Unii cred că e de bine! Reacții

Naţionala de fotbal a României a fost repartizată într-o grupă ce pare accesibilă în preliminariile Campionatului European – EURO 2024, alături de Elveţia, Israel, Kosovo, Belarus şi Andorra, potrivit tragerii la sorţi de la Frankfurt.

Finalistele ultimei ediţii, Italia şi Anglia, fac parte din aceeaşi grupă, C, în care se mai află Ucraina, Macedonia de Nord şi Malta.

În urma tragerii la sorţi au rezultat şapte grupe de câte cinci echipe şi trei grupe de câte şase:
Grupa A: Spania, Scoţia, Norvegia, Georgia, Cipru;
Grupa B: Olanda, Franţa, Irlanda, Grecia, Gibraltar;
Grupa C: Italia, Anglia, Ucraina, Macedonia de Nord, Malta;
Grupa D: Croaţia, Ţara Galilor, Armenia, Turcia, Letonia;
Grupa E: Polonia, Cehia, Albania, Insulele Feroe, Rep. Moldova;
Grupa F: Belgia, Austria, Suedia, Azerbaidjan, Estonia;
Grupa G: Ungaria, Serbia, Muntenegru, Bulgaria, Lituania;
Grupa H: Danemarca, Finlanda, Slovenia, Kazahstan, Irlanda de Nord, San Marino;
Grupa I: Elveţia, Israel, România, Kosovo, Belarus, Andorra;
Grupa J: Portugalia, Bosnia-Herţegovina, Islanda, Luxemburg, Slovacia, Liechtenstein.

La tragerea la sorţi s-au aflat în urne 53 de echipe reprezentative, mai puţin Germania (calificată din oficiu din postura de organizatoare) şi Rusia (exclusă din competiţii). Turneul final al EURO 2024 va avea loc în perioada 14 iunie-14 iulie 2024.

Conform procedurii UEFA, următoarele împerecheri nu au fost posibile: Armenia – Azerbaidjan, Belarus – Ucraina, Gibraltar – Spania, Kosovo – Bosnia-Herţegovina, Kosovo – Serbia.

În plus, pe considerente ce ţin de climă, nicio grupă nu poate conţine mai mult de două echipe din următoarea listă: Belarus, Estonia, Insulele Feroe, Finlanda, Islanda, Letonia, Lituania, Norvegia.

Alte restricţii ce ţin de distanţele prea mari au fost activate pentru grupele în care se regăsesc Kazahstan, Azerbaidjan şi Islanda.

Meciurile din preliminariile EURO 2024 din Germania se vor disputa în perioada martie – noiembrie 2023, urmând a fi decise 20 dintre selecţionatele calificate (primele două clasate din fiecare grupă). Alte trei reprezentative îşi vor câştiga locul la turneul final în urma play-off-urilor Ligii Naţiunilor, în martie 2024.

Calendarul grupei României

25 martie 2023
ora 19:00 | Belarus – Elveția
ora 21:45 | Andorra – ROMÂNIA, Israel – Kosovo

28 martie 2023
ora 21:45 | ROMÂNIA – Belarus, Kosovo – Andorra, Elveția – Israel

16 iunie 2023
ora 21:45 | Kosovo – ROMÂNIA, Belarus – Israel, Andorra – Elveția

19 iunie 2023
ora 21:45 | Elveția – ROMÂNIA, Belarus – Kosovo, Israel – Andorra

9 septembrie 2023
ora 19:00 | Andorra – Belarus
ora 21:45 | ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția

12 septembrie 2023
ora 21:45 | ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra

12 octombrie 2023
ora 21:45 | Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția

15 octombrie 2023
ora 19:00 | Elveția – Belarus
ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel

18 noiembrie 2023
ora 19:00 | Belarus – Andorra
ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo

21 noiembrie 2023
ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus

Reacția preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu

„Această campanie de calificare este despre modul în care noi trebuie să ne depăşim pe noi îmşine, o oportunitate de a crea o echipă.
Puteam să avem grupe foarte dificile, dar credem cu tărie că, cu dăruire, încredere, ambiţie, putem să creăm acel spirit de grup, acea familie, astfel încât să obţinem o performanţă înaltă. Nu va fi o grupă deloc uşoară. Prin această campanie să inspirăm un număr cât mai mare de copii să joace fotbal. Cred că va fi o campanie care ne va da încredere în ceea ce priveşte construirea unei echipe”, a declarat Burleanu la Prima TV.

Reacția selecţionerului Edward Iordănescu

„Trebuie să fim atenţi, să adunăm puncte, privim cu speranţă spre Euro-2024 Şi Israelul a produs rezultate bune în ultima vreme, Kosovo la fel. Dacă avem speranţă şi încredere, restul le putem produce în timp. Trebuie să strângem rândurile, jucătorii să faă eforturi majore, să se impună unde sunt. Avem nevoie de jucători care să dea tot ce este mai bun la naţională. Am fost pregătit pentru orice scenariu, trebuie să întoarcem lucrurile în favoarea noastră. Ei trebuie să aibă continuitate la echipele de club şi la echipa naţională să vină cu un tonus bun şi cu moral. La echipa naţională să vină necondiţionat şi să arate ce au mai bun. Am dorinţa imensă de a merge la un turneu final cu echipa naţională. Ce pot să promit este că vom da totul pentru poziţia noastră. Trebuie să ne luptăm, trebuie să credem în şans noaastră şi trebuie să răzbim. Ultima acţiune ne-a arătat potenţial. Cred foarte tare în potenţialul lor, în ambiţia lor, în orgoliul lor”, a declarat Iordănescu la prima TV.

Ce spune și Gică Popescu

„Dacă ne-am fi ales noi asemenea grupă, nu am fi fost la fel de inspiraţi. Ne-a surâs norocul. Dacă de aici nu ne putem califica, atunci această generaţie trebuie dată uitării. Avem poisibilitatea să mergem la turneul final.Cred cp favorite la locurile 1-2 suntem noi şi Elveţia”, a spus Popescu la Prima TV.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

9 Comentarii

  1. Am avut noroc porcesc la sorti – dar cu echipa si selectioneru asta sunt sanse mici de calificare!

  2. Tragerea la sorți a preliminariilor pentru EURO 2024 Am avut noroc chior! Grupă accesibilă pentru tricolori .
    PACAT DE ECHIPA SI DE SELECTIONER: cu ei ne bat si parlitii din andora, belarus si kosovo!

  3. Cum e posibil ca românia să joace cu un stat pe care nu-l recunoaște!!…pentru românia nu există statul kosovo!…
    Nu contează că este recunoscut de aproximativ 100 de state,România nu recunoaște Kosovo, punct…
    Cât despre calificare, tragerea la sorți a făcut deja clasamentul, elveția, israel, romm sau kosovo sau belarus sau andora!…
    Noroc cu tragerea asta pentru frf ,stau liniștiți încă 2 ani!…hai Kosovo!…

  4. Conform proverbului, “Prost să joci, noroc să ai!”. Sigur, o să sărbătorim victoriile cu Andorra( sprr) apoi o să ne batem de la egal cu Belarus, după care vom smulge un punct, Israelului. Elveția e favorită.

  5. Probabil două victorii la masa verde cu Belarus și un egal onorabil cu Andorra la București.
    În rest, agenția de turism FRF va organiza excursii în Elveția, în Israel și o deplasare scurtă la Priștina.

  6. Probabil ca se calcifica Elvetia sigur, desi au zis ca in ultima vreme echipele mici au aratat ca pot pune probleme. Daca se califica Israelul, ar fi interesant cu cine pica in grupe. O grupa cu Germania si Polonia ar fi super.

  7. La astia nu le-as da nici apa,darmite echipament,transport,cantonamente pe la drk prin praznic,BANI,antrenamente,diete,etc,etc.

  8. @ Rammstein 15:06
    Observatia dvs. este corecta, daca Romania joaca efectiv meciul cu Kosovo, atunci se cheama ca recunoaste de facto indepedenta acestuia.
    Nu incercati insa sa-i lamuriti de asta pe tembelii pupinQRisti de pe la Federatie. Nu are niciun sens, ei nu sunt acolo sa inteleaga, ci sa execute.

  9. Da avem sanse sa ne calificam si ne bucuram pentru baieti si antrenorul echipei nationale Edi Iordanescu si le dorim multa bafta !!!
    Este cazul ca FRF si celelalte institutii de fotbal de la noi sa se implice si sa nu mai lase campionatul Superligii la mana unor finantatori sau conducatori , interlopi ce s-au aciuat la unele echipe de fotbal si pe care nu-i intereseaza performanta sportiva ci doar interesele lor meschine ce denatureaza competitia sportiva fotbalisytica si implicit formarea de jucatori pentru nationala de fotbal a Romaniei !!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.