Portul Constanța vs Portul Rotterdam: o comparație a CV-urilor managerilor. Care-i mai tare și cu ce se laudă fiecare?
Toate știrile
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus luni o sesizare la Agenţia Naţională de Integritate, în care solicită efectuarea unui control în legătură cu averea şefului DNA, Marius Voineag,
În aceste perioade este interzis accesul populaţiei, animalelor şi vehiculelor
Dacă va califica echipa în Final Four, antrenorul Adi Vasile, contestat de suporteri, ar avea prelungit automat noul contract.
Eduard Hellvig nimicește consilierii personali, „specialiștii în toate, cunoscători în nimic“. De ce să îl credem? Răspunsul vine tot de el
Printre condițiile controlului judiciar se află și interdicția de exercitare a funcției de președinte al Consiliului Județean
Viitorul nu arată prea bine pentru România. Numărul deceselor a fost de aproape două ori mai mare decât al nașterilor, cele mai multe (…)
Ancheta a aarătat că acelaşi bărbat, în 16 decembrie, prin forţarea uşii de acces, bărbatul ar fi pătruns în incinta aceleiaşi cafenele, moment în (…)
Din momentul în care președintele, în parcimonioasele sale apariții publice, a admis că discuțiile pe tema comasării alegerilor „sunt legitime”, a devenit clar (…)
Guvernul nu şi-a îndeplinit obiectivul de guvernare asumat privind stricta protecţie a pădurii din cele 13 parcuri naţionale (…)
Fondul pentru Modernizare pune la dispoziția companiilor un buget total de 815 milioane euro pentru (…)
Explozie la judecătorie. O deflagraţie a gazului provenit de la o butelie care se foloseşte pentru stingerea incendiilor a avut loc, luni
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), care va avea loc…
Haos in mai multe spitale românești. SUte de pacienți nu pot beneficia de servicii medicale din cauza unui atac cibernetic. Autoritățile nu știu (…)
Între 12 februarie 2024 – 7 martie 2024 online, numai de către persoanele fizice care (…)
Potrivit anchetatorilor, începând cu anul 2022 şi până în prezent, un bărbat, de 44 de ani şi o tânără, de 29 de ani, ar fi acordat (…)
Aria calomniei, Andografia zilei, In memoriam Octavian Andronic, Aria calomniei, Andografia zilei, In memoriam, Octavian Andronic
Patronul FCSB a anunțat că există acum un jucător în lotul FCSB cu o clauză de eliberare demnă de marile campionate.
Sorina Săcărin, fetița adoptată cu scandal de o familie de români din SUA, s-a transformat într-o tânără înfloritoare care (…)
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a insistat pentru înființarea Mitropolei Tomisului, iar pe data de 29 februarie Sinodul Bisericii Ortodoxe Român (…)
Prefectul Ioan Dragomir a confirmat: „Avem vești bune. De câteva luni, există eforturi pentru (…)
În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz PIETRELE apărută la Editura Eminescu în 1978.
”În această seară, după o serie de teste şi evaluări, secretarul a fost internat în unitatea de terapie intensivă a…
”Ca o concluzie, după 30 de zile în Rusia, pot spune că oamenii, mare parte din oameni, într-adevăr (…)
La cea de a doua vă dau câteva date monografice: „timp de un an este nevoit să lucreze pe post de (…)
Armata israeliană a afirmat într-un comunicat că „a efectuat o serie de raiduri împotriva unor ţinte teroriste din (…)