Pentru unii liberali ar fi tentant să scape de Ilie Bolojan. Clientela de partid și primarii ar răsufla ușurați. Nu ar mai avea în coaste un om care s-a angajat să reducă deficitul și chiar se ține de treabă. E drept, cu prețul unei austerități care lovește nu doar în populație, ci și în rețelele de partid. Ar fi însă și la fel de avantajos, pe cât este de tentant?

Partidele vor primi 209 milioane de lei în 2026, cea mai mică sumă din 2019 încoace. Chiar și așa, finanțarea este de 26 de ori mai mare decât în 2008, primul an în care a fost aplicată legea finanțării partidelor politice. Cotidianul vă arată pas cu pas cum a crescut spectaculos suma alocată politicienilor de-a lungul anilor și ce artificiu legal a dus la explozia subvenției.

Analistul de politică externă Ștefan Popescu a declarat, în interviul pentru Cotidianul, că România a ratat o șansă unică de a se poziționa alături de marile puteri europene pe tema umbrelei nucleare, de teama nejustificată de a nu-i supăra pe americani. Ștefan Popescu spune că Polonia, care e chiar mai apropiată de SUA, a sesizat momentul, a spus „da” umbrelei nucleare franceze și s-a poziționat ca lider pe Flancul Estic. Analistul critică declarațiile ministrului Apărării, afirmații despre care spune că arată o Românie lipsită de strategie și viziune.