UE, la o răscruce ascunsă de drumuri

Toată Europa știe că Viktor Orban și Jaroslaw Kaczynski sunt dușmanii statului de drept, ai democrației liberale și ai valorilor europene. Că ei sunt cei care s-au opus condiționării accesului la banii europeni de respectarea statului de drept, că s-au opus drepturilor comunității LGBT, primirii imigranților musulmani și alte erezii.

Dar dacă fronda Ungariei și a Poloniei nu a fost singura bătălie care s-a dat pentru banii UE – bugetul UE pe șapte ani și Fondul de Recuperare? Atunci, opoziția acestor state așa-zis „iliberale” le-a convenit de minune liderilor statelor liberale, care le-au putut ascunde propriilor cetățeni adevăratele costuri ale ambițiilor lor – federalizarea grabnică a UE, înainte ca contribuabilii europeni să-și dea seama la ce renunță și ce vor primi în schimb. Dacă este așa, presa mare din Europa a fost părtașă la această ascundere a realității. Dacă nu este așa, presa europeană rămâne vinovata oricum pentru neinițierea nici celei mai mici dezbateri despre drumul către federalizare, limitându-se teme legate de ”valori” și sexualitate.

Fronda Poloniei și Ungariei i-a ajutat si pe politicienii din restul statelor. S-au ascuns în spatele ei și nu le-au spus alegătorilor încotro se îndreaptă UE. Cetățenii nici nu trebuie să știe încotro se îndreaptă UE, pentru că exista riscul ca referendumurile pe această temă a viitorului lumii în care trăiesc să respingă ”mai multă UE”, ca în Franța, în Olanda, și se poate întâmpla oriunde. Politicienilor nici nu le pasă încotro se îndreaptă UE, câtă vreme costurile deciziilor de la Bruxelles pe care le semnează ca primarul nu vor trebui plătite de ei, ci de generațiile viitoare. Iar politicienii mai știu un lucru – dacă aprobă totul (inclusiv propria umilire în propria lor țară), vor avea alternativă unei cariere la Bruxelles (sau în alte organizații). Dar restul, milioane cetățeni, ce alternativă au?

Mai jos, un material despre întrebările nepuse în UE despre viitorul UE, apărut într-o publicație conservatoare dintr-o țară care a renunțat la UE.

„De la apariția monedei unice, UE s-a așezat pe calea federalizării. Euro nu a fost singura cauză, însă crizele prin care a trecut moneda unică au fost folosite pentru a accentua tendința federalizării”, scrie publicația conservatoare online Reaction.life, din Marea Britanie.

”Pentru a funcționa bine, uniunea monetară are nevoie de o uniune fiscală. Alternativa la uniunea fiscală ar fi existența unor piețe interne foarte flexibile, un lucru imposibil pentru toate țările euro. În schimb, o uniune fiscală înseamnă că țările membre ar avea puțin de spus în distribuirea veniturilor și cheltuielilor uniunii. Asemenea decizii ar urma să fie luate la centru, într-o uniune politică.

Acesta este un lucru pe care majoritatea țărilor cel mai probabil nu l-au remarcat sau nu au fost de acord necondiționat cu el atunci când au aderat la UE. Este important și că cetățenii statelor nordice nu au fost consultați deloc de politicienii lor dacă vor sau nu să fie contribuabili neți la creșterea un venit european și la sistemul de transfer între statele membre.

Cu toate acestea, se pare ca așa vor arăta lucrurile, dacă va fi implementată actuala versiune a Fondului de Recuperare propus de Comisia Europeană. Fondul acesta aduce UE la o răscruce, pentru că îi sporește foarte mult rolul de uniune fiscală.

Este uimitor că nu s-a discutat mai deloc despre modul fundamental în care acest Fond de Recuperare va schimba UE. Foarte puțini politicieni își doresc să abordeze dezbaterea despre cât de mult ar trebui să plătească statele membre și alegătorii lor pentru euro și UE.

Costurile și beneficiile actualei Uniuni

Așa cum a fost concepută inițial, UE pare benefică pentru statele membre, atât economic cât și politic. Din punct de vedere al securității, beneficiile sunt discutabile.

Libera circulație a capitalului, bunurilor și persoanelor duce la prosperitate. Politicile economice coordonate ajută la negocieri profitabile cu alte state. Dar acțiunile comune în domeniul logistic, științific și economic nu necesită o uniune politică și fiscală, ci o mai mare flexibilitate pentru participarea la proiecte individuale.

Însă UE nu și-a limitat rolul doar la o asemenea agendă modestă. Crearea monedei euro a dus la necesitatea unor politici prin care să se evite prăbușirea acestei monede.

Inițial, acest lucru s-a făcut prin reducerea prerogativelor statelor membre în domeniul monetar, în favoarea unor politici monetare și financiare centralizate. Aceste politici s-au dovedit scandalos de insuficiente și de eronate. Primul deceniu de viață al monedei euro a dus la mișcări masive de capital între statele membre, ca răspuns la politica Băncii Centrale Europene de a egaliza rata dobânzilor, fără a lua în calcul riscurile. Rezultatul a fost o mare criză bancară și fiscală, generată inițial de problemele din SUA, iar apoi de un val de pierderi în zona euro, din cauză că investițiile făcute la periferia zonei euro au fost supraevaluate.

Lecția trasă de zona euro din această criză a fost că trebuie să se centralizeze și mai mult, nu să-și schimbe politicile. S-a convenit asupra unei supravegheri centralizate și a unui răspuns comun la criză. S-a decis ca acoperirea pierderilor să se facă prin împrumuturi obligatorii și printr-o recapitalizare modestă a băncilor europene. Guvernele trebuie să garanteze acest sistem, pentru ca el să fie credibil, însă acest lucru este încă dezbătut. Sistemul va deveni activ odată ce va fi rezolvată problema creditelor toxice pe care o au statele membre. După asta, toate „ouăle” pieței financiare vor fi puse în același coș și totul va depinde de felul în care este purtat acest coș, în special când vor reapărea turbulențele pe piețe. Până acum, împrumuturile pentru băncile din Spania și Italia nu au ținut cont de acest sistem.

Marea problemă nu ține de instituțiile comune, de politici și de proceduri. Marea problemă este în ce măsură aceste instituții comune și politici comune sunt în acord cu voința cetățenilor statelor membre – de a renunța sau nu la actualele state națiune.

Țările europene, multe dintre ele având o istorie îndelungată, nu se vor aduna repede și în mod voluntar sub o conducere birocratică. Una dintre marile greșeli ale UE este calendarul ambițios al federaliștilor de la Bruxelles și din statele membre. Preferința pentru grabă în locul ideii de unitate la un moment nespecificat în viitor a contribuit în bună măsură la retragerea Marii Britanii din UE. Englezii s-au săturat pur și simplu ca UE să le spună ce pot și ce nu pot să facă, înainte ca ei să fie pregătiți pentru așa ceva.

Se pare că UE nu a învățat prea multe din lecția asta.

Costurile viitoarei UE

Problemele din sectorul bancar și economic au fost abordate până acum prin și mai multa centralizare a monitorizării și prin noi directive și instituții.

Din cauza pandemiei, nu sunt semne că în următorii ani va fi mai multă bunăstare și creștere economică. Succesul economic al zonei euro rămâne incert, în parte din cauză că țările se adaptează greu la criteriile pieței unice. Acțiunile precedente pentru evitarea stagnării și a deficitului excesiv au presupus politici restrictive și reforme structurale. Asta a dus la instabilitate politică în mai multe țări, unde oamenii au cerut politici mai puțin oneroase. Acum, se pare că noua politică a UE combină o politica monetară mai relaxată cu mai mult loc lăsat pentru cheltuielile publice.

Recenta propunere a Fondului de Refacere este o parte a acestei noi politici. Fondul oferă un stimul financiar obținut prin îndatorare, iar UE le va permite țărilor să își sporească deficitul. Fondul oferă sprijin unora dintre cei mai mari critici ai fostelor politici. Acest sprijin va veni prin transferuri specifice uniunilor fiscale.

Problemele legale, economice și politice pe care le creează Fondul sunt multe și grave. Fondul încalcă Tratatul UE, care interzice responsabilitatea fiscală comună, și încalcă și disciplina bugetară, pentru că acest Fond instituie transferuri între statele membre și creează un buget dezechilibrat, permițând cheltuielile pe datorie.

Apoi, Fondul este prea redus (circa 5 procente din PIB-ul UE) pentru a constitui un stimul economic relevant. Este foarte probabil ca acest Fond să genereze fragilitate economică în statele mai sărace din zona euro, pentru că el elimină condiția reformelor structurale. În schimb, Fondul va fi axat pe ”tranziția digitală și ecologică”. Companiile din Europa vor recurge la toate investițiile pe care le vor considera profitabile în actualul mediu cu dobânzi foarte reduse, iar Fondul va rămâne, cel mai probabil, la dispoziția companiilor neprofitabile sau la dispoziția proiectelor riscante. Astfel, capacitatea Fondului de a reface economia UE este pusă sub semnul întrebării. În plus, Fondul este prea mic pentru a rezolva marea problema a zonei euro: datoriile uriașe ale Spaniei și Italiei.

Se prea poate ca Fondul să nu rămână singura acțiune de acest tip. Va fi primul din mai multe proiecte similare ce vor fi lansate pe măsură ce pandemia va genera probleme în statele membre. Dacă se va întâmpla așa, atunci va crește probabilitatea unor reacții politice negative, cel puțin în statele contributoare nete. Așa cum am văzut până acum, la aceste probleme politice, UE va răspunde prin sporirea rolului ei autonom de a finanța cheltuielile prin îndatorare comună.

Tăcere azurzitoare

În Europa s-a încercat de mai multe ori centralizarea puterii, de fiecare dată cu rezultate nu tocmai bune. Dacă de această dată scopul va fi ajungerea la unitate prin mijloace pașnice, este necesar sprijinul populației pentru măsurile unificatoare. Secretomania, dezinformarea și presiunea pot face ca populația să se opună ideii de uniune.

Lipsa discuțiilor în presa de mainstream pe marginea marilor probleme ale UE este uimitoare. Unitatea europeană nu poate fi atinsă decât treptat și în mod deschis. Însă nu toată lumea apreciază această idee. Mulți susținători ai Europei unite nu vor să urmeze decât o cale rapidă și oportunistă către federalizare. Această lipsă de răbdare cu cei care vor să vină cu critici constructive și să discute dă impresia că susținătorii federalizării se tem că prelungirea timpului de reflecție va duce la respingerea unei mai mari integrări, nu la acceptarea ei.

Este probabil ca Fondul de Recuperare să fie adoptat de parlamentele celor 27 de state membre. Asta va deschide calea spre împărțirea poverii fiscale, aspect care până acum a fost prerogativa parlamentelor naționale. Folosindu-se de rolul sau de singură instituție UE care face propuneri formale miniștrilor naționali, Comisia este hotărâtă să meargă pe calea integrării. Vor fi mai multe sugestii pentru creșterea bugetului UE.

Opoziția Poloniei și Ungariei față de ”criteriul statului de drept” pus la baza Fondului de Recuperare pare să fi fost singura mare bătălie împotriva schimbării fundamentale care este pe cale să se întâmple în UE. Din păcate, există motive mai mari și mai grave să ne îndoim de viabilitatea acestui Fond.

Dacă prin acest Fond se creează o ”uniune a transferului”, problema costurilor naționale va dispărea. Toate costurile vor fi comune, iar plata lor va fi împinsă mereu în viitor, costurile naționale vor fi greu de specificat și va apărea și o instituție centrală care să supravegheze respectarea deciziilor luate de Uniune. Uniunea le va oferi politicienilor atât noi cariere, cât și susținere în fața criticilor pe care le vor primi la nivel național din cauza deciziilor comune luate la Bruxelles.

Cât privește clasa politică, ea pare să accepte ideea că UE și euro pot să coste oricât de mult, atât timp cât nota de plată nu va veni acum, ci în viitor. Poate că politicienii văd lucrurile în acest fel pentru că vor să creeze cât mai repede uniunea politică și fiscală, înainte să se manifeste forța cetățenilor recalcitranți.

Dacă așa stau lucrurile, se anunță o interacțiune alarmantă între politicile de integrare și trezirea la realitatea a țărilor membre. Până la urmă, Europa este un continent al revoluțiilor, iar UE este la o răspântie de drumuri periculoasă”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.