Libanezii, atât de diverși din punct de vedere confesional, sunt aproape cu toții de acord în două privințe: oamenii ce i-ar putea înlocui pe politicienii corupți au ales sa plece din țară, iar ajutorul extern pentru Liban trebuie să fie administrat de clasa politică. Și, potrivit unui reportaj publicat de Valeurs Actuelles, ar mai fi o opinie răspândită in Liban – explozia din portul Beirut nu a fost un accident.
”Cum îi puteți convinge pe libanezi să mai rămână aici?”, se întreabă Assaf, tatăl unei fetițe de 3 ani care a murit în explozia de pe 4 august. Familia tocmai decisese, la finalul lunii iulie, să nu plece din Liban.
Zona cea mai afectată a Beirutului a fost cartierul creștin. ”Dacă vrem ca creștinii să nu părăsească țara, trebuie să reconstruim cât mai repede”, spune Julie, o voluntară care ajută la degajarea dărâmăturilor. Și nu doar situația creștinilor din Beirut este îngrijorătoare. În satul Qaa, aproape de frontiera siriană funcționează o școala creștina cu 285 de elevi, printre care și musulmani. Satul a fost predominant creștin, însă acum este islamizat. ”Fără școală, creștinii vor pleca”, spune directoarea, maica Justine. Și asta pare că se va întâmplă. Inițial, școala era semigratuită – statul plătea o parte din cheltuieli, părinții cealaltă. De patru ani, statul nu a mai plătit partea sa, iar în acest an, trei sferturi dintre părinți nu-și mai permit cheltuielile. Situația este similară în restul de 330 de școli catolice din Liban, dintre care 80% sunt francofone. Cât despre școlile publice, aici criza este poate și mai mare, căci sunt inundate de copiii refugiaților sirieni.
Creștinii se tem pentru viitorul lor în Liban. ”Șiiții pot să conteze pe Iran, cu care au cauze comune, suniiții pot să conteze pe monarhiile din Golf… Noi avem impresia că suntem singurii care nu suntem decât libanezi”, spune o tânără din Tripoli.
Situația este cruntă în întregul Liban, nu doar în Beirut. Țara trece printr-o criză economică și financiară fără precendent care este agravată și de criza celor circa un milion de refugiați din Siria. Peste toate acestea a căzut explozia care a distrus o parte din capitală.
Cifrele sunt grăitoare. Tripoli, la 80 de km. de Beirut, nu a fost afectat de explozie, însă sărăcia lovise dur aici, ca și în întreaga țară. ”Muncesc ca și înainte, dar nu pot nici măcar să-mi hrănesc copiii”, spune Helene, mama a trei copii. Ea a detaliat: kilogramul de brânză a sărit de la 10.000 de lire libaneze, la 40.000; orezul de la 2.000, la 13.000; fasolea de la 4.000, la 19.000. Cei mai în vârstă își amintesc despre greutățile din războiul civil din 1975-1990: ”Nu ne-a fost niciodată frică că vom muri de foame. Acum e mult mai rău”.
Libanul depinde de importuri. 80% din tot ce se consumă vine din import, iar pentru asta este nevoie de dolari. Sistemul bancar și economia s-au prăbușit anul acesta. Din 1993, lira libenză a fost legată de dolar printr-un curs fix: un dolar la 1.500 de lire. Cursul a fost artificial, depinzând de investițiile străine pe care guvernul trebuia să le atragă pentru a-și finanța deficitul tot mai mare. Când SUA au amenințat că vor impune sancțiuni băncilor și investitorilor, totul s-a prăbușit. Oficial, cursul dolar/liră a rămas același și acum, însă pe piața paralelă un dolar a ajuns la 7-9000 de lire.
”Câștig 1,4 milioane de lire pe lună, adica 190 de dolari. Acum un an, suma asta insemna 930 de dolari”. Libanezii sunt puși în fața unor alegeri imposibile – dacă își retrag dolarii pe care îi mai au în conturi în lire libaneze (doar astfel se mai poate retrage valuta în Liban), pierderea este enormă, chiar dacă băncile au propus un curs de schimb de un dolar pentru 3950 de lire. Puțini se ating de ceea ce au agonisit în dolari. Pentru a cumpăra bunuri, libanezii preferă să scrie cecuri în dolari și să plătească astfel. Tony, patronul unui mic magazin alimentar, spune că mulți nu acceptă astfel de plată, de teamă să nu iasă în pierdere. ”Alții sunt obligați, pentru că nimeni nu poate plăti altfel. Pe scurt, este ca și cum ai juca Monopoly”.
Este evident că țara are nevoie de sprijin extern. Însă sunt două mari probleme: ajutorul va fi condiționat de reforme care au întârziat ani în șir, iar acelasi ajutor va fi apoi gestionat de guvern. Toți libanezii au un sfat: ajutorul să nu treacă prin instituțiile statului. Libanezii acuză clasa politică că a lăsat să se dezvolte o criză economica ce era de altfel previzibilă. ”Nu s-a făcut nicio reformă, s-au îmbogățit cu toții, până când au distrus Libanul”, spune o viticultoare intervievată de Valeurs Actuelles.
Cât privește explozia din Berut, puțini cred că a fost un accident. ”Loialitățile sunt permanente în țara aceasta. Dacă se întâmplă ceva în Palestina, în Arabia Saudită, în Israel sau în Siria, noi trebuie să plătim pentru consecințe. De aceea nu putem crede în accident”, explică un tânăr student.
”Accident sau nu, responsabili de depozitarea azotatului de amoniu în port, aproape de zonele locuite, sunt politicienii nostri”. Guvernul a demisonat, se cere guvern de tehnocrați, însă se pare că Franța își dorește să fie condus de Saad Hariri, nimeni altul decât premierul obligat să demisioneze de protestele din 2019 legate de criza economică. ”Sunt pe cale să cadă de acord cu revenirea fostului premier Saad Hariri. Ori cu el, ori cu altul, nu se va schimba nimic”, spune o tânără din Tripoli. Și tot ea vorbește despre ajutorul extern: ”Râdeți când noi vorbim despre revenirea sub mandatul Franței, însă suntem deja sub tutelă economică! Cel puțin Franța este o țară prietenă”.
Mai toate analizele legate de situația din Liban concluzionează că la originea corupției stă sistemul sectar de organizare a statului. Libanezii știu bine că acest clientelism confesional i-a dus la ruină, însă le este teamă să încerce un alt model. ”Schimbarea sistemului confesional poate aduce alte probleme. Mi-ar plăcea să nu fie nicio cotă legată de religie și statul să poată fi laic. Însă trebuie să ținem cont de realitate: fără cote, fără alegeri, va funcționa doar legea celui mai puternic”, iar asta va duce la dispariția creștinilor din jocul politic libanez, consideră Hicham, un tânăr tată.
El a trăit 12 ani în Statele Unite. A decis să se întoarcă în Liban, împreună cu soția și copilul. Însă condițiile nu sunt deloc ușoare, motiv pentru care se gândește cu îngrijorare că mulți libanezi vor lua calea străinătății. ”Într-o asemenea perioadă, o țară trebuie să conteze pe clasa ei de mijloc pentru a înlocui elitele corupte. Clasa noastră de mijloc este sărăcită și nu se gândește decât la plecare. Mulți nu vor găsi mijloacele pentru a pleca însă, ca de obicei, emigrația îi va lua exact pe cei de care țara are cea mai mare nevoie”.
Toate tarile au coruptii lor. Problema ca tema coruptiei este folosita sa destabilizeze Libanul in favoarea strainilor. Altele sunt problemele…si anume orientarea politica a guvernului care nu convine strainilor.
Cunoaste acest aspect si alta tara poreclita romania. Asa ca, nu va mai plangeti!
Faptul ca zona afectata a fost cartierul crestin nu cred ca este intamplator.Bineinteles ca extinctia crestinilor din Orient , Africasi Asia pusa la cale de Occident nu e sesizata de nimeni.Tuturor sefilor de biserici crestine {papa,episcopi,patriarhi} le-a inghitit pisica limba.Mai dulce e limuzina la scara decat lupta pentru cei in suferinta.Niste nenorociti.Felicitari Islamului care stie sa fie unit si solitar.Viitorul ii apartine.
Cioloș le mai lipseste ca in loc de chestiile specifice Libanului puse specificul romanesc seamana suspect de mult.
# anonim, haideti sa fim seriosi si corecti, zona respectiva nu are de-a face cu crestinii sau musulmanii. Pur si simplu era zona docurilor din portul Beirut in care se depozitau marfurile din port. Iar incendiul s-a produs (CLAR) la un depozit de artificii aflat intamplator tocmai „perete in peret” cu depozitul in care se afla depozitat azotatul de amoniu confiscat cu multi ani in urma de pe nava care avea serioase probleme tehnice si nu a mai avut accept sa plece pe mare, iar armatorul a refuzat sa plateasca anumite reparatii in portul Beirut, asa ca navei i-a fost interzisa plecarea, apoi, dupa cativa ani, afost dusa in larg si sabordata ( scufundata). Nu-i nici un secret, nu-i nici o conspiratie, nu-i nici un act de terorism.Doar neglijenta Autoritatii Portuare de a depozita materiale inflamabile alaturi de „bomba” azotatului de amoniu despre care trebuia sa se stie.
a inebunit. Mai conteaza ca moare o fata de crestin sau musulman??
Va intreb, eu un nimeni, ce doriti sa faceti in peticul asta de lume?
Am trait cateva luni acolo, banii v-au luat mintile?
Problemele economice vin de la sanctiunile economice, trebuie sa fii orb sa nu vezi asta. Coruptia apare doar pentru ca e aceeasi sursa de propaganda.
Problema este, intructva, simpla.Acesti oameni nu au o tara. Libanul nu a fost si nu este o tara, ci un loc de afaceri.Cat timp piata merge bine, e bine pentru toti. Cand nu – e rau.Libanul si alte ” tari ” ( nu numai din O.M ) au fost inventate de Europeni ( in Epoca lor de Aur ) Ei le-au si gestionat. Localnicii au bisnitarit, ori au slugarit in conditii convenabile. Dupa ce europenii si-au declinat raspunderea ( nu insa si interesele ) localnicii au incercat sa-si faca ” tari „.Rezultatul se vede. Tare mi-e frica sa n-o luam pe urmele lor. Nu acum, sigur,ci doar cand se vor intruni si aici conditiile din OM.
@AUREL: Aurele, adu-ti aminte ca si la noi s-a folosit aceeasi „reteta”, este adevarat, intr-o „concentratie” mult mai mica: COLECTIVUL!!!!! Sunt situatii si situatii. De exemplu, noi suntem „aliati strategici”. Iar ca instrument, „beneficiem” de unul mai subtil: puscaria!! (Pentru „coruptie”, bineinteles!!).