Dezastrul din centrele sociale, în cifre și cauze

Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA) a anunțat că 1,6% dintre beneficiarii centrelor de asistență socială au fost infectați cu COVID-19 și acuză o serie de disfuncționalități în testarea personalului și a beneficiarilor.

Potrivit unui comunicat al ANDPDCA, 1,6% din totalul beneficiarilor din sistem sunt infectați cu COVID-19, respectiv 928 de persoane, dintre care 21 de copii. De asemenea, au fost înregistrate 98 de decese la vârstnici și adulți cu diabilități. În ceea ce privește angajații, Autoritatea a anunțat că 360 de salariați au fost infectați, iar unul a murit.

Principalele județe afectate de epidemia COVID-19 în sistemul de asistență socială și protecție a copilului sunt: Suceava, Galați, Neamț, Arad și Hunedoara.

Potrivit reprezentanților ANDPDCA, au existat o serie de factori care au dus la îmbolnăvirea și decesul unor beneficiari. Aceștia susțin că existența centrelor mari a favorizat răspândirea virusului și au dat ca exemplu centrul din Sasca Mică, județul Suceava, unde există 242 de beneficiari adulți infectați.

De asemenea, reprezentanții Autorității susțin că au existat disfunționalități în testarea personalului. „Pe tot parcursul stării de urgență, inclusiv după intrarea în vigoare a O.M Nr. 8/2020, care a instituit izolarea preventivă la locul de muncă în centrele rezidențiale, colaborarea dificilă cu o serie de Direcții de Sănătate Publică (DSP) a generat întârzieri în testare, refuzul testării și îngreunarea procesului de coordonare și organizare”, se arată în comunicat.

Conform acestuia, unora dintre șefii de centre nu li s-au comunicat în timp util rezultatele testărilor, în unele cazuri DSP a refuzat testarea educatorilor, iar în alte cazuri DSP a impus acoperirea costurilor de testare de către DGASPC.

„Tardivitatea efectuării testelor și implicit a rezultatelor, în ciuda demersurilor scrise repetate din partea conducerii DGASPC, fapt care a generat două tipuri de consecințe: fie angajații din tura inițială au efectuat zile suplimentare, peste cele 14 zile, până la sosirea rezultatelor pentru colegii din tura următoare (Covasna, Alba, Arad, Buzău), fie au intrat în tură fără rezultatele testării (Argeș, Dolj, Hunedoara, Galați, Olt, Vaslui), cauzând infectare în rândul beneficiarilor (Neamț)”, se mai arată în comunicat.

Alte cauze pentru apariția îmbolnăvirilor sunt, în opinia reprezentanților ANDPDCA, tratarea beneficiarilor în centre, iar a angajaților în spitale, sau lipsa parțială a echipamentelor de protecție în prima fază a stării de urgență.

ANDPDCA a anunțat că pregătește în acest moment măsurile necesare pentru ieșirea din starea de urgență și pentru ridicarea măsurii de izolare la locul de muncă a personalului centrelor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

10 Comentarii

  1. Special au veni dasporenii pozitivi ai lui Johannis de afara ca sa infecteze bunicii si apoi sa plece la sparanghel in Germania! Punct ochit, punct lovit! Pana la 10.000 de morti COVID mai e un pas de al lui Johannis! Succesuri marele PNL tradator de neam si tara care ai decimat bunicii tarii, aurul tarii cum spun evreii!

  2. „1,6% dintre beneficiarii centrelor de asistență socială au fost infectați cu COVID-19” !!! O alta minciuna mare cit „Casa Poporului”, din categoria „Mos Craciun” si „barza aduce copii”, menita sa le ascunda neglijenta si incompetenta criminale ! Eu unul as putea paria ca cei infectati (si sint deci la limita inferioara !) sint de cel putin zece ori mai multi ! In paralel, si victimele !

  3. Moartea in azilurile de batrani din Romania a RELAXAT MASIV FONDUL DE PENSII.ACUM SE POT FACE PENSIONARI PREFERENTIALE CA SUNT BANI.

  4. cam toti sefii si sefutii sunt pusi politic in tara asta. Sii, sunt cam prostuti. Cam pesedei, cam pesedei…

  5. Face cineva plângere penală?PSD,PMP,ALDE,UDMR,PNL,PRO Romania,USR ???
    Poate se sesizează din oficiu(dacă are voie) Procurorul General,Avocatul Poporului,cine o mai putea sa facă asta.
    Pentru câți oameni au murit degeaba sau ca așa a dorit,gândit cineva-1000.
    Nu vorbim doar de bieții bătrâni ci și de medici,asistente,infiermiere,brancardieri,ambulanțieri,,,,oameni.
    Sau este episodul II la “A trebuit sa moara oameni ca…”
    Basca,înmormântați ca niște leproși,ciumați,fără nimic,și nimeni.

  6. Indiferent cine a gestionat aceste camine pentru persoane cu dizabilitati nu i-a interesat decat castigul personal ,niciodata nu i-a interesat starea de sanatate ,igena ,hrana celor din aceste camine.Toate aceste camine sunt niste afaceri
    chiar daca au fost sub patronajul statului ,particular sau biserica.
    Ce protectie ?,ce autoritate nationala ?,pe neispravitii aia pusi acolo pe pile relatii nu-i intereseza decat salariile nesimtite .Ce DSP ,ce inspectii ?,ce controale ?,astea-s pe harii de sters la cur .Romanii mor cu zile si cand nu-i pandemie ,sistemul de sanatate este capusat ,arvunit ,de la managerii pusi politic la DSPuri si ministerul sanatatii toti sunt manjiti .

  7. Batranii astia din institutiile statului sunt 100% mortii lui Orban si ai lui Iohanis. Sunt criminali ce urmeaza a fi dovediti.

  8. și când stai și cugeți că voiau să „relocheze„ persoanele de peste 65 de ani , adică pe pensionari , din casele lor pentru a-i separa de restul oamenilor ,(chipurile pentru a-i proteja) și concentra în locații comune , și se se putea întâmpla în aceste locații comune, prin prisma a ceea ce s-a întâmplat în locațiile comune prezentate aici!

  9. Acelea nu sunt centre sociale. Sunt lagare de exterminare a batranilor…..[Leo]

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.