Podemos – Noi putem, adică ei… Putem şi noi?

Devine tot mai insistentă impresia că Europa a intrat într-un proces irezistibil de dezintegrare, că naţionalismul, în două forme distincte: 1) ca instrument de securizare a primatului şi drepturilor cultural-lingvistice ale unei populaţii seculare în spaţiul ei istorico-geografic, şi 2) în forma naţionalismului economic, este cuvântul de ordine în acest an 2015. Fărâmiţarea se produce în toate direcţiile, de pildă ”falia” dintre Banca Centrală Europeană şi băncile naţionale, care nu mai pot fi forţate să preia datoriile altora, aşa cum ar fi dorit Bruxelles-ul. ”Crăpături” simultane şi de neastupat s-au ivit în Grecia, a apărut o politică de deschidere economică a Atenei către Răsăritul Europei şi Asia. În egală măsură, austeritatea nefericită, predicată în ultimii ani de bogaţii UE prin vocea Germaniei, a dat peste cap toate jocurile politice, a astupat ”crevasa” tradiţională dintre stânga radicală şi dreapta radicală europene, ambele pronunţându-se vehement împotriva strângerii curelei; în schimb a deschis alta, între liberalismul economic oficial, pe de o parte şi, pe de altă parte, programele economice şi financiare în favoarea populaţiei, de democratizare economică, de întărire a rolului statului în economie şi, în ultimă instanţă, de revigorare a mai vechiului stat social european…. Criza financiară pornită acum 7 ani din SUA a dezlânat urzeala, şi aşa fragilă, a Europei unite. Germanii, severi, au început să arate cu degetul către greci, la rândul lor grecii şi alţii (Europa de la Mediterana, şi Portugalia) au arătat cu degetul către Germania, cum că industria şi comerţul ei exterior, excesive, ar purta vina pentru respectiva criză, că se îmbogăţeşte pe spatele tuturor europenilor, dar mai ales al celor din Sud. Dar din gâlceava asta a răzbătut altceva, anume faptul că toată populaţia Europei nu mai vrea să audă de austeritate, ca leac al redresării economice şi financiare; că neoliberalismul importat acum o jumătate de secol din America este pus la zid, că populismul a crescut vertiginos pe vechiul continent; că se revendică tot mai mult întărirea rolului intervenţionist al statului în economie, precum şi revenirea la statul social european; că partidele radicale au câştigat enorm în popularitate şi s-au apropiat la doi paşi de putere; că moneda euro este privită cu tot mai multă suspiciune şi are tot mai mulţi adversari, iar în cazul Ungariei lui Viktor Orban s-a trecut de-a dreptul la protejarea populaţiei de costurile suplimentare împovărătoare, generate de fluctuaţiile euro sau ale francului elveţian.

Cu totul remarcabil în sensul celor de sus este tumultul politic care a cuprins Spania. Recent, la 24 mai trecut, alegerile locale şi regionale din această ţară au adus un prim cutremur în viaţa ei politică, este drept unul de numai 5 grade pe scara Richter, cele două partide tradiţionale, Partidul conservator popular şi socialiştii din Opoziţie, şi-au văzut vechea lor hegemonie erodată, dar împreună au reuşit să menţină peste 50% din votul alegătorilor. De partea cealaltă, noile partide reprezentând protestul electoratului, Podemos, de stânga, şi Ciudadanos, de centru-dreapta, au avut rezultate bune, dar nu decisive – 12% şi, respectiv, 6%. Aceste ultime două cifre, cred mulţi observatori şi experţi spanioli şi străini, nu reprezintă, însă, realitatea completă din tendinţele vieţii politice iberice, o seamă de lucruri noi şi prevestitoare s-au întâmplat, constată ei. Astfel, partidul conservator, de la guvernare, a pierdut mult din puterea sa locală, dar şi la nivelul regiunilor. Mega-oraşele Madrid şi Barcelona sunt ”în pericol”, după alegerile generale de la sfârşitul acestui an, să fie conduse de ”indignaţii” din Podemos în coaliţii de stânga cu socialiştii, iar ca asta să se întâmple va depinde numai de modul în care vor reuşi să gestioneze şi să prezinte alegătorilor oferta lor politică. Oricum, în prezent popularitatea celor de la Podemos este imensă. Dacă vor şti s-o menţină la acest nivel câteva luni, atunci se va putea vorbi de un seism politic major în Spania, de peste 7 grade, cu epicentrul în rebela Catalunie, la Barcelona, unde guvernarea locală intenţionează să transforme alegerile generale din noiembrie într-un adevărat referendum pentru independenţă. Şi Ada Colau, 41 de ani, absolventă de Filosofie, niciodată politiciană în tot trecutul ei, militantă Podemos ajunsă celebră pentru că îi apără pe cei loviţi de criză şi izgoniţi din apartamentele lor de către bănci, pentru că cere stabilirea salariului minim la 600 şi maximum la 2.200 de euro pe lună, pentru că fiul ei, Luca, de 4 ani, învăţase la un an să spună ”Si, se puede” (Da, se poate), pentru că este naţionalistă, pentru că este defăimată de adversari şi media aservită din ţara ei şi din alte părţi ca ”lipsită de experienţă, populistă şi radicală”, pentru toate acestea în noiembrie ar putea să ajungă primarul Barcelonei, primul primar ”indignat” al Spaniei.

Cât despre Podemos, în general, creat în urmă cu doar un an şi puţine luni, în ianuarie 2014, despre suflul înnoitor şi democratizarea speranţei, adică speranţa pentru cei mai mulţi, ce le aduce în Europa, liderul său, Pablo Iglesias, promitea, după succesul electoral de la 25 mai, o ”schimbare ireversibilă” şi că organizaţia sa, împreună cu alte forţe anti-austeritate europene, vor acţiona cu fermitate spre a limita toate opţiunile anti-populare ale plutocraţiei. Iar celălalt întemeietor al grupării, Juan Carlos Monederos, un reputat politolog spaniol, într-un interviu exclusiv la televiziunea continentală sud-americană teleSUR, consideră că performanţa lui Podemos a anunţat sfârşitul în Spania al unui sistem politic în funcţiune vreme de 35 de ani, ”un anumit tip de stat social, care a şubrezit mult în ultimii ani, din pricina neoliberalizării modelului economic din Spania şi Europa”. Reducerile masive de fonduri şi personal din sectorul public şi o piaţă liberă extremă, scăpată de sub orice control, a adăugat el, au dus şomajul la cifra fără precedent de 20%, au sporit nemulţumirea populaţiei faţă de cele două partide principale, de la putere. Rămâne un drum lung de străbătut, a avertizat el, căci cei la putere nu vor renunţa la privilegiile lor, ”va urma un război murdar… toate canalele media, televiziuni şi ziare influente, vor încerca să slăbească încrederea populaţiei în Podemos, aşa cum au procedat cu mişcarea Syriza, înainte de alegerile generale din Grecia”. Dar, a mai spus el, ”oamenii nu mai cred ziarele şi televiziunile, se informează de la alte surse mediatice, înainte de toate de pe internet, de unde preiau şi unde expun opiniile lor libere”. Liderul Podemos a afirmat, apoi, în încheiere: ”Unitatea şi solidaritatea noastră internaţională sunt factori-cheie în faţa atacurilor mainstream media. Trebuie să strângem relaţiile cu toţi cei din sudul Europei. Spania, singură, nu va putea să-şi rezolve problemele, la fel cum nu pot Grecia, Portugalia, Italia, Franţa şi Germania, da, sunt mulţi oameni care suferă şi în Germania. Trebuie să făurim o alianţă, să reinventăm o Europă care, din pricina politicilor neoliberale, s-a transformat în ceva foarte diferit de ceea ce am construit noi aici după al doilea război mondial”.

De la 25 mai încoace, Podemos a Spaniei invită la crearea unei Uniuni Europene alternative, la instaurarea democraţiei economice, şi la eliminarea neoliberalismului din existenţa economică a continentului – organizare, producţie şi piaţă. Anul viitor, 2016, deci peste o perioadă de timp egală cu cea care a trecut de la înfiinţarea Podemos şi până la apariţia acestui comentariu, vor fi alegeri generale în România. Oare podemos şi românii să lupte şi să facă parte din acea Uniune Europeană alternativă, a respectului de sine?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.