O nouă amânare a sentinței definitive pentru Sorin Oprescu

Se împlinesc peste şase luni de când instanţa încearcă să dea o soluţie în acest dosar

De (R.C.)
O nouă amânare a sentinței definitive pentru Sorin Oprescu

Se împlinesc peste şase luni de când instanţa încearcă să dea o soluţie în acest dosar

Curtea de Apel Bucureşti a amânat, vineri, pentru 13 mai, decizia definitivă în dosarul în care fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost condamnat în primă instanţă la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.

Este vorba despre dosarul în care Sorin Oprescu este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie.

Iniţial, sentinţa în dosar ar fi trebuit dată în luna aprilie 2021, însă cele două judecătoare din complet – Daniela Panioglu şi Alina Nadia Guluţanu – nu ajuns la un acord, astfel încât a fost cooptat un al treilea judecător prin formarea unui complet de divergenţă, iar dezbaterile în proces au fost reluate de la zero.

Ultimul termen al procesului a avut loc în octombrie 2021. Practic, în luna aprilie, se împlinesc peste şase luni de când instanţa încearcă să dea o soluţie în dosarul lui Oprescu.

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. Fiecare guvernare cand vine la putere sterge ce a facut guvernarea anterioara si o ia de la zero si in acest fel idiot am ajuns in coada Europei.
    In justitie e la fel,se reia totul de la zero. E o smecheria in legislatia romaneasca. Sa amintim cazurile care au fost;intrun complt se introducea o judecatoare/judecator are mai avea cateva luni pana la pensionare sau cerea pensionarea si dupa plecarea prin pensionare venind un alt judecator in complet se relua de la zero ,caci asa e si prin Europa. Ca e e o prostie nu e nicio indoiala.
    PS. Va relatez un caz autentic pe care l-am avut eu. un dosar la care nu am platit taxa de timbru si la care partile sunt citate la proces in data x. are loc sedinta in data y si primesc acasa rezultatul. Pe o pagina se motiveaza ceva copiat din documentele existente la dosar ale partii reclamate (deci in defavoarea mea) si in final scrie ca se respinge actiunea mea ca netimbrata. NU ERA LOGIC CA ACTIUNEA SA FIE RESPINSA DE LA INCEPUT CA NETIMBRATA FARA CITAREA PARTILOR SI FARA ACEA „MOTIVARE” de tot rasul? Asa o fi in legislatie pe undeva? E tara tuturor aberatiilor ?
    NU e cel putin absurd ? Daca nu e timbrata STOP!

  2. Altii au smenuit milioane si sunt liberi, pe 25 de mii pedeapsa e de 5 ani. Concluzia este, pedeapsa este invers proportionala cu prejudiciu

  3. Asta este marea coruptie pentru care procurorii dna sunt platiti regeste ca sa o combata, 25 mii euro? Nu stiu cat de vinovat este Oprescu, dar a fost unul dintre cei mai buni si respectati primari.

  4. Daca dureaza atat sa se dea o solutie, daca judecatoarele din primul ciclu procesual nu au cazut de acord, cum mama dreak au hotarat ele ce probe se admit, ce probe se resping in timpul procesului? daca nu stii dupa 1 an ce e de facut, ce e in dosar, cum ai urmarit dezbaterile? Nu avem judecatori, avem doar functionari!

  5. Dupa Oprescu s-a vazut ceva in Bucuresti, restul primarasilor au fost subtiri tare! Mai ales ca era bucurestean, pentru unii e palaria mare rau.

  6. Este FOARTE ADEVARAT ca mai toti nu stiu carte (de drept) mai ales cei de la instantele inalte unde au fost cocotati de securitate. Dar in acest caz special probabil ca se fac enorme presiuni asupra judecatorilor din partea acelorlasi securisti, unii pentru a-l infunda pe doctor, altii pentru a-l disculpa. Omul poate chiar nevinovat fiind este la mana unor decidenti care nu au nici o treaba cu aplicarea legii ci cu supunerea. De 70 de ani justitia este la discretia securitatii. Este trist!

  7. Se pare ca judecatorii din Romania nu pot sa solutioneze intr-un termen normal dosarele inculpatilor pt. ca ei nu cunosc legile si constitutia Romaniei.Le trebue timp pt. fiecare dosar ca sa citeasca si sa caute la ce paragraf din lege se incadreaza fapta ,asa ca este normal sa le trebuiasca multi ani pana reusesc sa decida.Mai au intre timp si concedii,vacante ,asa ca reiau din nou fiecare dosar la recitit pt. ca si uita repede ce scria in constitutia Romaniei si nu stiu unde sa incadreze fapta. Saracii de ei,ce viata grea au !

  8. Sa nu ne mai facem griji,acum ca stiinta a rezolvat si aceasta problemă de astrofizică :”Dreptatea e in cer, pe pamant circula doar banul”

  9. Fara a avea vreo legatura cu procesul in cauza, trebuie reglementata odata bascalia privitor la amanarea amanarii si iar a amanarii deciziilor. Desigur, cei din justitie nu sunt interesati, dar presupunem ca reprezentantii poporului(?), Parlamentul,ar trebui sa puna piciorul in prag !

  10. De ce s- a amanat si azi sentinta? Pentru a cata oara? Nu vor sa- l condamne , n- au decat sa- l achite dar sa termine data simt ca o bataie de joc la adresa noastra tergiversarea la nesfarsit …cum e posibil ? Legile sunt doar pentru noi, oamenii de rand , nu si pentru bogatani si mafioti?₩

  11. @CETATEANUL
    Daca ar fi fost toti politicienii, macar la sfert din valoarea Dlui Oprescu, in Romania ar fi solicitat rezidenta multi cetateni europeni, baiatu’ !!!

  12. ASA ARATA RELIGVELE SI PUTREGAIURILE POLITICE, DE DUPA 1989 , ALE POPORULUI ROMAN….datorita ACESTOR TRADATORI SI NULITATI POLITICE PATRIOTICE tara e pe cale disparitiei de pe HARTA LUMII.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.