Poveşti de viaţă. Spectacole de succes pe scena TNB-ului

“Angajare de clovn”, o piesă la care se plânge, se râde şi se strigă “Bravo!”

Piesa lui Matei Vişniec, în regia şi conceptul scenic al lui Ion Caramitru, aduce pe scenă (dar şi în sală şi foyer) spectacolul imposibilului, al întâlnirii cu iluzia absolută şi cu mirajul libertăţii fără graniţe. Totul, într-o montare plină de umor, sensibilitate, cinism duios, acrobaţii sufleteşti, în care teatrul şi circul se întrepătrund pe tărâmul comun al spectaculosului.

Trei clovni bătrâni, Nicollo, Filippo si Peppino, se întâlnesc în faţa unui anunţ de angajare, gata să dea totul pentru ultimul truc, giumbuşlucul suprem peste care poate cădea cea din urmă cortină. Corpul le joacă feste, dar mintea vibrează, hipnotizează, iar amintirea gloriei trecute transformă lumea întreagă într-o feerie, un manej al miraculosului, un decor suprarealist.

Publicul le este complice amuzat în această aventură, o joacă de-a viaţa şi de-a moartea în care nimic nu este ceea ce pare, iar sala de teatru se transformă, pe negândite, într-o arenă de circ, unde veţi găsi personaje fantastice, dar şi propriile vise rătăcite.

Angajare de clovn prilejuieşte spectatorilor şi reîntâlnirea cu trei tineri actori foarte talentaţi ai TNB: Petre Ancuţa, Emilian Mârnea şi Florin Călbăjos pe care i-aţi putut descoperi în spectacolul-concert ActOrchestra (regia: Horia Suru), dar şi în Magic Naţional (unde au jucat tot sub coordonarea lui Ion Caramitru). De această dată, ei vor fi artiştii-scamatori, expresivi şi suprinzători, care îmbină muzica, pantomima, magia şi interpretarea plină de farmec pentru a construi personaje la graniţa dintre realitate şi fantezie.

Piesa Angajare de clovn este ultima scrisă de dramaturgul Matei Vişniec înainte de plecarea din România, iar în 1991 a obţinut Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă românească.

„Ion Caramitru imaginează un spectacol-joc, dar și ceremonie, în care privirea către sine a eroilor este și privirea către noi. O face cu ingeniozitate, grație și subtilitate. Drumul nostru împreună cu cei trei clovni din Sala Studio în foaier, la pauză, și apoi, din nou, în Sala Studio – transformată miraculos în arenă – este drumul de la vis la coșmar, de la iluzie la deziluzie.

Montarea poetică și patetică a lui Ion Caramitru are farmec stilistic. O explozie de lumini, culori, forme, sunete care fascinează publicul.

Decorul în expansiune al scenografei Florilena Popescu Fărcășanu dă spectaculozitate montării. Contribuie remarcabil la acest efect costumele realizate cu rafinament plastic de Liliana Cenean, caracterizante pentru personaje, generatoare de emoție.

În acest ambient generos, clovnii muzicali Petre Ancuța (Filippo), Emilian Mârnea (Niccolo), Florin Călbăjos (Peppino) rostesc cu aplomb replicile, cântă la diferite instrumente, dansează. Sub bagheta creatoare a lui Ion Caramitru, histrioni carismatici, cu mască sau fără mască, ei exprimă o infinitate de stări, de la dragoste la durere, gelozie, spaimă, cruzime. În jerbele lor ludice și muzicale, regăsim arta unor clovni sublimi: Chaplin, Buster Keaton, Stan și Bran, Frații Marx… „, scrie criticul Ludmila Patlanjoglu.

Regie: Ion Caramitru

Decor: Florilena Popescu Fărcăşanu. Costume: Liliana Cenean

Light design: Chris Jaeger. Coregrafie: Florin Fieroiu.

Ilustrație muzicală: Călin Țopa. Creator păpuși: Ioana Creangă

Cu: Petre Ancuța, Emilian Mârnea, Florin Călbăjos, Magicianul Antonio,

Artiştii de circ: Vanda Rotaru, Constantin Rotaru, Clovnul Cristiano, Miss & Eliz, Bogdan Andreescu, Camelia Lazăr, Valentin Iancu, Mariana Ionescu, Cristian Enoiu, Alyssa Andreescu, Aysha Ibeido, Gamze Saldiz, Julia Petreanu, Marius Gagiu, Robert Stan, Robert Stan Jr., Tiberiu Eftimie

Amfitrioni muzicali: Clara Toplicianu, Lorena Sanda

Spectacolul poate fi vizionat în 14 aprilie, la ora 19:30, în Sala Studio

“Micul infern”, o veritabilă comedie umană de ieri şi de azi

O comedie despre iadul conjugal, așa cum numim, cei mai mulți dintre noi, instituția matrimonială, un spectacol care propune publicului contemporan – pentru care o căsnicie de peste patru decenii poate părea curată utopie -un elogiu al vieții de familie.

Un text de Mircea Ștefănescu la fel de actual azi, ca la data scrierii lui, în 1948, prin măiestria construcției și a dialogului, prin hazul și ironia replicilor, Micul Infern este o veritabilă comedie umană. O piesă la care vom afla dacă povara jugului conjugal se suportă mai ușor în trei și dacă micul infern al căsniciei se poate transforma în Paradis.

„Distribuţia se pliază pe conceptul regizoral şi îl serveşte remarcabil. Pentru că atât rolurile cheie, cât şi cele secundare sunt ireproşabil interpretate. (…) Ileana Stana Ionescu … Actriţa deţine mijloace magice de expresie aplicate personajului , ce pare o bătrânică aparent inocentă, dar care spionează fiecare manifestare din familie şi o comentează prin nuanţarea sensului comic al replicii. Se fereşte de orice exagerare revuistică pentru a scoate personajul în prim plan şi susţine continuu relaţionarea cu partenerii , astfel realizează un rol de zile mari. (…) „Micul infern” va câştiga şi de astă dată pariul cu Marele Public, oferind un spectacol de comedie longeviv pentru că beneficiază şi de o distribuţie de elită căreia regizorul i-a speculat harul pentru o comedie de calitate”, apreciază Ileana Lucaciu.

Regie, Ilustrație muzicală: Mircea Cornișteanu.

Scenografie: Clara Labancz

În distribuţie: Ileana Stana Ionescu / Rodica Popescu Bitănescu, Ilinca Goia, Liviu Lucaci, Marius Rizea, Dragoş Stemate, Daniel Badale, Fulvia Folosea

Spectacolul poate fi vizionat în 1 aprilie şi 10 aprilie, la orele 19:00, în Sala Studio

“20 de ani în Siberia”, durere, speranţă, purificare prin suferinţă

Spectacol realizat în cadrul Programului „Procesul comunismului prin teatru”. Un monolog dramatic de Sorin Misirianțu după cartea 20 de ani în Siberia. Amintiri din viață de Anița Nandriș-Cudla

20 de ani în Siberia este un spectacol despre destinul unei țărănci bucovinence, autoare a uneia dintre cele mai importante mărturii despre calvarul trăit în Gulagul sovietic. Anița a fost deportată împreună cu cei trei fii ai săi în Siberia, la Cercul Polar, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, după ce Bucovina de Nord fusese ocupată de Uniunea Sovietică. Separată de soțul și de mama bolnavă, pe care nu avea să-i revadă niciodată, a supraviețuit regimului de înfometare, bolilor și muncii într-un mediu extrem de dur, reușind să își crească cei trei fii și să se întoarcă cu ei pe plaiurile natale în 1961. Cartea sa de memorii a fost tipărită abia după 1989, în România, la Editura Humanitas, fiind distinsă cu Premiul „Lucian Blaga” al Academiei Române. A fost tradusă în mai multe limbi de circulație internațională.

„După o asemenea carte, orice complex de inferioritate a noastră ca neam ar trebui să dispară”, nota Monica Lovinescu.

Un spectacol care trezește conștiințele amorțite și demască teroarea comunismului. O invitație pentru a descoperi adevărata dimensiune a acestui flagel al secolului XX, asupra căruia mulți își proiectează astăzi o viziune edulcorată și nostalgică.

“În interpretarea de un puternic dramatism a Amaliei Ciolan, vom descoperi o țărancă simplă, dar cu o fluență a scriiturii și un firesc al povestirii în fața cărora talentul multor scriitori consacrați pălește. Neîmpovărată de ură sau blesteme, fără a pronunța vreodată cuvântul «comunism», Anița / Amalia își acordează gândurile și trăirile într-o interpretare artistică excepțională, care ne relevă «statura net aristocratică a țăranului român»”, afirmă Ștefan J. Fay.

“Am primit cartea întâmplător, de la o prietenă dragă. Am citit-o pe nerăsuflate. Nu-mi venea să cred că personajul povestea atât de simplu tot ceea ce a pătimit în viață. Imaginile se desfășurau, în timpul lecturii, în mintea mea, cadru cu cadru, și tot în același timp mă năpădeau senzații din cele mai diferite. Pe măsură ce parcurgeam traseul povestirii eram convinsă că va trebui să povestesc și eu despre Anița.

Așa am început. Sufletul ei mi-a transmis toate astea, iar eu am început să recompun în mici frânturi capitole întregi din viața ei. Doar așa puteam să aduc la viață uriașa ei făptură într-o oră de spectacol. Norocul a făcut să fiu susținută și ajutată în demersul meu de regizorul Sorin Misirianțu, fostul meu coleg, care a empatizat imediat cu subiectul. Sper ca munca noastră să fie o reverență adusă tuturor oamenilor care au pătimit nevinovați, prin suferință, în fața istoriei”, mărturiseşte Amalia Ciolan

Iar Sorin Misirianțu se destăinuie: „20 de ani în Siberia – durere, speranță, disperare, desprindere, voință, luptă, curățenie sufletească, purificare prin suferință, libertate, lumină divină. Să învățăm să-i iubim și sa-i iertăm pe cei care ne-au produs suferințe. Pentru a ne crește vibrațiile, pentru a evolua din punct de vedere spiritual, pentru a renaște. Sper să vă bucurați de acest spectacol. Amalia Ciolan este o actriță specială. O prețuiesc mult!

Regie: Sorin Misirianțu

Scenografie: Sorin Misirianțu

Light design: Cristian Simon Proiecție video: Boicescu Florin, Simon Constantin

Spectacolul este programat astăzi, la ora 20:00 şi în 14 aprilie, la ora 19:00, în Sala Atelier

“Don Quijote”: pantomimă, muzică și dans

Celebrul personaj al romanului lui Cervantes vine să se mai lupte o dată cu morile de vânt într-un spectacol marca Dan Puric. Un Don Quijote plecat din carte, care trece pe lângă noi, ca singura şansă de mântuire a sufletului, într-o civilizaţie agonică.

Nu-l scăpaţi! De la step la arte marţiale, la dansuri populare româneşti, Don Quijote al anului 2005 va traversa cu lejeritate barierele de cultură şi mentalitate, intrând în sufletele oamenilor de pretutindeni.

Despre acest „proiect ambiţios, de anvergură europeană” (Irina Budeanu),Dan Puric afirmă: „Sunt convins că, dacă-l voi juca în Japonia, va fi intitulat Aventurile unui samurai nefericit. Astfel vom reda lumii taina omului şi îndemnul de a fi mai mult decât ceea ce este”.

Spectacol realizat în colaborare de: Teatrul Naţional I.L. Caragiale, Bucureşti, Compania Passepartout D.P., Fundaţia Art Production, cu sprijinul Ambasadei Spaniei şi Institutului Cervantes din Bucureşti

Regie şi ilustraţie muzicală: Dan Puric

Costume: Doina Levintza

Coregrafie: Svetlana Zotina

Multimedia: Sergiu Negulici / Matei Branea

Sâmbătă 31 martie, la ora 20:00, la Sala Mare

“Furtuna” shakespeariană într-o montare captivantă

Un basm despre un duce detronat, devenit magicianul Prospero, și despre fiica lui, Miranda. O comedie a iluziilor, feerie, un text despre putere și răzbunare, Furtuna de William Shakespeare este, mai presus de orice interpretare, o piesă despre puterea demiurgică a artei și imaginației. Știința lui Prospero depășește legile oamenilor, controlează natura, stăpânește duhuri și provoacă iubirea.

O distribuție impresionantă, cu Ion Caramitru în rolul Prospero, într-o montare captivantă, cu ritmuri frenetice, umor și emoție, de o plasticitate puternică și o ilustrație muzicală ale cărei cadențe urmăresc spectatorul mult timp de la ieșirea din sală.

„Constat că de la premieră, spectacolul a câştigat în armonie, un echilibru între elan şi rigoare. Decorul-personaj al lui Nikola Toromanov, lumina lui Chris Jaeger, costumele Andradei Chiriac, arabescul mişcărilor lui Florin Fieroiu, cocktailul muzical (unde se întâlnesc Carl Orff şi Joe Cocker), ales de Morfov şi adus la rampă de Lucian Maxim, aruncă o punte expresivă peste timp şi spaţii, amplificând beatitudinea şi miracolul. În rostirea lui Ion Caramitru, simţim „visarea fermecată şi sfâşietoare a lui Shakespeare”. Prezenţa sa spiritualizează, încarcă montarea, în final, cu o emoţie sacră. Un actor cu vocaţie shakespeariană…”, apreciază Ludmila Patlanjoglu

Regie şi ilustraţie muzicală: Alexander Morfov

Decor: Nikola Toromanov. Costume: Andrada Chiriac

Light design: Chris Jaeger. Coregrafie: Florin Fieroiu

Cu: Ion Caramitru, Ciprian Nicula/ Alex Călin, Crina Semciuc/ Alexandra Sălceanu, Mihai Călin, Istvan Teglas, Gavril Pătru, Ioan Andrei Ionescu, Andrei Finţi, Vitalie Bichir, Marcelo-S Cobzariu, Mihai Calotă, Eduard Cârlan, Mădălin Mandin, Ionuț Toader, Axel Moustache, Eduard Adam, Alexandra Poiană

Duminică 1 aprilie şi 12 aprilie la orele 19:30, la Sala Mare.

“Bârfe, zvonuri și minciuni”, o piesă plină de ritm, în regia lui Ion Caramitru

O întâmplare bizară se petrece în casa viceprimarului New York-ului, chiar la aniversarea căsătoriei. Crimă? Tentativă de sinucidere? Sau şi una, şi cealaltă? Misterul trebuie elucidat pe loc de către invitații la petrecere, orice scurgere de informaţie le-ar pune în pericol cariera.

Suntem martorii unei situaţii atât de grave, încât suspansul se amplifică, spaima devine comică, umorul erupe.

Cu o acţiune construită în stilul filmelor poliţiste, dar în ritm de comedie, piesa lui Neil Simon, celebrul scenarist şi dramaturg american, pare desprinsă din realitatea imediată. Dacă vă sună cunoscută știrea că „un personaj” a încercat să se sinucidă, iar glonțul doar i-a atins urechea, este o simplă coincidenţă… Orice asemănare cu personaje din viaţa reală este pur întâmplătoare.

„Răsturnările de situații sunt numeroase și se petrec între prietenii dintr-o sferă înaltă a societății americane, oameni avuți, dar manifestările lor sunt apropiate și de fițele celor de pe plaiurile mioritice. (…) Regizorul Ion Caramitru reușește și prin ilustrația muzicală ce îi aparține – uneori prea strident difuzată, să sporească ritmul încurcăturilor ivite mereu pentru a sprijini suspansul. Pentru personajele schematice propuse de Neil Simon, regizorul îndrumă distribuția spre interpretarea într-o notă explicativă a tarelor principale ale fiecărei tipologii. Toți mint, înșeală și stârnesc zvonuri și bârfe” (Ileana Lucaciu).

Regie şi ilustraţie muzicală: Ion Caramitru

Decor: Cătălin Ionescu Arbore. Costume: Liliana Cenean

Cu: Monica Davidescu, Marius Bodochi, Cecilia Bârbora, Silviu Biriş, Rodica Ionescu, Armand Calotă, Florentina Ţilea, Gavril Pătru, Victoria Dicu, Dorin Andone

Marţi, 3 aprilie, la ora 19:30, la Sala Studio

“Crima din strada Lourcine”, o comedie semnată Felix Alexa

După o noapte de beție, Lenglumé se trezeşte într-o dimineaţă în pat lângă fostul său coleg de liceu, Mistingue. Mahmuri, în încercarea de a-şi aminti ce s-a întâmplat noaptea trecută, cei doi bărbați constată că și-au pierdut câteva lucruri personale: unul, umbrela cu cap de maimuţă, celălalt, o batistă brodată cu iniţialele numelui… Mai mult, din gazeta zilei află că, lângă cadavrul unei cărbunărese, au fost găsite… lucrurile lor?! Cum memoria le joacă feste, cei doi trăiesc cu impresia că sunt autorii unei crime abominabile. Din acest moment acţiunea se precipită, scenele curg într-un ritm dement, iar eroii noştri, cuprinşi de coşmarul psihozei, acţionează sub impulsul unor adevăraţi… criminali.

Un intens delir comic ce conduce personajele principale prin situațiile cele mai neprevăzute. O comedie neagră de calitate, uneori plină de haz… absurd, alteori de-a dreptul… „sângeroasă”, construită cu mecanismele unui adevărat thriller. Un spectacol pentru oameni inteligenţi care nu se feresc să râdă chiar de ei înşişi.

“Celălalt Labiche

Scrise în serie, cu o ușurință de invidiat și geniu comic, la comandă sau din inspirație creatoare, piesele lui Labiche au creat în dramaturgia universală un stil, o operă, dar și câteva capodopere. Una dintre ele – Crima din strada Lourcine – este unică prin concentrare dramatică, prin răsturnări de situație, dar și prin dramatismul ei insinuat. Disperare și dramatism la un reprezentant de seamă al teatrului de bulevard? Ei bine, da. Pentru mine, forța și unicitatea acestei piese, umorul ei fin, vin tocmai din îmbinarea stranie între disperarea personajelor care vor să scape unui destin implacabil și derizoriul situației lor reale. Departe de a fi realistă sau minoră, Crima din strada Lourcine descrie exact granița ambiguă dintre aparență și realitate, revoltă și resemnare, vinovăția asumată și instinctul criminal ascuns în fiecare dintre noi. O zonă umană în care totul devine posibil. Desigur, totul prezentat cu mult umor negru. „Totul se învârtește, totul danseză în jurul meu” spune personajul principal, descriind senzația unei realități paralele ce își pierde contururile cunoscute ale unei lumi ce a luat-o razna, antrenând totul în mișcarea ei nebunească. Poate că, la final, când totul se liniștește, lămurindu-se la nivelul unei realități banale, personajelor lui Labiche le e dor de tumultul vital și disperat în care intraseră din greșeală, pentru o clipă.

Noi, spectatorii, asistăm cu satisfacție, cu sadism chiar, la această zbatere inutilă a personajelor prinse într-un carusel al ororilor închipuite de propria imaginație. Dar oare viața noastră de fiecare zi nu înseamnă aceeași zbatere continuă, inutilă de cele mai multe ori, în încercarea de a ne justifica existența?”, mărturiseşte regizorul Felix Alexa

Regie, versiune scenic, ilustrație muzicală, lighting design: Felix Alexa

Scenografie: Andrada Chiriac

Cu: Marius Manole, Istvan Teglas, Raluca Aprodu, Mihai Calotă, Victor Țăpeanu Marţi, 3 aprilie, la ora 20, la Sala Atelier

“Cursa de șoareci”, irezistibil thriller după Agatha Christie

„În fiecare dintre noi zace un mister…”

Cursa de șoareci, în regia lui Erwin Șimșensohn, spectacolul care pune micile celule cenușii la treabă, este un irezistibil thriller clasic care îmbină umorul negru, suspansul, situațiile-limită, emoția și jocurile întortocheate ale minții. Fiind vorba de Agatha Christie, „regina crimei”, bineînțeles că nimic nu este ceea ce pare, toată lumea are ceva de ascuns, iar surprizele se dezvăluie la fiecare pas… greșit. Astfel, un idilic decor britanic devine peste noapte locul de desfășurare a unui formidabil policier, în care fiecare gest reprezintă o potențială probă judiciară.

Într-un conac al Angliei rurale, în plină (și convenabilă) furtună de zăpadă, mai mulți călători excentrici rămân înzăpeziți, rupți de civilizație și de lumea din jur. Însă ce pare la început doar o situație neplăcută, la îndemâna protecției consumatorilor, se transformă rapid într-o cursă a suspiciunilor, temerilor și adevărurilor tăinuite. Și-asta pentru că la radio, printre știrile despre starea drumurilor și puțin jazz, se strecoară un anunț neliniștitor. O crimă s-a petrecut în Londra, iar suspectul, ale cărui semnalmente se potrivesc oricui (chiar și neobișnuiților vizitatori), este în libertate. Printr-un ultim apel înainte de căderea liniilor telefonice, poliția anunță că va trimite un agent la pensiunea izolată. Oare vinovatul se află chiar printre oaspeți?

Cursa de șoareci, al doilea spectacol regizat de Erwin Șimșensohn la TNB, după Memoria apei, este o montare captivantă, cu o distribuție de excepție, replici istețe, umor britanic rafinat și o intrigă palpitantă, al cărei deznodământ pare să se rescrie în mintea fiecăruia dintre noi, pe măsură ce apar noi indicii. Fiecare personaj devine suspect, iar fiecare răsturnare de situație – o lovitură de teatru, în această nouă punere în scenă a uneia dintre cele mai faimoase piese de teatru din lume.

În Londra, Cursa de șoareci a avut premiera pe West End în 1952. Este considerat cel mai longeviv spectacol din istoria teatrului, jucându-se de aproape 66 de ani fără întrerupere: a avut deja peste 27000 de reprezentații, iar din distribuție au făcut parte de-a lungul timpului mai mult de 400 de actori.

Regie: Erwin Șimșensohn

Scenografie: Liliana Cenean. Muzica: Vlaicu Golcea.

În distribuţie: Ileana Olteanu, Dragoş Stemate/ Florin Călbăjos, Lari Giorgescu/ Petre Ancuța, Simona Bondoc, Tomi Cristin, Ada Galeș/ Cosmina Olariu, Mihai Calotă/ Silviu Biriş, Gavril Pătru/ Răzvan Oprea

Miercuri, 4 aprilie şi joi 5 aprilie, la ora 19:00, la Sala Studio

“Regele moare”, într-o distribuţie irezistibilă: Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ…

“Mi-am spus că poți să înveți să mori, că poți să-i înveți pe alții să moară. Acesta îmi pare lucrul esențial pe care-l putem face, fiindcă suntem niște muribunzi care nu acceptăm să murim” ‒ motivează dramaturgul Eugène Ionesco nașterea piesei Regele moare.

Textul este cea mai caldă, înduioșătoare și sinceră mărturisire a omului Eugène Ionesco despre marea întâlnire finală. Neliniștile nesfârșite, agonia permanentă din Jurnalele sale își găsesc transpunerea dramatică într-unul dintre cele mai profunde „poeme” despre moarte și acceptarea ei. O metaforă alegorică a trecerii, o confesiune în oglindă a propriei conștiințe. Întreaga zbatere interioară a lui Bérenger‒ revolta, frica, spaima, groaza, tristețea, bucuria, dorința de a trăi, amintirile, nostalgia, resemnarea ‒ nu este altceva decât un ceremonial al trecerii prin care el, omul,învață acceptarea, învață a muri. Dar Bérenger nu e singur. O are alături pe soția sa. Regina Marguerite și Regina Marie ‒ două aspecte ale uneia și aceleiași femei. Marguerite ‒ inițiatoarea, cea care permite accesul altor lumi „lumea dinaintea nașterii și cea de după”‒ ea îl naște, ea îl ajută să pășească în lumea de dincolo; Marie ‒ grația, tandrețea, fragilitatea ‒ neputincioasă în fața Morții.

Regele moare e un spectacol de o emoție copleșitoare, în care fiecare dintre noi joacă rolul principal.

Eugène Ionesco nu va înceta să se întrebe pe sine. „Am fost mereu obsedat de moarte. De la vârsta de patru ani, de când am știut că voi muri, angoasa nu m-a mai părăsit. E ca și cum aș fi înțeles, dintr-odată, că nu era nimic de făcut ca să scapi de ea și că nu mai era nimic de făcut în viață (…). Scriu, de asemenea, pentru a-mi exprima teama de a muri, umilința de a muri” (în „Notes și Contre-Notes”, Gallimard Idées 1966, p.309).

Iar în „Journal en Miettes/ Jurnal în fărâme” (Gallimard Idées, 1967, p. 38), face remarca: „Mai ales morții îi adresez întrebarea „de ce” „cu groază”. Exemplele se numără cu zecile, cu sutele în opera lui. Angoasa lui crescând cu anii, E. Ionesco îi va scrie însuși Papei Ioan-Paul al II-lea: „Prea Sfânt Părinte, De ce există Răul? De ce Suferința? De ce Moartea?” Ioan-Paul al II-lea, cu care mai schimbase alte două scrisori, îi va răspunde: „Papa nu are răspuns la toate”. Răspuns admirabil prin mărturisirea slăbiciunii sale iar nu răspuns de catehism sau de partid (oricare ar fi acela). Credința lui Eugène Ionesco era când Lumină, când destul de apropiată de aceea pe care o descrie Georges Bernanos: „A crede înseamnă a se îndoi 23 de ore, 59 de minute, 59 de secunde, și a crede o singură secundă”, destăinuie Marie-France Ionesco.

“Suntem fericiți. Au fost niște luni de lucru de care ne-am bucurat până la ultima sorbire. Regele domnului Ionesco a îngăduit una dintre cele mai frumoase întâlniri pentru noi. Cu oameni de care ne-am îndrăgostit, cu oameni de care eram îndrăgostiți și pe care o să-i păstrăm așa cum ni s-au dat, cu zâmbete, cu frici, bucuroși, emoționați, netrucați. Regina care ne conduce, altă regină tremurândă, doctorul copleșit, guardul neputincios, menajera fragilă și un rege care moare. Învățăm de la ei cum se moare. E o poveste cu regi si regine, cu nori și copaci care cresc din podele, mari inventatori, frici, familie, dar mai ales cu și despre dragoste”, mărturisesc regizorii Andrei și Andreea Grosu

Regele moare a avut premiera mondială în decembrie 1962, la Théâtre de l’Alliance française, în regia lui Jacques Mauclair, interpretul rolului titular.

Regie: Andrei și Andreea Grosu

Scenografie: Vladimir Turturica. Light design: Chris Jaeger

În distribuţie: Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Ana Ciontea, Șerban Pavlu, Florentina Ţilea, Richard Bovnoczki

Miercuri 4 aprilie şi joi 5 aprilie, la ora 19:30 la Sala Mare

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.