Din 2019, o dilemă pentru fiecare ţară din UE

Ce vor alege între ora de vară şi ora de iarnă?

Cum se ştie, în noaptea de 27 spre 28 octombrie, asemenea celorlate ţări din UE, România a trecut la ora de iarnă, fiind ultima oară când s-a întâmplat aşa ceva, întrucât, în urma unui amplu sondaj în statele Uniunii, conducerea de la Bruxelles a decis că, începând din 2019, schimbarea orei să nu mai fie obligatorie, iar fiecare ţară să decidă pentru ce optează în mod permanent: pentru ora de iarnă sau pentru cea de vară ? Pornind de la această chestiune, agenţia France Presse şi France TV Info susţin că oricare viitoare alegere nu are nimic anodin şi ar avea incoveniente în domenii foarte deosebite, începând de la sănătate până la agricultură. Dintr-o atare perspectivă sunt discutate principalele mize legate de schimbările de oră, pe care le prezentăm în continuare.

Pentru sănătate: avantaj ora de iarnă. Din punct de vedere global, „schimbarea orei perturbează orologiul nostru intern care controlează diferitele noastre ritmuri biologice”, declară Veronique Fabre, cercetătoare la institutul parizian Inserm (Institutul Naţional de Sănătate şi Cercetări Medicale). După trecerea la ora de vară „lipsa somnului poate provoca o scădere a atenţiei, somnolenţă, nervozitate sau degradarea dispoziţiei”, mai arată ea. Diferite studii vorbesc despre o creştere a infarcturilor de miocard sau de crize cardiace după trecerea la ora de vară.„Apriori, suntem făcuţi pentru a trăi la lumina soarelui”, arată Joelle Adrien, specialist în problemele somnului la spitalul Hotel-Dieu din Paris.În Franţa, ora de vară ora de vară nu este „o bună idee”. În ce-i priveşte, specialiştii în ritmuri biologice contactaţi de sursele citate recomandă să se rămână la ora de iarnă.

Pentru economii de energie: avantaj ora de vară. În Franţa, schimbarea orei a fost introdusă în 1976, după şocul petrolier, cu scopul de a limita utilizarea iluminării artificiale. Potrivit Agenţei pentru Mediul Înconjurător şi Utilizarea Energiei ( Ademe), care, în 2006, a lansat un studiu de evaluare a impactului energetic al regimului orei de vară, actualizat în 2009, „schimbarea orei permite economii de energie şi de CO2 reale, dar modeste, pentru un cost cvasi nul de punere în practică”. În 2010, ea a evaluat câştigurile în domeniul iluminării la 440 GWH, adică echivalentul consumului de lumină în 800.000 de case, graţie orei de vară.

Pentu agricultură : avantaj ora de iarnă. Cei din acest domeniu înclină spre ora de iarnă. „În timpul secerişului există un decalaj de două ore cu ora solară. Dintr-o dată se începe mai târziu şi eşti obligat să termini noaptea”, arată Luc Smessaert, membru al Comisiei privind schimbările climatice de la FNSEA. Fermierii, legaţi de soare, „ar avea interesul să existe aceeaşi oră tot anul”, arată el. De altfel, schimbarea orei „este mereu un moment de stres în ce priveşte animalele”.Pentru producătorii de lapte, de pildă, „trebuie să existe regularitare în timpul mulsului, care este un fenomen psihologic”. „Schimbarea orei este mai curând un fapt pentru mediul urban, decât pentru cel rural, care ţine seama de ciclul natural”, susţine el.

Pentru securitatea rutieră: efecte incerte.Perioadele de obscuritate prelungită datorate trecerii la ora de iarnă reprezintă un risc crescut pentru ciclişti, pietoni sau utilizatori de trotinete. Ei au probleme îndeosebi în timpul deplasării de la domiciliu la muncă, dimineaţa şi seara. În perioada 2008-2017, 43% dintre pietonii decedaţi anual au fost înregistraţi între lunile octombrie-ianuarie. Accidentele nocturne de biciclete cresc şi ele. „Nu este foarte uşor să se vadă” ce efect ar putea avea suprimarea schimbării orei, opinează un expert interministerial în domeniul securităţii rutiere.

Evident, observaţiile de mai sus au în vedere Franţa şi modul în care specialiştii de diferite feluri de acolo percep reacţia concetăţenilor din diferite domenii de viaţă sau muncă. Din păcate, în România, asemenea studii de impact lipsesc, drept pentru care, aproape sigur, rezolvarea dilemei privind trecerea la ora de vară sau păstrarea permanentă a orei de iarnă se va face de nişte amatori ori intruşi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Dumitru Constantin 677 Articole
Author

5 Comentarii

  1. Pentru o exprimare confuza se poate folosi termenul de „ora de iarna”. Nu exista ora de iarna, aceasta este ora astronomica, normala, exista in schimb ora de vara.

    • Nu poate exista o ora astronomica normala, caci atunci ora Timisoarei sau a Craiovei, de pilda, nu este aceeasi cu a Bucurestiului.Ora este doar o conventie si este cu atat mai aproape de cea astronomica, cu cat se apropie mai mult de fusul orar careia ii apartine.Franta, la care se face vorbire, Spania si statele Benelux, nu au ora corespunzatoare fusului lor orar, ci pe cea a Europei Centrale.Grecia continentala s-ar incadra in fusul orar al Europei Centrale si doar cea insulara si Tracia ar corespunde fusului orar al Europei Orientale.Logica ar fi o ora unica in UE, pe baza fusului orar de mijloc, adica al Europei Centrale, unde se gasesc 2/3 dintre statele uniunii.

  2. Ora de vara ne scurteaza zilele. Suntem intr-o falsa intirziere toata ziua, ora 7 e deja ora 8, ce se putea face pina la ora 9 nu se mai poate face la ora 10, etc. Aceasta duce la stres, vinovatie, oboseala nemeritata.

  3. Normala este o ora unica in Europa (in UE, mai ales) pe baza fusului orar al Europei Centrale, unde se gasesc 2/3 din statele UE. Fiecare tara isi poate apoi adapta programul de lucru sezonier, in functie de iluminatul natural.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.