Greva foamei la Complexul Energetic Oltenia

Patruzeci de mineri şi energeticieni care fac parte din Sindicatul Mine Energie Oltenia (SMEO), din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) au intrat, marţi, în greva foamei, cerând creşteri salariale şi un fond de promovare.

Aceștia protestează în faţa Complexului.

„Sunt 40 de persoane, care fac parte din Sindicatul Mine Energie Oltenia, protestează în fața sediului Complexului Energetic Oltenia. Au intrat în greva foamei. Revendicările noastre sunt clare, dorim ca, începãnd cu data de 1 decembrie, toți salariații CEO să beneficiaze de creșteri salariale, în mod egal, indiferent de poziția deținută în cadrul companiei și dorim în plus un fond de promovare, care să rezolve discrepanțele care există în cadrul acestei unități”, a declarat, pentru corespondentul Mediafax, Gabriel Căldărușe, președintele SMEO.

Potrivit acestuia, oamenii care protestează fie sunt liberi, fie în concediu.

Căldăruşe a mai declarat că a avut loc o primă discuție cu o parte din membrii directoratului CEO, la ora 08.00, până nu s-a concretizat nimic, astfel că sindicaliştii au decis să intre în greva foamei.

Managerul „nu înțelege”

Managerul Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, a declarat, marţi, pentru agenția de presă citată, că nu înţelege protestul angajaţilor care au intrat în greva foamei, mai ales că luni a fost semnat un acord privind programul şi plata orelor suplimentare.

„Sunt la minister, la ședința de strategie. Nu înțeleg rostul acestor revendicări, pentru că, luni, a fost ședință comună, sindicate-administrație, în care s-a agreat de către toată lumea semnarea acestui act, acord privind programul de lucru și acordarea sumelor prevăzute în hotărârea de Guvern, privind plata orelor suplimentare. S-a semnat cu toate patru federațiile, inclusiv SMEO a fost acolo”, a spus Sorin Boza.

Potrivit lui Boza, există un articol în contractul colectiv de muncă, potrivit căruia „din economia realizată la fondul de salarii, estimată în ultimul trimestru, se va constitui în luna decembrie un fond pentru armonizarea salariilor angajaților cu salarii minime”.

„Înseamnă că dacă pe parcursul anului 2017 va exista un fond de rezervă, neconsumat din fondul de salarii, în luna decembrie administrația și sindicatele vor sta la aceeași masă și vor găsi o soluție de atribuire a acestui fond de rezervă”, a mai spus Boza.

Acesta a mai precizat că s-au făcut deja majorări salariale pentru aproape 1.300 de salariați.

„De unde să facem o creștere salarială astăzi, când noi nu înțelegem că trebuie să respectăm anul acesta, în care bugetul și venitul de salarii este creionat în condițiile în care vine compania după patru ani de rezultate negativă. Din contră, anul acesta s-au acordat, prin diferite soluții care au fost găsite de către administrație, creșteri salariale la 1.280 de oameni, creșterea de la salariul minim, de la clasa 6 A, la clasa 10 A, creșterea pentru salariile pentru ingineri și economiști, rezolvarea unor cazuri grele, acordarea unor bonificații meseriilor deficitare în complex, gen sudorii de cazan, turbiniștii, pe care nu îi găsești pe stradă, încă 100 de oameni”, a mai afirmat Sorin Boza.

Tudose a rezolvat alta din vorbe

Premierul Mihai Tudose declara, sâmbătă, în Valea Jiului, că Guvernul va încerca să nu mai închidă mine, ci dimpotrivă să deschidă, menționând că nu mai dorește ca în anul 2018 “să importăm jumătate din stocurile de cărbune pentru iarnă”, la fel ca în acest an.

Tudose a discutat cu sindicaliștii și cu conducerea Complexului Energetic Hunedoara pe tema mineritului.

“Am discutat despre siguranța în exploatare, siguranța oamenilor, trecând prin recunoașterea mineritului și a energiei produse pe cărbune ca element de siguranță națională și ajungând la intrarea minelor, și Complexului Energetic Hunedoara, dar este valabil și pentru Complexul Oltenia, a retehnologizării și a aducerii exploatării în zona de competivitate. Nu mai dorim ca la anul să fim în situația în care suntem anul acesta, când trebuie să importăm jumătate din stocurile de cărbune pentru iarnă. Acesta a fost sensul discuțiilor. Mulțumesc sindicatelor că sunt partenere în acest demers. Vom încerca să nu mai închidem mine, ci, dimpotrivă, să deschidem mine, iar Mintia și Paroșeni să devină elemente de siguranță în acest sistem energetic pentru zona aceasta a țării”, a declarat Mihai Tudose.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8531 Articole
Author

1 Comentariu

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.