Rusia va renunţa devinitiv la submarinele nucleare de clasă Typhoon, scrie cotidianul Izvestia, citând surse militare, care arată că submarinele vor fi trimise la fier vechi până în 2014. Submarinele Typhoon sunt cele mai mari construite vreodată, cu o lungime de peste 180 de metri şi o lăţime de circa 15 metri. Ele pot transporta […]

Persoanele fizice şi juridice care intenţionează să achiziţioneze autovehicule cu sistem de propulsie electric şi/sau hibrid se pot înscrie în program începând din data de 3 octombrie, reducerea ajungând până la 20% din valoarea maşinii, dar nu mai mult de 3.700 euro, anunţă Ministerul Mediului şi Pădurilor.

Investiţiile guvernului şi pomparea de sume mari de bani de către Elena Udrea în staţiunile de schi sunt, se pare, inutile. Pentru că România nu este o destinaţie atractivă pentru sporturile de iarnă. Amatorii de schi din Europa preferă staţiunile din Austria, Elveţia, Franţa, Italia, iar din regiune, o căutare foarte mare o au staţiunile […]

Cinci seisme mici au avut loc în România în ultimele două zile, cel mai mare dintre acestea având magnitudinea de 2.8, potrivit realitatea.net. Referindu-se la zona Banatului, specialiştii în seismologie spun că aici niciodată nu va avea loc un cutremur mai mare de 6 grade pe Scara Richter, însă un astfel de seism este suficient […]

Fostul proprietar al postului Realitatea TV a făcut o serie de afirmaţii incendiare în faţa instanţei de judecată. Sorin Ovidiu Vîntu le-a declarat judecătorilor că managerul Realitatea Media, Sebastian Ghiţă, ar fi vrut să-l asasineze pe 13 aprilie 2011.

Update: Înregistrarea 01, 2011.04.11, despre complot şi bani pentru PDL

Preşedintele şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase şi Ioan Oltean, precum şi deputatul UNPR Maria Barna sunt pasibili de condamnare dacă USL va depune plângere penală pentru uz de fals şi abuz în serviciu. Există o încălcare a legii şi un martor care a recunoscut oficial acest lucru.

Prioritatea Comisiei Europene în cazuri precum decizia Nokia de relocare a activităţii sale din România este de a minimiza consecinţele sociale ale pierderii de locuri de muncă şi de a încerca să ajute la revenirea pe piaţa muncii cât mai rapidă posibilă a celor disponibilizaţi, a declarat vineri, pentru Agerpres, Cristina Arigho, purtător de cuvânt […]

Reprezentanţi ai companiei de internet Google au declarat, vineri, că îşi vor diversifica operaţiunile europene administrate de la birourile din Dublin, investind 75 de milioane de euro în crearea unui centru de date care va crea 30 de noi locuri de muncă. Google are circa 2.000 de angajaţi în cele cinci birouri de la Dublin, […]

Jumătate dintre germani şi-ar dori reintroducerea vechii monede naţionale – marca germană – în timp ce 48% din populaţia Germaniei rămâne favorabilă euro, conform rezultatelor unui sondaj realizat recent de publicaţia Focus şi citat de Agerpres. Cu un an şi ceva în urmă, raportul era invers: euro era susţinut de jumătate din populaţia Germania, iar […]

Guvernul elen vrea să reducă salariile a 100.000 de angajaţi publici, circa 15% din totalul forţei de muncă a statului, cu până la 40%, pentru a economisi un miliard de euro, potrivit planurilor discutate de executiv cu reprezentanţi ai UE, FMI şi Băncii Centrale Europene, scrie Kathimerini, citat de Mediafax.ro. Proiectul, care elimină diferenţele de […]

Potrivit datelor Agenţiei Naşionale de Meteorologie, sâmbătă, vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile estice, dar numai izolat vor fi ploi slabe, îndeosebi noaptea în zona montană. Temperaturile maxime, în creştere în special în partea de est şi sud-est a teritoriului, se vor încadra între 20 şi 29 […]

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, la Miercurea Ciuc, că recensământul populaţiei este extraordinar de important pentru comunitatea maghiară, care trebuie să arate că este prezentă în România şi doreşte să rămână aici. Kelemen a explicat că anumite drepturi ale minorităţilor se acordă în funcţie de care este proporţia în localităţi, iar rezultatele recensământului […]

Compania Bosch şi-ar putea muta o parte din operaţiuni la Jucu, susşine preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, pedelistul Alin Tişe. Potrivit acestuia, oraşul Cluj se află pe lista scurtă a locaţiilor luate în considerare de nemţi. Acesta spune că a studiat deja amplasamentul pe care autorităţile îl pot oferi pentru construirea unei hale de producţie. Tişe […]

Cotidianul Corriere della Sera a publică o scrisoare confidenţială adrestă premierului Silvio Berlusconi de preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean Claude Trichet şi de succesorul său, Mario Draghi, al cărei conţinut şi ton pot sugera cine conduce de fapt una dintre marile economii ale UE. În situaţia actuală, avem în vedere următoarele măsuri ca fiind esenţiale: […]

Judecătoria oraşului Asenovgrad a decis vineri ca Kiril Raşkov (69 de ani), liderul rom care se află la originea tensiunilor interetnice care au cuprins Bulgaria în ultima săptămână, să rămână în arest preventiv, anunţă Agerpres. Judecătorii şi-au motivat decizia prin faptul că, dacă ar fi eliberat, Raşkov ar putea să se ascundă de justiţie, inclusiv […]

După ce a fost exclus din PC, deputatul Tudor Ciuhodaru s-a înscris în UNPR. Ciuhodaru a declarat vineri că va candida la Primăria Iaşi la alegerile locale viitoare şi că ar putea fi susţinut de mai multe forţe politice, nu doar de UNPR. „M-am înscris în UNPR, unde am depus deja o adeziune, şi voi […]

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au reţinut pe şeful Gărzii Financiare Neamţ, Constantin Nistor, şi alţi doi comisari, sub acuzaţiile că au primit mită de la zeci de agenţi economici, pentru a face control formal şi a nu aplica contravenţii. Potrivit DNA, pe 29 septembrie 2011, cei doi comisari, Nistor, Enăşoaie şi Antonie, au efectuat un […]

Cursul monedei naţionale a oscilat uşor peste 4,35 lei/euro în prima parte a sesiunii, astfel că BNR a publicat o referinţă în creştere pentru a patra zi consecutiv, de 4,3533 lei/euro, un nou maxim al ultimelor 15 luni. Un nivel superior celui de vineri a fost anunţat la 1 iulie 2010, când BNR a afişat […]

Preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat vineri că beneficiarii legii votului prin corespondenţă sunt românii din străinătate, şi nu un partid. Declaraţia lui Anastase vin în contextul în care în România toate scrutinele au fost presărate cu acuzaţii de fraudă, iar implementarea unui astfel de sistem nu poate decât să trezească şi mai multe suspiciuni.

Baconschi: Priorităţile MAE pentru diaspora

Românii din comunităţile externe trebuie respectaţi pentru că sunt parte a naţiunii române, priorităţile Ministerului Afacerilor Externe pentru aceştia fiind îmbunătăţirea şi extinderea reţelei consulare, precum şi promovarea legii votului prin corespondenţă, a declarat, vineri, şeful diplomaţiei, Teodor Baconschi, la Forumul Românilor de Pretutindeni. El le-a amintit reprezentanţilor comunităţilor din diaspora că MAE a reuşit […]