De ce a revocat Curtea de Apel Ploieşti arestarea preventivă a lui Ghiţă

Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti, instanţă care săptămâna trecută a revocat ultimul mandat de arestare preventivă emis pe numele lui Sebastian Ghiţă, susţin că nu pot face abstracţie de acuzaţiile aduse procurorilor de la DNA Ploieşti care au instrumentat acest dosar şi care sunt anchetaţi de Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, câtă vreme probele prezentate de aceştia la momentul arestării lui Ghiţă sunt puse sub semnul întrebării, iar „în discuţie este pusă libertatea unei persoane”.

Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti fac referire, în încheierea  de şedinţă redactată după ce au revocat mandatul de arestare existent pe numele lui Sebastian Ghiţă, la  faptul că procurorii de la DNA Ploieşti sunt anchetaţi tocmai pentru modul în care au adunat probele care au stat la baza emiterii mandatului de arestare.

În acelaşi document, judecătorii Curţii de Apel Ploieşti combat argumentele celor de la Tribunalul Prahova, care anterior prelungiseră mandatul de arestare considerând că existenţa anchetei faţă de procurorii de la DNA Ploieşti nu echivalează cu vinovăţia acestora.

„Punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva procurorilor şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de aceştia, în opinia judecătorului de drepturi şi libertăţi nu justifică revocarea măsurii arestării preventive, faţă de cei doi procurori nefiind pronunţată o hotărâre definitivă prin care să se fi constatat vinovăţia acestora în legătură cu pretinse abuzuri săvârşite în instrumentarea dosarului” , se arată în încheierea de şedinţă a Curţii de apel Ploieşti

Magistraţii acestei instanţe combat acest argument, invocând modul în care procurorii sunt acuzaţi că ar fi adunat probele de la dosar.

„În dosarele instrumentate de Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ referitoare la procurorii inculpaţi (…) şi la procurorul şef serviciu cercetaţi penal pentru o pluralitate de infracţiuni constând în constituirea unui grup infracţional organizat, cercetare abuzivă cu referire la acte şi metode neconforme de investigare prin procedee probatorii denaturate, represiune nedreaptă, inducere în eroare a organelor judiciare inclusiv în sensul utilizării aceloraşi martori atât cu identitate reală cât şi cu identitate protejată – chiar multiplă – ca principale mijloace preconstituite artificial cu scopul falsificării probelor care să ducă finalmente la arestarea inculpatului…, ceea ce s-a întâmplat, aspecte care, la nivel de suspiciune rezonabilă au compromis grav, decisiv în substanţa lor activităţile de urmărire penală desfăşurate în toate cauzele penale care îl vizau direct sau indirect pe inculpatul denumit «ţintă», astfel că nu se justifică în mod legal nicio măsură preventivă, cu atât mai puţin cea privativă de libertate dispusă de judecătorii cărora le-au fost prezentate probe strânse într-o astfel de procedură”, este concluzia Curţii de apel Ploieşti.

În încheierea de şedinţă, magistraţii mai spun că „nu se poate face abstracţie” de acuzaţiile care le sunt aduse procurorilor şi care fac obiectul unei anchete deschise de Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie „atunci când în discuţie este pusă libertatea unei persoane acuzate de săvârşirea unor infracţiuni”.

Procurorul de şedinţă s-a opus revocării mandatului de arestare, invocând că Sebastian Ghiţă nu a contestat niciun act de urmărire penală şi că audierile în dosarul în care aceste inculpat continuă.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. I-a Ghita cumparat pe toti judecatorii,e foame mare in Tribunal dupa atatia ani de retinere,de dezlegare la peste!Si asa dadeau sentinte la misto,macar acum vor da O(zero) condamnari,dupa mercurial!

    • Ati vazut ca ie buna „sectia” ? Juta infractorul, nu statul pagubit, nu victemele infractorilor…de asta a avut nevoie statul…de „sectie”

  2. „Radu Popescu, talhar securist ceausist baso-joha-nist, te-ai demascat prin expresia folosita anterior sub diverse alte pseudonime, cu MERCURIALUL!!! O sa ma uit in arhiva cu pseudonime si expresii tipice si te demasc…
    Mizeria voatra caracteriala e dovedita si prin duplicitatea de a apara Justitia securista cand incalca drepturile omului si a o blama – doar acest complet – cand le respecta!!!
    Judecatorii respectivi admisesera probele false ale procurorilor securisti ticalosi ai Infractoarei Kövesi si acum nu mai puteau sa se faca, precum NATZIMAN, idolul vostru PENAL, ca nu vad grozaviile comise in ultimii 15 ani de control al Romaniei de catre Securitatea ceausist-stalinist-baso-joha-nista!!!
    Va plac doar tradatorii securisti din PSD, nu si tradatorii Securitatii si prin aceasta va demascati odata in plus drept niste nemernici securisti platiti!!!
    Da, Ghitza e tot un ticalos ca voi, el a tacut in timp ce punea umarul la desavarsirea genocidului romanilor si numai cand a fost si el lovit dezvaluie sovaielnic, printre dinti, unele aspecte considerate minore, dar care interpretate corect dau o imagine suficienta asupra mecanismelor criminale ale Securitatii… Dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa
    fie ascultat, ASA CUM I-ATI ASCULTAT VOI IN TRANSA PE PONTA, GRINDEANU, TUDOSE, FIEREA, TZUTZUIANU ETC.
    Aplicand logica simetrica, daca toate CONSERVELE SECURITATII DIN PSD au avut dreptate si Dragnea e un „tiran”, atunci si Ghitza are dreptate demascand statul securist paralel in frunte cu Kövesi si Coldea!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.