Opozantul rus Alexei Navalnîi, unul dintre cei mai puternici lideri ai mişcărilor de contestare a regimului Putin, a fost inculpat marţi pentru abuz de încredere, deturnare de bunuri şi a fost arestat la domiciliu. Dacă va fi gasit vinovat de faptele amintite, Navalnîi poate fi condamnat la zece ani de închisoare. El a fost acuzat […]

Revista The Economist subliniază că profiturile companiilor din Statele Unite au crescut cu 20% faţă de 2007, ultimul an de dinaintea crizei financiare din SUA. Procentul din PIB-ul american reprezentat de profiturile corporaţiilor americane este uluitor, având în vedere că în 2007 acesta depăşise deja recordul istoric înregistrat în 1929, trecând dincolo de 12% din […]

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat, marţi, că Mircea Toader a fost înlocuit la conducerea Organizaţiei judeţene PDL Galaţi, fiind numit preşedinte interimar Mihai Capră, fost secretar de stat în MAI, potrivit Agerpres. „Am luat şi o primă măsură organizatorică azi (marţi -n.r.), dintr-un şir de măsuri care va fi mai lung. La conducerea organizaţiei […]

Fără categorie

Sâmbătă, 4 august 2012, “Orchestra Română de Tineret”, dirijată de Cristian Mandeal, va susţine la “Konzerthaus”, din Berlin, un concert în cadrul “Young Euro Classic”, cel mai prestigios festival european dedicat Orchestrelor Naţionale de Tineret. Participarea “Orchestrei Române de Tineret” la festival este sprijinită de ICR. Programul concertului cuprinde lucrările “Frenesia”, de Dan Dediu, Poemul […]

Fără categorie

Robert Pattinson şi Kristen Stewart sunt părinţii unui câine salvat de la adăpost, numit Bear, care se află acum în mijlocul unei dispute pe custodia lui. Kristen, în vârstă de 22 de ani, are şi o pisică, Max, pe care o va păstra ea, însă Robert, de 26 de ani, îl vrea pe Bear, căţelul […]

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a demisionat din conducerea PNL, ca urmare a rezultatului nesatisfăcător obţinut la referendumul de duminică. Vicepreşedintele liberal Relu Fenechiu a declarat luni seara, la un post local de televiziune din Iaşi, că şi el îşi va da demisia din conducerea PNL.„Am spus că, dacă judeţul Iaşi nu va fi […]

Premierul italian Mario Monti este optimist asupra posibilităţii Italiei şi a Europei de a depăşi actuala criză economică, informează marţi ediţia online a cotidianului roman La Repubblica, potrivit Agerpres. „Italia şi restul Europei, lovite de actuala criză a datoriilor suverane, sunt capabile să depăşească acest moment dificil, chiar dacă examenele la care suntem supuşi nu […]

Fără categorie

Alpha Bank este aproape de preluarea subsidiarei elene Emporiki Bank a grupului francez Credit Agricole, potrivit unor surse citate de cotidianul elen Imerisia, preluat de Kathimerini. Un acord va fi semnat la mijlocul lunii septembrie, după finalizarea termenilor recapitalizării sectorului bancar elen, scrie Imerisia. Noua bancă rezultată după preluare va avea sprijinul fondului Paramount din […]

Fără categorie

Revista |Forbes a realizat topul celor mai profitabile companii din lume, anul trecut acest titlu fiind obținut de Gazprom care a realizat un profit de 44,46 miliarde de dolari. Producătorul rus de gaze natural Gazprom a depășit Exxon Mobil, care fusese cea mai profitabilă companie în 2010. Directorul general al Gazprom, Alexei Miller, a declarat […]

Procurorii DIICOT, alături de poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, au efectuat, marţi, 15 percheziţii în Bucureşti şi Zimnicea, cu scopul destructurării unui grup infracţional, cunoscut ca aparţinând grupării ‘Sportivilor’, specializat în săvârşirea de infracţiuni de violenţă, şantaj şi fraude informatice, în scopul obţinerii unor importante sume de bani. Potrivit unui comunicat al IGPR […]

PRM Corneliu Vadim Tudor l-a sustinut pe Traian Băsescu în problema demiterii. “În ciuda avalanşei de fraude neruşinate ale Caracatiţei Mafiei USL, scenariul lor nu a reuşit. Capii PSD şi ai PNL sînt obligaţi să părăsească, grabnic, scena politică. Ei nu numai că s-au sinucis din punct de vedere politic, dar riscă, în frunte cu […]

Lucian Guran a fost înlocuit cu Cornel Ciocoiu, director adjunct al Direcţiei de Ordine Publică. Potrivit România TV, Guran urmează să ocupe o funcţie importantă în Ministerul de Interne, schimbarea sa din funcţie reprezentând în fapt o promovare. Chestorul Lucian Guran se află în fruntea Poliţiei Capitalei din luna martie a acestui an.

Edilul Constanţei, Radu Mazăre, este convins că dacă ar fi dus fetele în costume de baie în toată ţara, lumea ar fi ieşit la vot la referendumul privind demiterea preşedintelui. „Am pierdut pe mâna ungurilor şi a boicotului lui Băsescu (…) Ştii unde s-a votat cel mai bine din toată România?! În Mamaia au votat […]

Scrimera ucraineană Iana Şemiakina a cucerit medalia de aur în proba de spadă la Jocurile Olimpice de la Londra, după ce a învins-o în finală pe campioana en titre, Britta Heidemann (Germania), cu scorul de 9-8, scrie AGERPRES. Medalia de bronz a revenit chinezoaicei Sun Yujie, după 15-11 cu spadasina sud-coreeană Shin A Lam, Aceasta […]

Fără categorie

Referendumul de duminică s-a închis de aproape 24 de ore. Cu toate acestea nimeni nu se declară învingător. Dincolo de declaraţiile de partid, nimeni nu a deschis şampania, nici un “I-am ciuruit!”, nici o demisie de onoare. Declaraţii neutre, prudente, chipuri gânditoare, îngrijorate. Practic, nici o tabără nu se declară învingătoare. DE CE?!

Flacăra Democraţiei şi Flacăra Speranţei îşi vor disputa finala campionatului naţional de fotbal. Jucătorii primei formaţii, echipaţi în tricouri portocalii şi cu şorturi şi jambiere albe, intră pe teren în huiduielile publicului. Spectatorii nu suportă această echipă din cauză că joacă dur, este lipsită de fair-play şi a câştigat mai toate meciurile cu ajutorul arbitrilor. […]

Federaţia Rusă califică drept ilegală decizia Parlamentului Republicii Moldova care prevede interzicerea simbolurilor sovietice. Declaraţia a fost făcută de către secretarul de stat al Rusiei, ministrul adjunct de externe, Grigori Karasin, transmite 24h.md. „Delegaţia noastră s-a întâlnit la Chişinău cu preşedintele Nicolae Timofti, şi cu ministrul de Externe. La toate aceste întrevederi am declarat un […]

Declaraţiile candidatului republican la preşedinţa Statelor Unite, Mitt Romney, prezentând Ierusalimul drept „capitala” Israelului, aduc atingere intereselor americane în regiune, a afirmat duminică un oficial palestinian, transmite Mediafax.ro. „Declaraţiile lui Romney aduc atingere intereselor americane în regiune, păcii, securităţii şi stabilităţii. Chiar dacă aceste declaraţii se înscriu în cadrul campaniei sale electorale, ele sunt inacceptabile […]