Cristiano Ronaldo este pe cale să vadă ce înseamnă răbdarea și toleranța ajunse la limită într-o țară foarte restrictivă la gesturi obscene
Deși FC Metz se afundă în subsolul Ligue 1
Simona Halep a trecut la atac după ce
Tocmai când luaseră viteză în urmărirea
Face ce face Neymar și tot apare ca băiatul rău
Sorana Cîrstea, care din acest an și-a luat rezidența în Emiratele Arabe Unite,
Ianis Hagi lustruiește banca de rezerve
Acuzațiile lansate de patronul FCSB după meciul Rapid – FC Hermannstadt conform cărora în fotbalul românesc există în continuare
România a avut 23 de puncte peste Luxemburg înaintea ultimelor 10 minute la baschet, dar a pierdut meciul!
Gică Popescu spune că a încercat să obțină acordul conducerii Federației, dar nu s-a ajuns la un consens.
Deși Tottenham a plătit zeci de milioane de euro celor de la Genoa pentru transferul lui Drăgușin, acesta tot nu joacă
Este în continuare război în Ucraina, dar ușor-ușor oamenii caută să se adapteze și să revină, pe cât se poate, la viața obișnuită
Kim Clijster: Într-o situație ca asta, când ai un antrenor care preia comanda și te manipulează, el dictează tot ce se întâmplă în jurul tău.
Deși a avut un meci greu și per ansamblu s-a descurcat bine, românul ar putea fi chemat la raport la UEFA
Internaționalul român este considerat VIP-ul echipei, omul capabil și să marcheze lejer, și să ofere assisturi cu aceeași ușurință.
Gigi Becali lasă de înțeles că unele dintre rezultatele giuleștenilor, în special ultimul, cu FC Hermannstadt, ar fi fost facilitate și de
Mesajele fanilor lui Tottenham sunt cât se poate de clare, ei vor să îl vadă cât mai repede în primul unsprezece
Într-un moment în care UTA pare a fi capabilă să participe la asaltul pentru play-off, venind la un singur punct de locul 6, arădenii au primit o lovitură dură de pe banca tehnică.
Fostul component al Generației de Aur, Dorinel Munteanu, și-a șifonat rău de tot imaginea în ultima vreme prin numeroasele scandaluri în care a fost implicat.
Fotbalistul a vorbit despre momentele cumplite: „Inima mea s-a oprit timp de două minute și 40 de secunde. Știu că am murit“
Răzvan Lucescu a avut o seară ratată complet, dar cere fanilor să nu dispere pentru că vor lupta până la capăt.
Continuă protestele fanilor echipei londoneze Tottenham,
Sora mai mică a selecționerului, Maria Iordănescu, prezentatoare la postul Prima TV, este îngrijorată de faptul că Edi se consumă enorm
Miercuri, 14 februarie, au avut loc ultimele două meciuri din manșa tur a optimilor de finală ale Champions League.
Agenția financiară „Capology” a publicat topul primilor 12 tineri jucători în privința contractelor asigurate de cluburile din Premier League
Aproape niciun meci în care una dintre combatante este Real Madrid nu se poate să nu aibă parte de polemici, iar presa germană a explodat.