Robbie Williams iubește fotbalul la nebunie și își dorește o implicare care să-i aducă adrenalina la maxim
Departamentul de Comerț al SUA a redus taxele vamale compensatorii la îngrășămintele fosfatice din Rusia, potrivit serviciului de presă
Moldovan a avut parte de o primire extrem de frumoasă la Madrid, colegii l-au integrat rapid în vestiar, iar Diego Simeone
Per total, la nivel european, cea mai scumpă benzină este în Danemarca, 1,96 euro pe litru, urmată de cea din Franța, 1,81 euro pe litru.
Pentru a suplini deficitul de producție, în Plan sunt descrise investiții peste investiții în parcuri eoliene și fotovoltaice, dezvoltarea tehnologiei hidrogenului „verde”.
Cărbunele rămâne în continuare subcapacitat, la 1.000 MW, deși sunt pe hârtie mii de MW instalați, pentru că mare parte din termocentrale
Țările care caută sprijinul financiar al UE estimează că testele de piață nu vor capta un interes investițional suficient al pieței
MApN anunță acordarea unui contract de 830 milioane lei pentru achiziția a două elicoptere destinate Forțelor Navale către Airbus
Comisia pentru relații internaționale și relații interparlamentare a Parlamentului azer a propus impunerea de sancțiuni împotriva Franței
Potrivit directorului Transgaz, Ion Sterian, operatorul Sistemul Național de Transport, este bine că se importă pentru că scade presiunea pusă pe SNT de a folosi doar resurse interne
Distribuitorul de gaze ENGIE a scos la licitație în SICAP un contract de 341 milioane lei pentru proiectarea și executarea lucrărilor de racord gaze
Producția de îngrășăminte a Rusiei va ajunge la 60 de milioane tone, în 2024, din care 35 de milioane de tone vor fi exportate,
România ar putea juca un rol-cheie în cadrul acestui Coridor Vertical întrucât se află chiar în centrul potențialei piețe pentru gazul descărcat în Grecia.
Primul tren de containere venit în 2024 din China către zona europeană a ajuns în Azerbaidjan, relatează (…)
Gazoductul Tuzla-Podişor este cel mai important proiect de infrastructură gazieră pe care-l construieşte Transgaz, fiind un proiect strategic.
Consumul tehnologic de gaze aferent operării instalațiilor Transgaz – rețeaua de conducte și stații de comprimare a fost în
Țara noastră face însă parte din blocul UE care impune accize minime la carburanți. Chiar și așa, România are un preț la benzină
Consumul de gaze al României de azi a urcat spre 55 de milioane de metri cubi, un record al acestei ierni,
Interconectarea rețelelor de energie și gaze dintre România și Republica Moldova devine un proiect de țară
Autoritatea de reglementare a utilităților
Treaba trebuie terminată anul viitor, când va intra la vot în Consiliul Local construcția noului spital cu fonduri proprii și fonduri atrase.
Rusia aproape că a terminat cu exporturile de petrol către Vest, noile sale destinații predilecte fiind China și India,
Direcția Generală de Poliție București a scos la licitație un contract de achiziție pentru muniție letală.
Depozitele de gaze sunt azi la 87% din capacitate, după aproape două luni de la începerea ciclului de extracție.
Transgaz a fost refuzată de UE la finanțare în vederea construcției mai multor gazoducte, așa că acum se îndreaptă către bănci comerciale pentru credite
Cele mai importante pericole actuale, în cazul minelor Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan, sunt riscul de autoaprindere a cărbunelui și emanațiile de gaze.