Cărți exaltate de perspectiva globalizării și electronizării (vezi Peter F. Drucker, Post-Capitalist Society, Harper, New York, 1994) spuneau că în lume se trece la o „societate a cunoașterii (knowledge society)”, în care computerul este cheia. Va fi un post-capitalism în care the blue collars se reduc în număr și putere și nu vor mai avea rolul conducător, iar professional managers vor decide. Resursa economică de bază nu va fi capitalul, nici munca, ci cunoașterea.
Nu discut aici cum au evoluat lucrurile. Acestea sunt, totuși, mai complicate. Desigur, categoria blue collars a scăzut în termeni relativi. Dar sugestia că ar dispărea munca manuală s-a dovedit fără acoperire. Muncitorii de înaltă calificare rămân cheia în producția modernă. Iar proletari – adică oameni care trăiesc din vânzarea forței de muncă proprii – au devenit mai mulți, chiar dacă nu exercită munci manuale, remunerația lor este mai bună ca a altora și fiecare se consideră pe sine cum vrea. „Societatea cunoașterii” este deocamdată însoțită de o proletarizare mai amplă ca oricând. În plus, professional managers au ocupat poziții în industrie, dar în viața publică nivelul de pricepere și cultură al decidenților și calibrul lor au mers în jos. Deja, la mijlocul anilor nouăzeci, se anticipa scăderea valorii celor ajunși la decizie. Azi, tot mai mulți cetățeni o reclamă.
Oricum se privesc, însă, lucrurile, munca a ajuns în situația în care din nou este de întrebat ce loc are în viață. Iar odată cu ascensiunea stupidocrației, sesizată de Carlo M. Cipolla, confuzia valorilor a sporit, motivația muncii scăzând și mai mult. Munca nu mai are pentru cei de astăzi importanța de odinioară.
Trecerea la prostocrație
Pentru a avea repere, e destul să ne amintim că munca a fost socotită parte a sensului vieții omului chiar și de moraliști. Bunăoară, Confucius considera că fericirea constă în urcarea muntelui, nu în aceea că vârful există. Aristotel a configurat „viața bună” ca scop al comunității și a considerat activitățile ca mijloc. Luther spunea că „omul trebuie să facă lucrări de bunăvoie, încât să-i placă doar lui Dumnezeu”. Calvin susținea că munca este „profesie”, de natura unei vocații, iar munca fizică nu este nedemnă de om, cum credea Platon, ci plină de onoare. Hellen G. White scria că iubirea creștină înseamnă a munci pentru mântuire și ridicarea condițiilor de viață ale oamenilor. Max Weber a făcut bilanțul: profesionistul care se respectă poate sta în fața regilor!
Pe asemenea linie, societatea modernă a luat munca ca dat fundamental, de la sine înțeles, al condiției umane. A rămas însă munca valoare superlativă? Deja celebrul sociolog a fost destul de realist să observe că una este trecutul, altceva este prezentul. Trăirea cu fervoare a importanței muncii a scăzut.
Se poate spune că fervoarea aceasta nu se mai regăsește nici în zilele noastre. Am mai discutat în cărți situația muncii, încât aici amintesc câteva argumente și schițez o perspectivă.
În urma sondajului efectuat periodic în Europa, pe un eșantion stabilit și cu același chestionar, s-a putut stabili, la nivelul lui 1999, că doar 54% dintre vest-europeni și 67% dintre est-europeni socotesc munca drept foarte importantă, doar sub 40% dintre europeni consideră munca o condiție a afirmării capacităților și abia 25% o consideră datorie a individului (detaliat în Herman Denz, Hrsg., Die europäische Seele. Leben und Glauben in Europa, Czernin, Wien, 2002). Ulterior, acest procent a rămas tot scăzut.
În Europa, se lucrează mai puțin decât în America și mult mai puțin decât în Asia (Niall Ferguson, Civilization. The West and the Rest, Allen Lane, New York, London, 2011). În America, 65% dintre tinerii de peste 15 ani muncesc, în Asia 74%, în Europa 54%. În 2009, americanii lucrau 1711 ore pe an, în Germania 1437 ore. Japonia lucrează la fel ca și America, iar Coreea de Sud, cu 30% mai mult, Singapore și Hong Kong cu 33% mai mult.
Există o corelație între efectivul de ore de lucru și religiozitate. 8% dintre francezii și germanii merg săptămânal la biserică, iar americanii, în proporție de 36%. Pentru 58% dintre americani, Dumnezeu este important. În anii ‘60, când în Europa se afirmau sexul, drogurile și rock and rollul, în America, avea loc un boom evanghelic.
Astăzi, multe firme preferă să externalizeze activități pentru a reduce cheltuieli și a mări profiturile. Numai că externalizarea și diviziunea muncii între firme reduc sinergia indispensabilă atingerii bunei calități (vezi Daniel Cohen, Homo economicus. Prophete(egare) des Temps Nouveaux, Albin Michel, Paris, 2012). Companiile de zbor americane procedează astfel.
Alte firme caută să-și asigure profitul înlocuind periodic angajații, conform maximei neoliberalului Milton Friedman: „responsabilitatea socială a firmei este aceea de a face profit”. Ca efect, se concediază periodic mulți angajați pentru a menține stimulentul competiției. Evident, se caută profitul cu orice chip. Maxima este: „the bussines of bussines is bussines!”. Ca și cum cineva care se ocupă de moralitate ar fi demodat pentru că ar ignora interesul! Oricum, comportamentul este acum mercantil și egoist.
O autoare evoca situația grăitoare în care directorul unui centru de colectare de sânge a hotărât să dea o primă donatorilor, spre a-i stimula. Stupefiant însă, efectivul lor a scăzut după ce s-a dat acea primă (Maya Beauvallet, Les strategies absurdes). Explicația este că donatorii au lucrat până atunci din generozitate, fiind obișnuiți cu grija față de alt om. Când s-a înlocuit relația morală cu relația pecuniară, lucrurile s-au schimbat. „Valoarea muncă (valeur travail)” a fost înlocuită cu „valoarea pentru munca depusă (valeur du travail)”. Ceea ce este, evident, altceva!
Dispare tot mai mult grija pentru lucrul bine făcut. În SUA, cum se știe, se privatizează închisori pe baza unui contract cu statul. Aceste închisori sunt afaceri profitabile pentru privați, căci se poate angaja personal mai sumar pregătit, cu salarii mai mici. Ce se constată? Bătăile, violența sunt de zece ori crescute față de închisorile publice, încât lucrurile se degradează încă o dată.
S-a schimbat profilul cultural al celor bogați. Cum se știe, Renașterea a cunoscut și cultivat oameni bogați și generoși în sprijinirea altora. Mecenatul a fost răspândit. Reforma religioasă a democratizat accesul la bogăție stimulându-l pe fiecare să fie ceea ce vrea – proprietar sau proletar. În zilele noastre, însă, cei bogați înregistrează (Robert Frank, Richistan, Crown, 2007) trei procese: nu numai că se îmbogățesc, dar creează o lume a lor – „țara lor în țară”; ei nu trăiesc doar în țară, ci recurg la paradisuri fiscale și paradisuri turistice; ei au aspirații destul de rudimentare. Cultural, se petrece „proletarizarea bogaților” și „îmburghezirea proletarilor”. Aspirația marii culturi și a sprijinirii ei s-a estompat – bogații de azi crezând că bogăția este de ajuns în viață.
Puritanii magnificei opere lirice cu acest titlu, a lui Belllini, erau preocupați în tot ce făceau de propria „mântuire” („salvare”). Trăind însă intens creștinismul, ei aveau un sentiment crescut al comunității de destin cu ceilalți oameni. John Kennedy a și apelat la acest sentiment când, în faimosul său discurs inaugural, a cerut americanilor să se gândească la ce pot face ei pentru societatea lor.
Prostocrația ca regim politic
Astăzi, egoismul prevalează, iar indicatorii sunt grăitori. Deja în 2005, peste 77% dintre americani acuzau scăderea simțului comunității, iar 80% dintre cei în vârstă socoteau că oamenii sunt onești, tinerii născuți după 1960, doar 50%. Efectivul celor care se opresc la stop scade mereu. Doar o treime dintre membrii unei familii fac concediul împreună. Nivelul participării electorale scade sub 50%. În 1955, în jur de 44% dintre americani spuneau că orele petrecute la muncă sunt cele mai agreabile, în 1999, doar 16%. Sindicatele pierd continuu membrii, căci soluțiile individuale prevalează. Peste 80% dintre americani participă la viața publică stând la televizor. ONG-urile se mulțumesc de fapt să ajungă să semneze pentru banii primiți, iar, în Africa, li se reproșează ONG-urilor europene că au venit să stoarcă banii puși la dispoziție de organizațiile internaționale pentru lichidarea sărăciei. Se muncește după mofturi: de pildă, Steve Jobs l-a acuzat pe Bill Gates că i-a furat ideea interfeței la Windows, iar acesta a răspuns că de fapt ambii au furat ideea de la Xerox. Tinerii preferă cariere legate de comunicare, de public relations, de drept, în locul profesiilor industriale. La scară mai mare, lupta pentru piețe a înlocuit, într-o privință, lupta pentru producție de valori, în particular pentru industrie.
Revista germană Stern (nr.30/2016) a publicat o situație cu privire la împărtășirea valorii dreptate (Gerechtigkeit). Doar 24% dintre cei chestionați socoteau că ceea ce se petrece este „drept”, 35% că este „așa și așa”, iar restul de 40% că „nedreptatea” este caracteristica. În 1970, un procent de 10% din populație deținea 40% din avuție, acum, aceia dețin 70%. Acești indicatori sunt azi și mai răi. Iar dacă Germania prezintă asemenea inagalități, ne dăm seama care e situația în alte țări europene.
Cum se stă cu satisfacția în muncă? În țările europene (vezi Hermann Denz, Hrsg., Die europaische Seele. Leben und Glauben in Europa), numai în Malta cei „foarte mulțumiți” sunt peste 50%, în restul țărilor din Europa procentul este sub acest nivel. România întregistra 27%.
Ce aspect este cel mai important în muncă? Indicatorul „a avea contacte cu persoane interesante” este ilustrat cel mai bine de protestanți în Europa (73%). La „a găsi că munca este interesantă” tot protestanții sunt în față (63%). La „ocazia de a avea colegi plăcuți”, în față sunt olandezii (87%), la „caracterul interesant al muncii”, este Malta (85%), Finlanda fiind pe poziție modestă (41%). La „a fi bine plătit” conduc românii și bulgarii (91%), în vreme ce acest aspect este cel mai puțin apreciat de finlandezi (37%). Se observă bine că, acolo unde angajarea lăuntrică pentru muncă este pe o bază mai profundă, se ajunge la un nivel de trai, inclusiv de venituri, mai înalt.
La noi, poți observa ușor astăzi dedicarea în muncă a multor oameni. Poți observa, pe de altă parte, și suferințele de nedescris ca urmare a negăsirii de locuri de muncă accesibile, măcar pentru a putea hrăni copii năpăstuiți.
Este întins însă în societate și disprețul pentru muncă. Așa cum atestă indicatorii situației în care a fost adusă România de către decidenții din ultimele două decenii – gestiune politică coruptă și ieșită de sub controlul cetățenilor, cea mai rapidă prăbușire în jaf în timp scurt, cea mai mare emigrație dintr-o țară a lumii în timp de pace, cel mai ridicat analfabetism functional și cea mai mică lectură pe cap de locuitor din Europa, cea mai mare îndatorare din istorie – carențele muncii sunt astăzi diverse. Ele iau forme multiple. Evoc câteva.
În primul rând, ceea ce aș numi „traiul din nemuncă”. Privatizarea practicată ca fraudare, liberalizarea ca devalizare, supraîncărcarea aparatului administrativ, remunerarea de grupuri pentru fidelitate politică, mulțimea nefirească a celor care se pronunță în ceea ce nu se pricep sau trăiesc din împiedicarea altora sunt indicatori direcți sau indirecți ai situației în care numeroși, prea numeroși oameni, trăiesc de fapt din altceva decât din muncă. Sunt în exces în România actuală „oficialii” nepregătiți, propagandiștii și delatorii ce îi susțin.
În al doilea rând, este creșterea ponderii celor care nu sunt capabili să facă ceva în societate, dar obțin diplome, titluri, funcții. Plagiatul este doar vârful aisbergului. Falsa educație este azi la inși de sus până jos, iar munca cu rezultate recognoscibile depreciată. Unii ajung la decizii, dar fac doar temenele celor care îi promovează sau rebotează inițiative vechi cu alte cuvinte, în vreme ce evaluările ce se practică în societate sunt după ureche, impresii și pile. „Aranjamentul bate regulamentul”, cum îmi spunea un ilustru ierarh ortodox, a devenit sistem.
În al treilea rând, este fenomenul muncii neduse la capăt. De pildă, mulți, în cercetare și universități, se ocupă de publicarea de articole. Unii plătesc pentru aceasta. Nu discut aici sensul publicațiilor ISI, care este serios în țări cu o critică a textelor științifice. La noi, publicarea ISI a devenit un fel de scop în sine, iar ce se publică are puțină creativitate și aplicare. Sporește continuu efectivul de articole ISI, dar, pe meleagurile noastre, industriile la care acestea fac referire s-au prăbușit. România importă patente mai mult ca altădată. Scrierile ce dau tonul chiar în chestiuni de istorie națională se elaborează în alte țări, unde cercetarea arheologică și arhivistică se ia în serios.
Românii sunt ca toți oamenii. Și invers. Dar, cum se observă din nou – când țara a ajuns vizibil la „președinție africană”, cu „guvernele mele” de amatori, „regim prostocratic” și „stat avariat” (sau chiar „stat eșuat”, cum spune un autor) – românii au prea des neșansa de a fi conduși de diletanți.
Azi, educația europeană înseși este în discuție. Cel puțin în urma unor inițiative ale Parlamentului European, este clar că forțe considerabile slăbesc azi orientarea spre formarea personalității cetățeanului pentru activități, inclusiv pentru muncă. Cum să mai învețe noile generații când în față li se pun chestiuni de relaționare și sex? Înțelegerea superficială a libertăților, combinată cu psihologii aventuroase (Wilhelm Reich) și privirea erosului ca teren al opresiunii (Michel Foucault), pe fondul iluziei mutabilității naturii umane (Troțki) subminează orientarea amintită. Drept consecință, are loc secundarizarea și mai accentutată a muncii în viață.
Rezum considerațiile în trei teze. Așa cum deja Max Weber a observat, etica muncii a asigurat emergența societății moderne, a însoțit evoluția acesteia, dar acum slăbește (detaliat în A. Marga, După globalizare, Meteor Press, 2018). Lumea care a urmat oferă multe oportunități, dar, lipsind seriozitatea și rigoarea pe care o poate imprima doar etica muncii, aduce și o nesiguranță structurală ce se extinde. „Societatea nesigură” este forma în care ea s-a stabilizat în zilele noastre. Mai nou, prin trecerea la o „lume scindată”, mulți oameni sunt deturnați încă o dată de la muncă, creație de valori în serviciul comunității și al unui scop mai înalt. Numai o nouă viziune – așadar nu numai noi cunoștințe, ci o viziune propriu-zisă – și o nouă spiritualizare mai poate relansa etica muncii și smulge lumea actuală din crize, nedreptăți și abuzuri și, de fapt, din pericole fără precedent.
Munca in zilele noastre inseamna sclavie pana la adanci batraneti pentru a cotiza periodic lunar, saptamanal, zilnic la corporatiile multinationalele si bancile occidentului imperialist iudeomason satanist care au acaparat toate resursele : petrol aur gaze alimente utilitati apa energie telefon paduri pamantul stramosesc…
Trezeste-te ! Ridica-te !
Renunta la cardul bancar !
Nu renunta la banii fizici!
Nu renunta la legea stramoseasca-Biserica ortodoxa!
Herr Marga,
Faceți apel la bibliografie destul de veche. Suntem în anul de grație 2023. In ultimii 3 ani viziunea asupra muncii s-a schimbat dramatic și se schimba de la zi la zi. Prostocația, sau prostituția politica, este la moda sau in trend cum le place la snowflakes să zică. Și totul este comandat de la centru. Fie el Washington sau Beijing sau Moskva. Restul suntem niste biete marionete care se mulțumesc cu ce le oferă așa zisii potentați vremelnic aflați la puterea așa zisa absolută. Poate greșesc.
As putea zice cu usurinta ca munca e pentru tractoare dar stim bine ca nu este asa. Azi banii se fac din postari pe youtune, ticktok, vlogerism..,.., prin teanzactii la burse, tranzactii cu bitcoin si alte monede purtatoare de ” incredere” , prin furt, evaziune, delapidare…..Munca adevarata e din ce in ce mai putina si din ce in ce mai crunt si crud exploatata…
Multe afaceri si din ce in ce mai multe sunt de fatada, sunt paravane de spalat bani…Pe vremea comunismului supraprodictia se ducea stoc, asa ziceau unii, acum supraproductia se distruge ca sa nu scada pretul iar cei flamanzi sa flamanzeasca mai mult….Suntem deja in evul mediu si asta doar pentru ca ce este a mai fost si ce a fost va mai fi. Pace tuturor!!!
prostocratia este rezultanta educatiei scolare… care este rezultatul sistemului… ceea ce are nevoie sistemul , reuseste sa impuna prin pirghii de decizie, putere, control. munca, tipul de munca, educatia tipul de educatie sint impuse de sistem, adica de cumulul de de interese transformate in viziuni implementate de oameni „exceptionali” cu studii „exceptionale” in cele mai superbe si laudate universitati din lume… sistemul se protejeaza pe sine sacrificind tot ceea ce este nevoie… si va avea grija sa simplifice sau sa complice lucrurile, dupa propria lui pofta. aceasta este civilizatia „exceptionala” actuala. asta este ceea ce a produs evolutia umana in 2000 de ani agresivitate, crima, traume si frici. exceptional fundamnetul evolutiei…
traiasca sistemul (matrix)! el este perfect.
cinismul sistemului merge pina acolo incit ne face sa credem ca avem posibilitatea de a alege. dar ceea ce alegem sa facem si sa spunem, in orice varianta ajuta sistemul. chiar si articolul de fata este o oda adusa sistemului si il deserveste. pentru simpul motiv ca sistemul a stabilit limitele jocului.
asa ca orice viziune care se sprijina pe actuala evolutie „exceptionala” a umanitatii este controlata de sistem si serveste sistemului.
mai interesant ar fi sa cautam si sa aflam ce se afla dincolo de ceea ce este…
Vrăjeală capitalistă, capitalismul a făcut tot posibilul ca salariatul să fie transformat în sclav, să muncească gratis, sclavia modernă . Dacă în antichitate sclavului stăpânul îi asigura dreptu la cele necesare traiului, în sclavia modernă , sclavul trebuie să-și asigure existența de zi cu zi,adică după ce muncește pentru stăpân, trebuie să muncească și pentru(salariu) el pentru a beneficia de adăpost,hrana,îmbrăcăminte, încălțăminte, etc. Sclavul antic se cumpăra se obținea prin război, acum omul prin inginerie socială se duce benevol în sclavie. Sclavul antic era conștient de situație în care se afla, de stautul său, visa la eliberare, avea speranța, în societatea actuală sclavii sunt fericiți nu fac diferența între libertate și sclavie, ba mai mult preferă sclavia. În ziua de azi multor sclavi moderni(salariați)nu li se asigură nici cele necesare traiului , salariul(minim) ne acoperind nici măcar costul (chiriei)unui acoperiș deasupra capului, trebuind a se descurca cum pot. În antichitate Sclavul era legat de stăpân prin forță și lanț și disciplinat cu biciul și pâinea, astăzi creditul la bancă acordat sclavului(salariatului) face ce făcea în antichitate sabia, lanțul, biciul și pâinea. Societatea actuală post capitalistă este în fond o societate neofeudala,în care corporațiile multinaționale au același rol izbitor de asemanator cu cel din evul mediu al nobilimii și regalității.
Cea mai grea muncă pe care un om o poate face toată viața sa, este gândirea. Nimic nu se face fără gândire şi cu atât mai puțin ceva bun sau de valoare. Deşi se crede că gândirea este o activitate individuală a creierului, informațiile prelucrate de acesta sunt totuşi de nivel general sau colectiv iar a face corelații care să fie benefice atât pentru individ cât şi pentru marile colectivități, eventual până la nivelul unei țări, a unor uniuni de țări ori a umanității descriptibile la un anume moment al prezentului spațio-temporal, nu ține de individ. Gândirea este „un sport” de echipă în care fiecare individ îşi aduce aportul după vârstă, puterea de asimilare-analiză-diseminare-discernere sau alți aeemenea factori iar „echipele” acestea „joacă” în foarte multe ligi. Din acest motiv am combătut mereu conceptul de „prostocrație” promovat excesiv de prof. Marga, ori de câte ori am avut ocazia şi posibilitatea. O fac din nou astăzi, cu speranța că într-o zi îşi va recunoaşte propriile limite sau limitări şi va accepta că este parte intrinsecă a teoriei pe care încearcă să o combată şi care, în opinia mea, este de-a dreptul utopică.
Interesant, diagnozele profesorului Marga se confirmă tot mai mult. A vorbit cu ani în urmă de stat avariat – s-a recunoscut că e stat eșuat. A vorbit de președinție înțeleasă ca în Africa decolonială. Asta e.A vorbit de prostocrație. Cine se mai îndoiește? A vorbit de geometria variabilă a supraputerilor. E adevăr recunoscut.Pe zi ce trece se dovedește că domnul Andrei Marga a avut dreptate în ceea ce a declarat la Alba iulia în 14 septembrie 2022. Sunt cei trei nu: Nu va fi pace durabilă fără cedări teritoriale din partea Ucrainei – Dombas către Rusia, Bukovina și ținuturile către România, Galicia către Polonia, Transcarpatia către Ungaria. Ucraina a avut șansa, dar nu s-a dovedit capabilă să integreze minoritățile. Nu va fi cîștigător clasic în războiul în curs, dar va fi o inutilă autodistrugere. Nu are ce căuta România în acest război. Așa cum arată lucrurile, opinia profesorului este cea mai profundă. Evenimentele arată că ne îndreptăm în acea direcție.
Mai concret , prostocratia a fost favorizata decisiv de inventarea „fabricilor de diplome” ! Fara acele diplome false, cumparate pe bani , fara stiinta de carte , haita de politicieni nu ar fi avut acces la functiile cele mai importante ale statului . Se apreciaza ca cca. 80 % dintre politicieni au ca studii superioare asemenea ” licente ” . Aceasta se poate verifica usor . Practic , ei nu au studii superioare ! Cine a infiintat fabricile de diplome , cine le-a mentinut ?
Fabricile de diplome au fost înființate în 1989-1996. Se pot vedea cine au fost la conducerea țării, guvernului, ministerului, Consiliului de acreditare. Numai că prostocrația este mai largă. Băsescu,Johannis, Boc, Stolojan etc., care au patronat-o pînă azi, au terminat facultăți – e drept au terminat modest – înainte de 1989. Prostocrația este un dignostic corect, realist. Cine poate contesta că cei care au decis în România ultimelor decenii nu au fost vîrfuri profesionale? Acest diagnostic este realitatea de zi cu zi. Din păcate.
1,Munca e pentru tractoare, negrii si calculatoare
2.Cine-i harnic şi munceşte are tot ce vrea/Cine-i şmecher şi chiuleşte, are tot aşa
3.Nu-i lucru fain ca hodina nici scaun ca-n bufet.
PS Apa sa fie proaspata mereu in Parlament pentru ca boilor le este sete in permanenta datorita efortului depus pe timpul zilei.
Si
O poezie (legata de munca si Guvernare)
I
La muncă, derbedei, că trece anul
Şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.
Făceaţi pe democraţii cei cucernici,
Cristosul mamii voastre de nemernici!
II
Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine
Şi-apoi convingeţi-vă că e bine.
C-aţi luat o ţară de mai mare dragul
Şi i-aţi distrus averile şi steagul.
III
S-ajungem colonia de ocară
Care-şi va cere scuze în maghiară.
Şi, prin complicităţi cu demoni aprigi,
Aţi desfiinţat uzine, câmpuri, fabrici.
IV
Şi, prin vânzări de ţară infernale,
Aţi omorât cu voia animale.
La greul greu care mereu ne-ncearcă,
Răspundeţi cu un greu de moarte, parcă.
V
Şi i-aţi găsit şi bolii un remediu
Întoarceţi România-n Evul Mediu.
Ce căzături, ce târfe, ce mizerii,
V-aş desena cu acul, să vă sperii.
VI
…
Aşa cum ceilalţi, limpezească-i valul
S-au compromis negustorind Ardealul.
De unde sunteţi, mă, din ce găoace,
Cum v-au putut părinţii voştri face?
VII
Ce condimente le-au picat în spermă
De e trădarea voastră-atât de fermă?
Aţi pus nenorocita voastră labă
Pe-această tristă ţară basarabă.
Şi vreţi cu-ameninţare şi cu biciul
S-o faceţi curva voastră de serviciu.
Mimaţi respectul pentru cele sfinte,
Dar vindeţi şi pământuri şi morminte.
…(Adrian Paunescu -Mars de adio)
in Rromanistanul nostru democratic, munca este o rusine si este prestata doar de prosti. Desteptii fac altele: fura, se fac pesti, gasesc imbecili(e) ca fratii Tate, vand droguri si alte ocupatii banoase.
„Trinitatea” zilelor noastre,banca-corporația-politica se regăseste, nu degeaba, în bolșevism, adică în ideologia totalitară a infractorilor aspiranți la putere absolută.Nici dăștepți de „chestii complicate”, scheme de manglă, gen bancheri, nici productivi si inovatori tip corporatist gen big farma și nici artiști inspirați într-ale conducerii întru fericirea vulgului tip swamp, deep pockets-big poli-ticks, „elira” cântată de dreapta și justificată conceptual de stânga a dus inovația, mjnca eeală și rostul omului în derizoriu, starea sa fundamentală.Dacă nu disoar aceste”trei valori” fundamentale ale lumii, dispars luma cu totul.Elita este mult prea proastă pentru puterea pe care deja o are si la care a ajuns fără vreun rost anume.Apocalipsa lui Calhoun stă să-nceapă.
„Trinitatea” zilelor noastre,banca-corporația-politica, se regăseste, nu degeaba, în bolșevism, adică în ideologia totalitară a infractorilor aspiranți la putere absolută.Nici dăștepți de „chestii complicate”, scheme de manglă, gen bancheri, nici productivi si inovatori de tip corporatist gen big farma și nici artiști inspirați într-ale conducerii întru fericirea vulgului tip swamp, deep pockets-big poli-ticks, „elita” cântată de dreapta și justificată conceptual de stânga a dus inovația, munca reală și rostul omului în derizoriu, de fapt starea fundamentală a elitei însăși.Dacă nu dispar aceste”trei valori” fundamentale ale lumii, dispare lumea cu totul.Elita este mult prea proastă pentru puterea pe care deja o are si la care a ajuns fără vreun rost anume.Apocalipsa lui Calhoun stă să-nceapă.
Am gasit poezia lui Adrian Paunescu. Eminescu, Caragiale, descriu in detaliu clasa politica a momentului lor, dar si pe cea actuala. Au trecut ani, dar naravarurile decidentilor au degenerat. Unde sunt oameni ca Eminescu, Caragiale, sa spuna lucrurilor pe nume, sa le arate decidentilor, mocirla in care trag natia si tara
Relațiile în comunitate, bazate pe muncă, dădeau individului și comunității imaginea reală a ceea ce poate și ce este.
Apariția în număr din ce în ce mai mare a banilor tipăriți, fără acoperire, bani virtuali, de facto, au creat o imagine falsă despre individ și comunitate.
Au apărut activități virtuale, plătite cu bani virtuali, ce acoperă necesități închipuite. E și ăsta un mod de a face o triere. Eficient, fără durere, dar pe termen mai lung. Cine a inventat jocul ăsta știe foarte bine ce valoare are munca.
Idiocracy – singurul documentar care a inceput ca fictiune
@Costi , nu numai că nu mai găsești decât cu mare greutate oameni care să se apropie de calibrul celor menționați de tine darnu mai găsești calitate nici în muzica, film, arte în general.De curiozitate, dă iama prin topurile anilor ’70 și ai să rămâi surprins dacă nu de altceva, de varietatea și originalitatea muzicii de atunci, incomparabila cu cea de azi.Si o sa găsesti printre piesele de atunci, cu un pic de răbdare, si pe cele „originale” ale unor vedete de acum.Diferența de valoare e netă și evidentă.
@ Realistul-le – 09.08
EXCEPTIONAL comentariu = real MANIFEST in scop de destetare a oamenilor care inca mai sunt vii.
@Mysebi, nu fi convins că în comunism era altfel
„Munca l-a creat pe om” dupa cum sustine Friedrich Engels în lucrarea sa Dialectica naturii. Astfel, într-un capitol intitulat „Rolul muncii în procesul de transformare a maimuţei în om“, se spune : „Întîi munca, apoi şi împreună cu ea vorbirea articulată sînt cele două stimulente esenţiale sub influenţa cărora creierul maimuţei s-a transformat treptat în creierul, ce-i drept foarte asemănător, dar considerabil mai mare şi mai perfecţionat, al omului. Paralel cu perfecţionarea creierului s-au perfecţionat însă şi uneltele lui cele mai directe, organele de simţ.”
Engels porneste de la teoria evolutionistă a lui Charles Darwin prezentată in lucrarea „Originea omului şi selecţia sexuală“, in care Darwin a făcut o descriere aproximativă a acestor strămoşi ai omului ca fiind niste maimute antropoide complet acoperie cu păr, care aveau barbă şi urechile ascuţite şi trăiau în cîrduri pe copaci. Pasul hotărîtor pentru trecerea de la maimuţă la om ar fi fost făcut atunci când aceste maimuţe au început să se dezobişnuiască de a recurge la ajutorul mâinilor când umblau pe pămînt şi au adoptat un mers din ce în ce mai vertical.
Evident, teoria lui Darwin a fost contestată de mai multe curente din domeniul biologiei, dar mai ales din domeniul teologic, potrivit căruia omul fiind înzestrat cu rațiune, voință liberă și sentimente este mister al creaţiei lui Dumnezeu.
Teza potrivit căreia „munca l-a creat pe om”, a dat nastere la o serie de anecdote precum „Munca l-a creat pe om, dar nici lenea n-a omorît pe nimeni!” sau „Decât să muncesti degeaba, mai bine să stai degeaba” , etc.
Tuasu care n-a muncit o secunda face ce este, cenzureaza !
Munca-mi-ar ! (dedicatie lui „Virgil” care intelege nimic)
proletari?
-tov. andrei a uitat deffinitia:
proletarul este non-lumpen proletarul!
(nu a uitat deffinita:
nu o da explicit ci implicit,
e printre randuri)
Zalmoxis spune:
27 mai 2023 la 8:11
”…asa ca orice viziune care se sprijina pe actuala evolutie „exceptionala” a umanitatii este controlata de sistem si serveste sistemului.
mai interesant ar fi sa cautam si sa aflam ce se afla dincolo de ceea ce este…”
Păi vrei să afli ”…dincolo de ceea ce este…” ?
Caută-ți ”Legile”, originalului, al celui care-i porți numele că nu-s multe,vreo 45 și aplică-le.
Succes s-ai 🙂