În anii din urmă, „cuplajul” a slăbit. Evoluția pe această pantă poate fi reconstituită sintetic amintindu-ne decizii de importanță hotărâtoare.
Articole scrise de: Andrei Marga
În definitiv, înainte de schimbarea educației trebuie întrebat “cine educă pe cine?”, iar înaintea oricărei reforme este de chestionat dacă “este vorba de interesul public sau de canalizarea resurselor spre noi coterii?”.
Reprezentanții unor democrații ce s-au dovedit funcționale, dar care nu acceptă Raportul Matic (2021), sunt puși la zid că nu ar respecta valorile europene.
Atunci când am preluat mandatul de ministru al educației naționale, în decembrie 1997, erau deja consumate inițiativele de înființare de universități private. Tabloul era al unor instituții cu
Prima maladie care te izbește este „apatia civică”. Când cetățeni cărora li se amputează venituri, libertăți și drepturi stau pasivi, nu are cum să fie democrație.
Când s-a lansat lozinca „România educată”, reacția cunoscătorilor a fost aspră. Pretenția de proiect era fără acoperire, fiind vizibil o improvizație.
Cei mai mulți concetățeni și-au dat seama că „prostocrația” nu este o figură de stil sau o formulare doar polemică.
Ce este de făcut cel puțin pentru a reduce știrile false? Nu dă rezultate „cumpărarea de mass media”, căci o societate progresează sesizându-și pe față neajunsurile
(..)în România actuală, inși nimeriți în Parlament duc la capăt vulgaritatea și îl declară pe Dumnezeu găselnița unei manipulări, ba chiar îl identifică cu cineva întâlnit la stadion, iar pe Iisus Hristos îl consideră un “șmecher”
Din nefericire, România este astăzi printre ultimele țări care mai consideră cercetarea ca având scop în sine. De aceea, rezultă opere personale modeste, valabile până la Giurgiu și Curtici,
Dificultățile acestor ani sunt neobișnuite. Se agravează primejdiile cauzate de viruși ce vin din direcții multiple
De aproape două mii de ani, creștinii aduc în actualitate Evangheliile și celebrează un eveniment unic în istorie, care s-a petrecut la Ierusalim. La Paști, se sărbătorește învierea lui Iisus din Nazaret, recunoscut ca Mântuitor al umanității.
Religia este sub asalt. Unii resimt rigorile ei normative – „să nu-i faci rău altuia”, „să-l ajuți pe cel în necaz”, „să nu furi”, „să fii drept”, „să respecți creația” etc. – ca ceva restrictiv și atacă religia. Alții propun relativizări ale familiei.
Mulți pretind că sunt „titrați”, „aleși”, „desemnați”, dar nepriceperea, neputința și dezorientarea sporesc mai mult ca niciodată. Prostocrația nu înlocuiește alte explicații, dar (…)
A încetat din viață una dintre cele mai cultivate, clarvăzătoare și active personalități din zilele noastre: Hans Küng (1928-2021)
Sistemul relațiilor internaționale va trebui revăzut. Din 1998 încoace, China este constant printre țările cele mai atractive (…)
Din nepricepere rezultă aberații. Cum s-a văzut și în recenta hotărâre a Guvernului – unică în Europa actuală – de a interzice cooperarea cu firme chineze!
În multe țări sunt proteste semnificative față de restricțiile dictate de măsurile antipandemice care se iau. Evident, oamenii suportă tot mai greu încălcarea de drepturi și libertăți.
O întrebare dificilă se discută deja internațional: continuă revenirea Germaniei cu ascensiunea ei între supraputeri? Este greu de răspuns exact.
România s-a umplut de gonflați în pretenții goale, mai cu seamă de odrasle, cum se vede și în guvernarea actuală. Țara s-a umplut nu de valori sigure, ci de inși (…)
„Corecții” nu înțeleg că, așa cum fiecare este liber, și Alain Delon este un om liber. Și că umanismul este servit numai de umanism, după cum libertatea vine odată cu libertatea fiecăruia (…)
Că la vot se prezintă câți cetățeni vor, este un fapt. Dar să pretinzi legitimare când abia treci de o treime din electorat și să impui „guvernul meu” cu și mai puțin, sunt vicieri fără seamăn ale democrației.
Dezvoltarea impetuoasă a Chinei nu este un fenomen oarecare al istoriei. Cu siguranță, este al doilea eveniment de mare anvergură al timpurilor noastre, după trecerea la globalizare
Se împlinesc 145 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși și se cuvine să fie celebrat. A cunoaște opera sa este în sarcina compatrioților săi.
Joe Biden a plecat de la constatarea că „puține perioade în istoria națiunii noastre au fost mai provocative sau mai dificile decât cea în care ne aflăm acum”.
După ce ani la rând terorismul a deținut capul de afiș al pericolelor, mai recent, pe scena politicii se petrece altceva, tot nefast pentru democrații