Na-ți-o frîntă, că ți-am dres-o! Dezinvoltul nostru președinte, mulțumit și hiper-mulțumit de prestația DNA-ului (în ciuda nenumăratelor aiureli și abuzuri vizibile pe scena publică, mai ales în încălecarea cu forța a unor politicieni), s-a trezit în fața unei situații complicate. Conform deciziei Curții Constituționale a României, lucrurile au ajuns în fața unui conflict constituțional între […]

Agitația cu care a fost lansat un partid de buzunar și viteza cu care se adună parlamentarii PSD în jurul său mă pun pe gînduri. S-o fi scriind vreun program nou, la adresa PSD, din Băneasa?

Mă tot roade scandalul acesta cu Ilie Năstase. Fug de subiect, pentru că nu-mi place.

Demisia lui Lucian Onea, procurorul șef de la DNA Prahova, precum și cercetarea penală a sa și a lui Portocală marchează un moment important.

Cînd a fost prima dată în Israel, Klaus Iohannis s-a arătat a fi un mare luptător într-un război cu antisemitismul

La Munchen, Fundația Alexandrion a decernat premii unor personalități ale diasporei românești, între care cîteva dintre vedetele postului Radio Europa Liberă.

Soldații folosesc expresia „ți-ai dat foc la valiză“. Adică ți-ai distrus ce ai mai de preț, pentru soldați geamantanul (valiza cu efecte) fiind unul dintre bunurile cele mai prețioase.

O conferință de presă din Romania seamănă cu o înfruntare

Taberele politice din România au cîteva trăsături absolut neobișnuite. Tineretul, care în toată lumea pledează pentru libertăți, în țara noastră este un susținător al SRI, un pledant pentru arestări și un susținător al unor politici dezvoltate și cu o serioasă contribuție a serviciilor secrete.

Plîngerea penală a lui Ludovic Orban îl îngroapă politic. Arată ca o delațiune făcută la Negulescu Portocală. Pare un gest de neputință. Ludovic Orban și PNL-ul, în criză de idei și proiecte cu care să contracareze Coaliția PSD-ALDE, recurg la un soi de înjurătură.

Viața de preot este una invidiată de nenumărați muritori. Nu sună ceasul de la fabrică, nu te pune absent, nu îți impută nimeni rebuturile.

Există captivi fără gratii. Ba, se cred și liberi. Dar nu pot părăsi mica suprafață pe care viețuiesc și nici nu văd mai departe decît îi lasă subiectele care îi țin captivi.

Nu am nici cea mai vagă idee legată de felul în care tensiunea de acum s-ar putea calma. Politica a împărțit țara în două tabere. Între ele curge un șuvoi de ură și de  înjurături. De obicei, oamenii sunt fie de o parte, fie de  cealaltă.

 L-am descoperit cu finalele Campionatului Mondial de handbal. El a  făcut din Victoria României un mare eveniment. El a făcut un eveniment și din finala  salatierei de argint

Formula asta cu politicienii care răspund ca fotbaliștii după un gol de vis dat în minutul 95, înaintînd cu greu prin pădurea de microfoane, mi se pare cel mai caraghios, neprofesional și stupid lucru din politica românească.

Ultima strigare a președintelui României privește politica externă. Președintele României și-a imaginat că el este proprietarul domeniului și, dacă nu face nimic, lucrurile plutesc de la Dumnezeu.

Nici unul dintre scandalurile care au marcat anticorupția nu are atît story cît cea care părea să se fi încheiat cu înfundarea judecătorului Greblă.

Mai zilele trecute l-am revăzut la Nașul TV. Limpede la minte, echilibrat, ironic, uneori clonțos. Și totdeauna aproape de adevăr.

Îmi aduc aminte de o imagine din Nordul Siriei. De o parte și de alta a șoselei se vedeau sacii plini ochi cu semințe. Ce repede au ieșit la semănat, am zis eu. Nu sunt saci cu semințe, sunt saci cu nisip. Și sunt ai unităților militare care păzesc șoseaua.

Fac parte dintre admiratorii orașului Timișoara. Și ai orașului din anii comunismului, care te complexa cu spiritul său european, și ai celui din zilele Proclamației de la Timișoara, despre care am scris și am transmis pentru BBC, chiar și ai celui de azi.

Cînd președintele României a plecat pe bike de la Cotroceni (fiind descărcat pe drum dintr-un mijloc de transport), ca să se întîlnească întîmplător (vezi Doamne!) cu niște jurnaliști care

Ce doare (ca să nu zic ce arde) mai tare în România? Infrastructura, cu dezastrul din calea ferată și cu corupția din jurul autostrăzilor cîrpite?

Ștefan Râmniceanu șochează mereu. Chiar și cînd tace. Îți spune din privire că se îndoiește, că este de acord sau că protestează.

Diferența între erou și vedetă este enormă. Eroul poate fi și anonim. Vedeta fără tărăboi se ofilește sau se sinucide.