„Mașinile stau pe trotuare” sau „trotuarele stau sub mașini” ?

M-am mutat de 10 ani la mama mea (ca să o îngrijesc, are acum 101 ani și nu am vrut să o duc la un azil de bătrâni) la bloc, în Strada Chiristigiilor, vizavi de parcul/părculețul/pastila Obor, lângă Primăria Sectorului 2 din București. Am parcat mereu mașina pe trotuarul din fața blocurilor din zonă, ca mulți alți locatari, ca singura opțiune, ca să o pot folosi rapid, la nevoie (Salvarea a luat-o de două ori pe mama me, noaptea, și eu am însoțit-o cu mașina). Folosesc foarte rar mașina, pentru că dacă plec, la întoarcere nu mai găsesc loc de parcare, și unde ajung, nu găsesc de asemenea loc de parcare.

Blocurile din Str. Chiristigiilor numerele 1-8 au fost date în folosință în anii 1984-1985. Au 10 etaje și 4 x 10=40 de apartamente pe scară și nu au fost prevăzute cu o parcare de reședință – adică, un loc de parcare pentru fiecare apartament plus câteva locuri de parcare pentru musafiri, ca în alte țări. În plus, la parter sunt magazine, care sporesc necesitatea unor locuri de parcare. La vremea aceea (1984-1985), zona nu era foarte aglomerată, până când, pe partea de nord a parcului Obor, cu toată opoziția riveranilor, a fost construit actualul sediu al Primăriei Sectorului 2. De atunci, numărul mașinilor – inclusiv numărul mașinilor riveranilor – a tot crescut.

Luni, 22 mai 2023, am primit acasă Notă de constatare pentru săvârșirea contravenției de parcare pe trotuar prevăzută la Art. 142, lit. n, din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002R și tot pe 22 mai am găsit pe mașină o altă Notă de constatare, similară; ambele mă invitau la sediul Poliției Locale Sector 2 pentru demararea procedurii de sancționare. Am aflat apoi de la vecini că toți locatarii din blocurile din zonă, posesori de autoturisme parcate pe trotuar, au pățit la fel.

Ce zice Regulamentul?

Art. 142 Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor: … e) pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin de 25 m înainte și după acestea; f) ]n intersecții, inclusiv cele cu circulație în sens giratoriu, precum și în zona de preselecție unde sunt aplicate marcaje continue,, iar în lipsa acestora, la o distanță mai mică de 25 m de colțul intersecției; … n) pe trotuar, cu excepția situației în care administratorul drumului public a executat amenajări care respectă prevederile art. 144 alin. (2) și (3)…..

Art. 144. (1) Administratorul drumului public este obligat să delimiteze și să semnalizeze corespunzător sectoarele de drum public unde este interzisă oprirea sau staționarea vehiculelor.

(2) Administratorul drumului public poate amenaja pe anumite zone ale trotuarului, cu avizul poliției rutiere, spații destinate opririi sau staționării vehiculelor, marcate și semnalizate corespunzător. Amenajările se pot executa numai dacă: a) se respectă culoarul destinat circulației pietonilor, stabilit potrivit normativelor în vigoare, care nu poate fi mai mic de 1 m lățime; b) accesul vehiculelor în parcare se realizează din partea carosabilă; c) poziționarea vehiculelor în parcare nu stânjenește circulația pe prima bandă sau pe pistele amenajate.

(3) Nu se pot amenaja parcări pentru autovehicule, pe trotuar, la mai puțin de 10 m de intersecții, stații ale mijloacelor de transport în comun sau treceri pentru pietoni.”

Ce zice Wikipedia?

Utrotuar este partea drumului rezervată pentru pietoni și, câteodată, altor utilizatori (cum ar fi bicicliști, scutere etc.). Un trotuar poate avea modificări diferite în înălțime față de drum și este, de obicei, separat de secțiunea de circulație pentru vehicule cu bordură. În numeroase cazuri există și o fâșie de vegetație, iarbă, arbuști, copaci sau o combinație a acestora pe trotuar sau între secțiunea pietonală și secțiunea de circulație pentru vehicule.” Deci, pe lângă scutere și bicicliști, la nevoie, și mașinile pot utiliza trotuarul, dacă este loc destul ?!

Pe 23 mai, am fost la Poliția Locală cu cele două hârtii primite. Mi s-a spus că voi primi acasă două amenzi. Două amenzi pentru aceeași faptă? M-am dus în audiență a doua zi la Directoarea Poliției Locale Sector 2. Erau câteva persoane în jurul mesei. Am argumentat, am polemizat. Am plecat cu promisiunea că voi primi doar o amendă, dacă a doua zi iau mașina de pe trotuar (nu aveam baterie), altfel voi primi mai multe amenzi. Și cu ideea că trebuie să facem, toate blocurile din zonă, o petiție comună către Administrația Străzilor, pentru reconfigurarea trotuarului prin amenajarea/înființarea unei parcări pe trotuar – care să respecte prevederile art. 144 alin. (2) și (3) din Regulament.

Eu mi-am luat mașina de pe trotuar, și acum este parcată undeva foarte departe, pentru că nu am mai găsit loc de parcare în preajma blocului nostru; sunt extrem de revoltată. Ceilalți vecini sancționați au început să parcheze pe carosabil, paralel cu trotuarul (de frică să nu ocupe prea mult spațiu din carosabil), deci ocupând carosabilul (2m), dar eliberând trotuarul; probabil că, după o vreme, vor fi din nou sancționați de Poliția Locală că nu respectă Articolul 142 lit. e), f), menționate mai sus. Cele 5 Asociații de proprietari din zonă au făcut o petiție comună către Administrația Străzilor, serviciul Circulație. Acum așteptăm.

*

Cele două trotuare de-a lungul străzii Chiristigiilor numerele 1 – 8 (din fața blocurilor noastre, adică segmentul dintre Șos. Mihai Bravu și strada Avrig) au lățimea de circa 11,50 m și cuprind fiecare:

  • o porțiune (trotuar 1) adiacentă blocurilor, de circa 4,5 m lățime, mai înaltă,
  • o porțiune (trotuar 2) adiacentă carosabilului, de circa 3,75 m lățime, mai joasă, și
  • o porțiune de spații verzi (cu foarte mulți arbori, dintre care 4 uscați și netăiați de multă vreme) sau spații de trecere între cele două trotuare 1 și 2.

Pe trotuarul 2 sunt/erau parcate, perpendicular pe bordură, mașinile locatarilor din blocuri, dar și alte mașini, având în vedere că la parterul blocurilor noastre sunt magazine. Pe trotuarul 2 există în total 4 stâlpi de electricitate și 7 arbori (doi arbori bătrâni și 5 plantați de curând). Foarte puțini pietoni circulă pe aceste trotuare:

Spre comparație, trotuarul de-a lungul străzii Chiristigiilor – segmentul dintre strada Avrig și Piața Obor, pe partea blocurilor, are lățimi cuprinse în intervalul 2,20 – 3,70 m !!! Mașinile sunt parcate aici pe carosabil, perpendicular sau oblic pe bordură !

Tot spre comparație, trotuarul de-a lungul Căii Moșilor, mult mai circulat, are – în urma alveolelor oblice create pentru parcare – lățimea de doar 2,40 m:

Acum câțiva ani, strada Chiristigiilor a fost lărgită prin micșorarea trotuarului adiacent parcului Obor, trotuar care are acum 1,60 m lățime, strada având acum 13 m lățime. De-a lungul acestui trotuar, există parcare cu plată pe carosabil care permite parcarea oblic pe bordură a circa 38 de mașini:

Există două treceri pentru pietoni (zebre) între trotuarul adiacent Parcului și trotuarul adiacent blocurilor noastre, la distanță de 80 m între ele: una mare, la mijlocul intervalului, la ieșirea din parc, cealaltă mai îngustă, la capătul dinspre Mihai Bravu al străzii. Ambele treceri de pietoni nu fac legătura directă între parc și blocuri, ci te duc în gardul spațiului verde, pietonii trebuind să ocolească pe trotuarul 2 până ajung la o trecătoare spre trotuarul 1, la bloc.

Să mai observăm că locurile de parcare cu plată sunt adiacente trecerilor de pietoni, și nu la distanță de 25m de acestea, încălcând deci Articolul 142 lit. e), f) menționate mai sus, care nu au excepții. Să observăm și că locurile de parcare nu sunt separate (marcate) prin linii trasate pe carosabil, cum ar trebui, că există doar stâlpii cu plăcuța de parcare cu plată, iar zebra trecerii de pietoni de-abia se mai vede:

 

În plus, orașul București este plin de praf (iarna, după ninsoare, se aruncă tone de nisip pe carosabil ca să nu patineze mașinile, dar vara acest nisip nu este aspirat, praful generat de el fiind dus de vânt pe trotuare, în casele noastre, în plămânii noștri). Trotuarele nu sunt spălate de cei responsabili. Arborii uscați nu sunt tăiați cu anii, ca să fie plantați alții noi, de 4 ori mai mulți, sau sunt tăiați abuziv arbori verzi.

Spre comparație, iată cum arată două străzi din Paris (imagini luate de pe internet).

 

*

Prin aceste acțiuni ale Poliției Locale, posibilitățile de parcare ale riveranilor s-au redus la mai puțin de jumătate din ce putea prelua segmentul menționat (pentru că, pe un spațiu pe care se pot parca ușor 5 mașini perpendicular pe bordură,

se mai pot parca, mai greu, doar 2 mașini paralel cu bordura), iar strada (carosabilul) este îngustată suplimentar cu minimum 2 metri, prin parcarea paralel cu bordura – sau cu minimum 4 m, prin parcarea oblic pe bordură, ca în parcarea cu plată de vizavi.

Deci, pentru cei câțiva pietoni care circulă pe acest trotuar imens (peste 11 m lățime), zeci de mașini au fost aruncate de pe trotuar să parcheze pe carosabil! Cei câțiva pietoni vor circula (se vor plimba) pe trotuarele de 11 metri, iar sutele/miile de mașini vor circula pe carosabilul îngustat de parcări (de la 13 m la 7 m).

Acțiunea nu are nicio logică! Problema parcărilor nu este rezolvată, din contră, este acutizată, șoferii sunt tracasați de grija locului de parcare (ajungi acasă și să nu ai unde să-ți lași mașina !). Singura motivație ar fi banii ! S-a găsit soluția ca să fie acoperită gaura din buget, prin amenzi ?! Dați o amendă pentru buget?!

O astfel de măsură ilogică „survine în plin avânt al construcțiilor rezidențiale în zonă, pe Chiristigiilor 24-30 fiind finalizat un nou bloc, care deja a început să se populeze, pe Avrig 7 și Ion Heliade Rădulescu nr 18 fiind în construcție alte două blocuri, iar fosta platformă Aversa este deja demolată și va găzdui alte ansambluri rezidențiale. Acestora li se adaugă noile blocuri Avrig Towers și C1 date în folosință în ultimii 10 ani, care din cauza crizei financiare din 2008-2010 au început a fi populate după 2015, ceea ce a acutizat criza locurilor de parcare de reședință, parcările subterane ale acestora fiind insuficiente nevoilor rezidenților”.

Am demonstrat, sper, că, în zona noastră, ca și în foarte multe alte zone similare din București, nu „mașinile stau pe trotuare, ci „trotuarele stau sub mașini”, deci că nu mașinile trebuie luate de pe trotuare, ci trotuarele trebuie luate de sub mașini! Mai precis:

  1. trebuie înființate locuri de parcare pe trotuarul 2 (soluția rapidă și ieftină) sau
  2. trotuarul 2 trebuie tăiat complet (mutați cei 4 stâlpi pentru electricitate și tăiați cei 2 pomi bătrâni – cu plantarea în schimb a 2 x 4=8 arbori noi în spațiul verde sau în parc), sau trebuie tăiate alveole în trotuarul 2, pentru parcarea mașinilor (ambele soluții sunt de durată, costisitoare).

În concluzie, autoritățile publice nu-și fac datoria și fac abuzuri! Mențin o legislație aberantă pentru a putea da amenzi ! Să ne punem mașinile pe balcon ? Nu putem! Să străpungem noi spațiul verde pentru a face un acces direct între trotuarele 1 și 2 în dreptul zebrei, să creăm noi locurile de parcare, pe trotuar sau lângă trotuar, să marcăm noi corespunzător trecerea de pietoni și locurile de parcare, să spălăm noi strada? Nu avem voie!

O administrație publică responsabilă trebuia să analizeze fiecare zonă în parte, funcție de dimensiunea trotuarelor și a carosabilului, funcție de numărul de pietoni care circulă pe trotuare și de traficul de mașini pe carosabil, să găsească soluții, să le aplice, și numai după aceea să decidă că nu mai este voie cu mașina pe trotuar.

Afrodita Iorgulescu

Dr. în matematică

Profesor Emerit A.S.E. București

7 iunie 2023

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Dr. Afrodita Iorgulescu 43 Articole
Author

26 de Comentarii

  1. Va sustineti problema parcarii oe trotuare, mai putin circulate. Dar de ce cu toti vecinii nu va asociati cu o petitie catre primarie sector 2 sa faca o parcare multietajata. A demolat Aversa, Mecanica Fina, Mase Plastice din zona, vrea blocuri cu 25 de etaje. Dar o parcare etajata, canci?!! Halal orimarie!!!

  2. parcul/părculețul/pastila Obor
    E PLIN DE COLORATI,
    stramutare si colonizare!

  3. Excelent articolul. Abuzul autoritatatilor este la vedere. Rezidentilor trebuie sa li se creeze condiții pentru că acestia plătesc taxe si impozite. Faceti plingeri penale la adresa politiei, primarilor!

  4. Primarii vor sa aranjeze lucrurile in asa fel incat romanii sa isi parcheze masina pentru care platesc o sumedenie de impozite, la etajul 10, in apartament.Dar traim in Romania, singura tara din UE in care cetateanul este sclav. Nu valoreaza nimic, este exploatat de o gasca de mafioti pana ramane sarac lipit. Parcarile din spatele blocului au fost incet, incet ocupate de tuciurii cu blocatoare. La un bloc cu 8 etaje, au mai ramas cate un loc de parcare pe etaj. La primaria sector 5, daca vrei sa concesionezi, nu mai sunt locuri. Intrebare:Au rezervat cei de la primarie un numar de locuri egal cu nr de apartamente, de comun acord cu asociatiile de proprietari pentru a fi concesionate, sau cetateanul este cantitate neglijabila, nu conteaza. Si de ce mai cereti impozit pt masina, asigurari plus toate taxele din pretul benzinei daca nu avem loc de parcare decat in parcarile cu plata?Apropos, si trotuarul a fost transformat in parcare cu plata. Dar voturi, vreti?

  5. Ditamai parerologia pentru o chestie de bun simt: trotuarele (deja ingustate la maxim) sunt pentru pietoni, nu pentru pitzipoance..

  6. Daca primariile capitalei nu au luat masuri pt. asigurarea parcarilor atunci cind au construit ,sint obligate acum sa o faca si sa asigure locuri de parcare pt. toti locatarii blocurilor care nu au posibilitatea sa isi parce masina.Cu amenzi sau cu alte metode ,nu se poate rezolva situatia respectiva.

  7. Primaria sector 2 s-a laudat ca face o parcare mare pe str. Popa Lazar si aleea din fata blocului U 1 care este foarte aproape de locul semnalat de Dvs.Nu pot sa pun imagini aici dar cautati pe net despre „noua parcare din str.Popa Lazar” Nu s-a facut nimic, bineinteles.Pe acea straduta care se intersecteaza cu Ion heliade Radulescu sunt doua hale darapanate de la fosta Mecanica Fina, sa le darame primaria si acolo s-ar putea face o parcare mare.

  8. Foarte bine v-a făcut, lăsați trotuarele libere pentru cei cu cărucioare și ceilalți zeci de pietoni care traversează zona ca să ajungă spre parcul Obor. De asemenea, susțin sa se facă o pista de biciclete în zona în detrimentul parcărilor care sunt și asa prea multe pentru București. În zona puteți parca contra cost în pasajul subteran Obor sau tot contra cost pe locurile delimitate cu albastru de primărie. De reținut ca locurile de parcare lângă bloc sunt o favoare și nu o necesitate, în alte orașe civilizate ca New York sau Milano întâi îți cumperi loc de parcare și apoi mașină, sau dacă nu, parchezi la câteva sute de metri de bloc nu e problema. Problema cu urgentele se poate rezolva, se urca toata lumea în mașină de salvare sau în mașină de politie atunci când e o urgenta.

  9. Buna, tuturor!
    Situatia descrisa in acest articol este similara si cu cea din sectorul 6. Aceste actiuni ale primariilor/primarilor par a fi parti dintr-un amplu proiect impus de conditiile unor finantari tentante.
    Este ilogic ce se intampla, este ofensator si jignitor. Suntem tratati fara pic de respect tocmai de catre cei care isi primesc salariile din banii nostri.
    Oare domnii primari au unde sa parcheze?
    Daca cineva specializat in drept are initiativa unei actiuni comune in instanta, sunt pentru.
    Aura Stefan,
    sofer amator disperat zilnic dupa un loc de parcare

  10. deci dvs ,dp cum ati recunoscut, nici nu folositi masina f des, dar vreti sa o depozitati pe spatiul public, pe gratis, sau pt 500 lei pe an, aproape gratis..la cati locuitori sunt in acest oras, care probabil nici nu au nevoie de masina, ca si dvs de altfel ar trebui probabil tot spatiul sa fie rezervat acestui moft..deci ne transformam in bangladesh, chiar nu putem evolua? nu vrem si noi ca in vest cu trotuare , spatii verzi ,piste de biciclete , transport in comun eficient…chiar credem ca o sa putem convietui peste 2 mil. de oameni cu 2 mil de masini in fata scarii, in fata farmaciei unde avem treaba ? Ar fi minunat si eu inteleg independenta pe care ti.o ofera masina personala…dar nu avem loc din pacate…aia din amsterdam cum or putea trai ? si exemplul dvs cu parcarile de pe marginea Caii Mosilor nu sunt avizate de politia rutiera ele fiind ilegale, nerespecatand normele in vigoare…stiu ca o sa supar multi oameni care s.au atasat f mult de masina si nu pot vedea viata fara, trebuie imbunatatit transportul in comun si alte masuri din europa de vest..nu inventam noi apa calda, asta daca vrem un oras pt oameni, nu pt fiare

  11. Dn prof Afrodita de 10 ani platiti atatea cheltuilei pt masina doar pt cateva drumuri la spital ? Din ce ati relatat mi se pare ca va faceti un defavor cheltuind atatia bani si stres cand pt nevoile dvs va era mai usor si ieftin un uber , matematic vorbind ?. In plus pietonalizarea zonei dvs. va putea creste calitatea vietii si chiar pretul proprietatii daca pe geam in loc de niste masini parcate haotic , un spatiu viu destinat oamenilor. Locul masinilor este in subteran, daca vreti sa faceti presiuni asupra autoritatilor, faceti.le corecte nu cu afirmatii de genul ” trotuarele stau sub masini „. Daca mediul academic emite aceste opinii inseamna ca nu vom ajunge prea curand la nivelul oraselor din vest, asta o fi destinul sa ne cumparam toti masini si de frica pierderii locului pe trotuar sa nu le mutam din loc…suna un super oras ..viitorul suna bine

  12. Da, în sectorul 2 (primar USR Radu Mihaiu, f.agresiv față de cetățeni, ca și Clotilde Armand in sect.1) precum in toata capitala (primar general Nicușor Dan tot de sorginte USR) numai abuzuri, restricții si hărțuieli împotriva proprietarilor auto care plătesc taxe si impozite. Accesul în parcul Herăstrău parcă e jucat la alba-neagra, o zi e, alta numai e. Si toti primarii respectivi, care nu fac nimic decât să dijmuiască contractele de anvelopare cu 50%, au pretenția să se ceară realeși ca sa-și continue „proiectele”. Cam toți primarii au sfârșit ca și clienti ai puscariilor via DNA sau fugari in Grecia si Italia. PS: Noi, cetățenii, îi asteptăm cu drag la vot !

  13. PPS: Apropo, ce se mai aude de dosarul lui Clotilde prezenta la furtul de voturi din camera de depozitare, dovedit cu probă video ???

  14. Așa e și în parcările de bloc din țară. Se uită toți urât, unii la alții. Primul venit primul servit. Pina nu se fac parcări etajate, nu se rezolvă.

  15. Sunt locatar pe Moșilor.Reclam staționarea pe trotuar in statia STB Fainari a unui camion cu Nr de Arad. Seara proprietarul îmi amenință familia apoi mașina mea vandalizată.Individul știe de la sursă cine a reclamat. Apoi am fost amendat pt că am oprit 2 minute pentru a debarca soția netransportabilă. Sesizări in zadar. Ăștia sunt cei plătiți din taxele noastre.

  16. Completare – camionul de Arad a stat ani de zile parcat pe trotuar in statie.

  17. Doar intr-o tara din lumea a 3a exista pretentii si afirmatii de acest fel. Bataia de joc din ultimii 30 de ani au facut sa para o normalitate masacrarea trotuarelor si spatiilor verzi. Logica dvs, a comoditatii este nu avem parcari , haideti sa nu avem nici trotuare, nici spatii verzi ? Cate parcari sunt necesare langa scara? langa farmacie? langa pacaneaua favorita ? Orasul asta este pt masini sau oameni ? Suntem condamnați sa traim pe o autostrada sau intr.o parcare perpetua din cauza comoditatii unora? Olandezii aia cum pot folosi bicicleta? Noi suntem asa de frustrati incat masina a ajuns un simbol al statusului, iar o mare parte o folosesc de 3 ori pe an , ca in exemplul din articol. Este ridicol

  18. In cei 10 ani in care ati depozitat masina pe gratis, pe trotuar v.ati gandit sa o parcati in parcarea subterana de la obor ? Intr.adevar contra cost, sau vi se pare normal ce ati facut ? E cumva in constitutie dreptul de a parca langa scara ,gratis? ? Si dupa spusele dvs nici nu ati folosito prea des ??? Doar la mitici se poate intampla asa ceva? , deci cum ati spus ..trotuare prea mari , trotuarele sunt sub masini ,nu invers ? ??? Mai sunteti si profesoara la Ase…Solutia ar fi sa mute capitala din orasul acela , ne facem de ras in fata strainilor cu mentalitatea de bizon ?

  19. Dna Aura Stefan ,
    este ofensator si jignitor ca nu se taie din trotuare? Eu ca pieton cu ce v.am gresit? Nu am si eu dreptul sa merg pe un trotuar larg, cu spatii verzi ? De ce trebuie taiate astfel de trotuare ? Nu se pot face parcari subterane ? Este mai usor sa taiem trotuarele? Unde com ajunge astfel ? In cazul de fata la.obor chiar exista o parcare subterana! Dvs nu mergeti si pe picioare ? Eu ca mama cand ma plimb cu caruciorul cu copilul este un cosmar! Toti conducatorii auto vad normal faptul ca daca nu au suficiente parcari ,este ok sa.mi invadeze mie spatiul ca pieton. Vi se pare ok ?Cu ce am gresit? Sau a devenit masina un simbol al puterii si pietonii sunt considerati cetateni de rangul 2? Si eu am masina sa stiti. Si eu sunt frustrata ca nu sunt locuri de parcare la indemana , Dar nu este vina pietonilor! Sau a copacilor ! Haideti sa avem pretentiile potrivite si anume parcari subterane sau supraterane ! Va place orasul asta cum a ajuns ? Unde te uiti doar masini
    Se poate si altfel va garantez, doar sa stim ce sa cerem, nu sa ne taie trotuarele ! O zi buna
    Mirela Butnaru

  20. Cum adica trotuare mai putin circulate? Oare ele nu sunt circulate ca sunt pline de masini ? ?Ati fost vreodata la Obor? Daca nici acolo nu sunt pietoni,inseamna ca nu sunt nicaieri. Problema se rezolva cu parcari subterane cum ati spus. Parca la obor exista deja ?! Masacrarea trotuarelor nu este o solutie ! In Africa poate, dar din pacate acolo ne indreptam

  21. Dn Paulian Ionescu , parcarea in fata scarii si masina nu este un drept ! Mai ales intr.un oras atat de aglomerat , va recomand sa va indreptati spre transportul in comun si sa militati pt imbunatatirea lui, astfel vom avea un oras mai frumos si mai putin poluat. Va rog haideti sa traim mai bine , mai frumos , ca in Europa de vest , nu in comoditatea masinii.Va salut. sanatate

  22. Mutați-vă unde aveți loc de parcare. Ar fi tare să taie din trotuar ca să aveți voi parcare de reședință cu 1.5 lei pe zi. Sau faceți chetă 30000 euro de persoana să faceți parcare subterană sub bloc.

  23. Dna profesoara cu tot respectul va spun la varsta dvs nu mai aveti nevoie de masina, ocupati.va de matematica si luati un taxi in cele 3 momente ale anului cand aveti nevoie sa urmariti ambulanta cu mama dvs in ea. Va rog nu va ocupati de urbanism ca se pare ca ne indreptati spre Pakistan. Din pacate trebuie să va informez ca varsta va afectat si logica din care a reiesit ca ” am demonstrat ca trotuarele sunt sub masini ” ..aceasta sintagma va ramane istorie si probabil un ghid pt bizonii care s.au nascut in masina. Nu stiu daca in matematica ve.ti ramane in istorie , dar in lumea bizonilor sigur, poate chiar va pun acest „manifest al comoditatii” in salile de pacanele inramat. Sa ne fereasca cel de sus de idei ca ale dvs.

  24. Va dati seama oameni buni aceasta femeie in varsta cate linguseli a primit incat crede ca daca se semneaza prof de mate le stie pe toate si ne-a ” demonstrat ” ca ” trotuarele sunt sub masini ” ??? Aveti parcare subterana in pasajul Obor sau v-ati obisnuit pe gratis? Normal ca nu e trotuarul circulat daca e plin de masini ! Chiar nu vedeti cata lume da navala pe Victoriei in weekend cand se inchide circulatia auto, mai nou si in dr taberei si rahova? Oamenii ar vrea sa se plimbe ,cu copii , cu biciclete, role etc dar nu au pe unde ca isi tin unii 10 ani masinile sa nu piarda locul !!! Este uimitor ce a putut declara femeia aceasta.

  25. Bucuresti , orasul bizonilor , nu mai ma.mira nimic, a venit un prieten din Elvetia a zis ca a ajuns in vestul salbatic dp ce a condus prin Buc, nu com ajunge prea curand la normalitate cu mentalitati ca ale sexagenarei de mai sus, suntem condamnati sa traim ca in india ! ?multumim politia rutiera somn usor in continuare ???

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.