprirea razboiului .

  32. @dan – de acord ca nici unii nici altii nu sunt nevinovati, dar asta nu inseamna ca nu pot observa pozitia fatis partizana din articol.

  33. Ce ma Severine? Ha ha ha ha ha ha ha,da sah? Imi dau seama ce bazaconii iti umbla prin mintea creata. Severine, iesi nene la pensie si plimba-ti nepotii daca ai sau eventual cainele.Lasa,te-am inteles,ai ramas nebagat in seama.

  34. ,,Acesta nu este un “atac”, ci o “demonstrație”, un “avertisment” și un “test” (deopotrivă politic și militar).,,
    Excelenta analiza d-le SEVERIN ! Comme d,habitude !
    Psihologic este foarte greu pentru locuitori sa traiasca sub amenintare continua !
    De la moartea lui RABIN YTZAK ,nu a mai fost PACE ,asa cum a dorit acest om cinstit ! si va intreb !
    SUNT EVREII DIN YSRAEL CEI PE CARE netaniahu II APARA SAU SUNT DOAR NISTE PIONI DE SACRIFICIU PE ESHIKIERUL POLITICII SIONISTE MONDIALE ! ca ce le pasa de inginerii,medicii ,etc,-colegii mei- veniti din romania ,acu toti pensionari ca mine ?

  35. Judec oamenii dupa ce fac , nu dupa ce spun , apropo de H2O si tratat cu hucraina !

  36. Domnule profesor, doctor, eminența, serenissime se vede din titlu ce mult te bucuri. Mai rămânea câștige și Putin și vei fi iar ce ai fost și mai mult decât atât. Fără glorie, totuși!

  37. Trump susține ca nu s-ar fi întâmplat multe, dacă era președinte. Administrația debilă de la Washington nu mai și nici Ursula nu mai era atâta timp.

  38. Este ceva cocaina pacilea.Nu ma refer la articol care e o buna analiza dintr-o perspectiva practica surprinzatoare:sahul.Citi dintre cocainerii artagosi stiu istoria sahului sau cum se joaca el.

  39. „Qatarul și Kuweitul au informat SUA că nu vor permite folosirea bazelor americane de pe teritoriul lor ca punct de lansare pentru o eventuală lovitură împotriva regimului de la Teheran. Nu este de așteptat ca Turcia să adopte o altă atitudine.”

    Romaia poate sa informeze SUA ca nu va permite folosirea bazelor americane de pe teritoriul ei ca punct de lansare pentru o eventuala lovitura impotriva Rusiei. Romania are o singura optiune castigatoare: NEUTRALITATEA.

  40. @CV,recunosc că nu le am cu definiția nazismului.Ma influențează malefic alde axon,paulian,Gelu,și alți proruși născuți nu făcuți.Imi fac mea culpa!

  41. Totul a fost un test militar o intelegere ce a aratat intregii lumi situatia tehnologica reala .Peste 300 de rachete balistice ,de croaziera si roiuri drone de ultima generatie au fost lansate de catre Iran spre Israel de la mii de km distanta fara a avea insa o tinta civila sau militara .Mai mult de jumatate dintre ele au fost distruse de aliatii Israel inainte de a ajunge in Israel (SUA,Germania ,M.Britanie ,Franta )iar restul de sistemele de aparare Iron Dome .Rusia si China au inteles acum ca nu au tehnologia necesara de a distruge Occidentul .Tineti cont ca toata tehnologia Occidentala de aparare este practic un sistem unit de raspuns si daca luam in calcul raspunsul de atac al Occidentului (pina acum nu am vazut decit partea de aparare )atunci Rusia ,Iranul si China nu au forta afisata de catre Israel (occident) in aceste momente .

  42. Sunt mulți troli pe aici ,care doresc extinderea conflictului,uni zic ,că acest atac a fost un foc de artificii ,dar care a costat apărarea Israelului 1,3 mild dolari , și probabil ceva mai mult atacul iranian, nimeni nu mai dorește pacea,acești bani puteau fi folosiți în scopuri mult mai bune și pacifiste

  43. Constantin Tanase si a lui Radu Humor e esentiala: PANA CÂND?

  44. lipsit de logica al @Anonimului, in alt articol, care, cica, rachetele iraniene n-au produs pagube mari, fiindca au cazut in acelasi loc. Pai bine, mai cunoscatorule, asta nu arata tocmai ce precizie au avut, adica o demonstratie de tehnologie inalta, una cum n-au inca americanii? Iranienii au in plus rachete de croaziera supersonice, la care americanii inca viseaza… De hipersonice nu mai vorbim in deceniul ăsta, cel putin.

  45. cit a costat pe unii si pe altzii spectacolul…
    cit costa o drona comparat cu pretul rachetei folosita sa doboare drona

  46. Bine ar fi sa stea și israelienii cuminți. Bărboșii au făcut și ei un pic de circ pentru înapoiații de acasă, israelienii nu au avut mari pagube. Mai degrabă israelienii s-ar concentra pe stârpirea Hamas ului. Sunt curios dacă or fi dansat ăia in Rafah azi noapte.

  47. In acea incapere, (nu amabasada cu civili), se afla creierul masacrului din 7 octombrie de asta tinta precisa a Israelului a fost catre acei indoctrinati demonizati, plus ca Israelul spre deosebire de barbarii demonizati musulmani creaza coridoare pentru refugiati, anunta inainte pt evacuare, au armament performant pt tinte fixe nu dau buzna ca hoardele indoctrinate musulmane cu minciuna si ura fata de crestini si evrei si pe care unii le tin partea intr-un mod inconștient si fara pic de cunoștințe istorice Dumnezeu a fost va fi cu poporul Israel si se va implini totul din Biblia, Cuv. lui Dumnezeu.

  48. Ba voi cu ce parte a corpului ganditi??? Deci intra palestinienii in Israel si hacuiesc 1500 de civili aflati la un festival de muzica exact cum acu 500 de ani vavaleau hoardele tatare, si dupa aia tot Israelul e vinovat ca vrea sa-i prinda pe responsabili. Acu da Iranul cu 300 de rachete, si tot Israelul e vinovat. Ce-ar fi daca in semn de raspuns, ar lansa si Israelul acum 300 de rachete spre Iran?

  49. @Dan-minte bolnava, Iranul e cel mai mare sponsor al terorismului din lume.Tot raul lumii este din cauza Iranului si a Ruzziei.

  50. severin continua pe narativul rusesc… nimic surprinzator daca ne aducem aminte traseul:
    PSD (din 2002)
    PD (1993–2002)
    FSN (1989–1993)

    care sa fi fost motivul afirmatiei ca detine o lista de ziaristi care-s spioni???

    deci din evolutia respectivului se pare ca a avut o misiune fiind mai mereu plasat in orbita puterii…acum, dupa narativ se poate decripta si misiunea si „simpatia”.

  51. Unul dintre motivele pentru care Hamas a lansat războiul în Gaza, încurajat de finanțatorii săi din Teheran, a fost acela de a separa Israelul de susținătorii săi și, în special, de a opri un acord care ar fi putut normaliza relațiile și ar fi consolidat cooperarea în materie de securitate între Israel, Arabia Saudită și Statele Unite. Acest lucru ar putea duce la o transformare geopolitică a regiunii într-un mod pe care atât Hamas, cât și Iranul l-au considerat ostile obiectivelor și intereselor lor, care includ expulzarea Israelului și a SUA din Orientul Mijlociu

  52. ca replica Israelului ii va face muci pe iranieni. OARE?

  53. Toate NAPARCILE condamna atacul Israelului…!

    Dar atacul Nazistilor Teroristi Satanisti a lui putler asupra Ucrainei de ce nu l-au condamnat ?
    Adica Teroristii condusti de bărbosul suprem au voie sa atace pe cine vor, iar Israel nu are voie sa riposteze in LEGITIMA APARARE ?

    Sper ca Rusia sa extermine cat mai repede toate NAPARCILE din Europa ca sa fie curatenie generala !

    Israelul Terorist Nazist Satanist va disparea de pe fata pamantului !

    Satania Vacareasca Orcia se va scufunda in ocean !

  54. Nenea @ esop , iar iti mingii trinjii pe forum? Du-te bre si mingiie-i si pe aia care i-ai mingiiat , sau lins pina acum.Bahto delo!

  55. israeleienii stiau de atacul hamas, atit seful mossad barnea cit si netanyahu dinainte ca el sa se produca. cum s-ar spune si-au sacrificat oamenii pentru avantaj strategic. aveau nevoie de un motiv pentru actiune din postura de victima.

  56. De frică am uitat că cei din spatele statului ne-au îndatorat în primele trei luni ale acestui an cu 15 miliarde de euro.
    Să mă iertați că vin cu astfel de nimicuri.
    PS De frică îmi amintesc și de taratatul cu Ucraiiina.

  57. tovarasul Trump invada pana acum Iranul,doar e profund proisraelian,nu ca tovarasul Biden,care o scalda;sa spuna tovarasul Severin ca nu e asa

  58. @VC- TU ESTI NOU/9 PE-AICI, NU-I ASA? ALTFEL PROMITI SA DEVII SARGUINCIOS/ SARGUINCIOASA LINGE CLANTZE PE LA AMABASADE ! CHIAR DACA NU AI TzINERE De MINTE, ORI TE JUCAI CU RATzUSCA IN LIGHEAN PE VREMEA CAND BESHESCU EXPUNEA DOCTRINA POLITICA A PDL REZUMATA LA SUPTUL LICURICILOR . TOTUSI , PENTRU INFORMAREA TA CAUTA PIN PRESA DINAINTE CU VREO 9-10 ANI DE INSCAUNAREA MUTULUI DIN DEAL, CHESTIA CU LICURICIUL CEL MARE ERA LA CHESTIUNEA ZILEI !!!

  59. vorba veche devenita aforism : ” Cititi si dati mai departe”
    Imnul Romaniei va impune sa VA DESTEPTATI – ROMANILOR.

  60. a fost o recunoastere rdioelectronica si a amplasamentelor de lansare a mijloacelor antiaeriene…
    mapare si actualizare a hartilor..in plus identificarea tactici si mijloacelor de aparare
    lectie pentru unii…

  61. Televiziunea de stat din Iran a difuzat repetat imagini de la un incendiu din Chile și a susținut că prezintă urmările atacurilor asupra Israelului.Halal putere nucleară.

  62. „în această dimineață, războiul nu este (deocamdată) mai mare decât era ieri. ”

    -afirmatia e o simpla infatuare
    de parca Rasaritul e dupa ora Bucurestiului.

  63. data viitoare ar putea viza din eroare ca ricanii ambasada Chinei din Iugoslavia cutuma folosita de israel contra persilor vreun consulat israelian din zona apropiata conflictului sau mai multe chiar daca deja goale

  64. INFATUARE s. aroganță, fală, fudulie, înfumurare, îngîmfare, mîndrie, orgoliu, semeție, trufie, vanitate, ( livr. ) fatuitate, morgă, PREZUM-TIE, suficiență, …

  65. @gigel „cit a costat pe unii si pe altzii spectacolul…”

    -care spectacol
    ca nu s-a varsat sange!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.