Statutul magistraților este diferit de al altor categorii profesionale, din simplul motiv că aplicarea legii implică un regim special.

Nebunia publică este desigur un fenomen major, de temut. A funcționat în comunism, funcționează și acum prin manipularea electorală și a mass-media.

Penibilul s-a instalat în România mai presus decât abuzul însuși. Ieșirea în stradă a magistraților arată o evidentă nemulțumire.

Situația judecătorilor din România este dincolo de limită. Ordinul de serviciu nu poate excede legea, iar legea nu poate fi făcută de către magistrați.

Faptul că viitorul Parchet european ar fi coordonat de o persoană care a reprezentat statul paralel în România arată că acest stat paralel se pregătește să fie un model la nivel european.

Criza politică internă a fost transferată unei imposturi privind delegarea intereselor. Europarlamentarii români fac parte în mod inadmisibil dintr-o altă sferă a intereselor.

Infracțiunile din Justiție sunt multe, grave, și constituie o amenințare la ordinea publică. Ele nu pot fi soluționate decât pe calea devoalării abuzurilor, care s-au manifestat în spectru extins până la ultimele cauze ale instanțelor.

În România momentului, majoritatea instituțiilor a ajuns cuiburi de infracționalitate contra interesului general.

Reprezentarea persoanelor fizice și juridice într-o instanță, prin avocat, se face printr-un contract de asistență juridică, care generează Împuternicirea avocațială.

Preferința pentru numele noului procuror-șef european a fost deja precizată, inclusiv de partea germană, în defavoarea propriului candidat.

Un avocat, mână în mână cu judecătorii, reprezentanții instituțiilor publici sau cu infractori politici poate fi un pericol public mai mare decât zeci de psihopați (…)

Ministerul Culturii și Identității Naționale se află în captivitatea unei caracatițe mafiot-politice, cu vădite implicații ale criminalității economice în gestionarea banilor publici, sub autoritatea Guvernului României.

Personaje în gipsul imagistic, asemenea lui Klaus Iohannis, se îndreaptă spre start cu impetuozitatea unor tranzacționiști pe banii altora.

Ieșit câștigător al Premiului Eminescu, pe 2019, conform opțiunii juriului, cu banii aferenți trofeului virați în contul personal, 31.000 lei,  poetul Constantin Abăluță a fost scos abuziv…

Rechizitoriul împotriva protocoalelor a fost blocat pe tot felul de căi, în loc să creeze un veritabil prilej de reformă și de imensă revoltă publică.

Carul alegoric al Culturii Naționale este însușit de cei care fac și desfac totul în România, cățărându-se administrativ pe umerii tuturor într-un gest demoralizant și înfricoșător.

Statul român, prin justiția incontrolabilă-fapt unic în lume, s-a transformat în grupuri infracționale organizate.

Președinția europeană ar trebui să ducă România la conștiința deficitului de seriozitate. 

Accesul cetățenilor la instituțiile publice, în chestiuni de interes, e grav restricționat de o birocrație care, în fapt, conservă delăsarea funcționarilor.

Pe cine mai reprezintă Klaus Iohannis, dacă nu o camarilă ubicuă conectată la nocivitatea sistemului?

Acuzarea președintelui Klaus Iohannis de trădare ar fi o eroare și un risc major pentru declanșarea unei campanii electorale cu vopsea verde și roșie.

Precizările actualului ministru Tudorel Toader, care indiscutabil este omul zilei, privind raportarea la situația sa dezvăluie nu numai presiunile cumva inerente, însă, în principal, poziția sa implicită.

O singură categorie este deocamdată sigură în România, în definire juridică: victimele. Restul, așa -zisul sistem se află continuu sub o acoperire periculoasă

Răspunderea omenilor politici și a celor din administrația centrală și locală trebuie activată de la primul la ultimul, pentru că România nu trebuie să fie firmă privată, nici fantomă juridică și nici pradă odiosului sistem.