„L-am săpat pe Corlățean și a pierdut cursa pentru poziția europeană pentru care a candidat”, au postat cei de la Accept pe Facebook.
Politică
CTP afirmă că moțiunea PSD-AUR vizează scoaterea României din UE și subordonarea ei față de Moscova.
Scopul legitim al oricărui partid politic este să aibă cât mai mulți adepți și votanți și să ajungă la guvernare. Doar că, pe scena politică plină de turbulențe de la București, se întâmplă lucruri împotriva logicii. Unele partide par că se autosabotează, iar președintele Nicușor Dan e de nerecunoscut. Cine și ce câștigă din haosul care domnește în aceste zile în România?
Premierul Ilie Bolojan susţine că, dacă moţiunea trece, atunci opţiunea principală a PNL este să rămână la guvernare, dar nu în coaliţie cu PSD, însă afirmă că există şi varianta trecerii în opoziţie, el apreciind că, într-o asemenea ipoteză, se poate construi un pol al modernizării alături de alte forţe politice.
„La prima verificare, am găsit 60 de milioane de euro, bani neîncasaţi, din penalităţi care au fost date pentru întârzierea unui singur contract la Metrorex”, susține Miruță despre situația de la metroul bucureștean.
„L-ați auzit pe George Simion care spune că nu dorește să guverneze cu PSD, așadar, avem obiective diferite, ca atare, lucrurile se vor aranja după consultările de la Cotroceni”, a declarat Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir.
„Ne vedem la guvernare. E o idee generoasă «guvern de reconciliere națională». Putem susține din Parlament o asemenea formulă”, a spus George Simion.
„Cei care joacă acum acest joc al crizei vor mai multă putere prin jocuri de culise, nicidecum prin alegeri. Ei știu că la alegeri ar pierde și mai mult decât au acum și își doresc rearanjarea puterii prin forță, ignorând fragmentarea Parlamentului”.
„PNL spera mai departe ca parlamentarii extremiști de la AUR, ii vor salva și nu vor vota moțiunea. Furați fiind, ca mireasa politică”, crede PNL-istul de la șefia CJ Cluj.
„S-a spus că suntem hitleriști sau fasciști. Nu-i o rușine dacă am fi, dar nu suntem. Ne-au acuzat că ne-am dus la Nurenberg. Eu am fost la Roma și la Berlin, am vorbit cu Mussolini și cu Fuehrerul, mă felicit că am văzut organizarea sentimentului patriotic” (O. Goga, București, Clubul central al PNC, 2 octombrie 1935);
După ce se va adopta în ședința de Guvern, proiectul trebuie trimis pentru dezbatere și vot în Parlament.
„Am văzut în ultimele zile câteva voci importante din PNL, atât la nivel central, cât și din teritoriu, care vorbesc despre necesitatea unui dialog politic post-Bolojan între partidele care compun alianța de guvernare. Îi încurajăm pe toți liberalii care gândesc la fel, dar nu au avut, deocamdată, curajul să se exprime, să o facă în aceste zile”, au scris cei de la PSD pe Facebook.
„România păstrează direcția pro-occidentală și există voință politică la nivelul partidelor pentru asta”.
„De foarte multe ori nu votează câți au semnat, ci mai puțini”, a declarat Diana Şoşoacă, care momentan nu a decis poziția partidului său referitoare la demersul AUR-PSD.
„Lanţul de decizie acum este foarte clar, adică pentru ordini de tragere în drone deciza este, în România, la Şeful Statului Major al Apărării. Pentru avioane cu pilot, deciza este la ministrul Apărării”, a explicat ministrul Apărării pentru news.ro.
„Acum suntem într-un blocaj – USR a zis că nu mai vrea cu PSD, PSD că nu mai vrea cu dl Bolojan, PNL că nu mai merg nici ei dacă depun moţiune. Preşedintele nu vrea cu AUR. E o ecuaţie cu mai multe necunoscute şi cineva trebuie să vină cu ceva în plus”, a spus Radu Miruță pentru News.ro.
Liderii celor mai mari grupuri din Parlamentul European s-au certat la Strasbourg din cauza crizei politice de la București. Manfred Weber (PPE) a criticat dur alianța PSD-AUR la moțiunea de cenzură, în timp ce Iratxe Perez Garcia (S&D) l-a acuzat pe acesta de ipocrizie.
La conducerea grupului PACE, al cărui vector de imagine este Ninel Peia, a fost ales Grigore-Adrian Peiu, conform știripesurse.
„Un act de demnitate, în deplină consecvență cu demersurile PSD în plan parlamentar”.
Unul dintre scenariile care se discută în PSD este ca după ce Guvernul Bolojan pică prin moțiune, să rămână un guvern minoritar alte câteva luni, timp în care „se mai schimbă președinți de partide”, conform unor surse de la vârful PSD.
Senatul propune interzicerea vânzării acțiunilor statului la companiile profitabile pentru 2 ani, în contextul controverselor privind posibile listări la bursă și acuzații de lipsă de transparență.
Dezbaterile și votul final vor avea loc pe 5 mai.
„Dacă guvernul va fi demis prin moțiune de cenzură, în mod clar se vor iniția consultările la Cotroceni, pe care le declanșează președintele Nicușor Dan. Atunci trebuie votată poziția cu care se prezintă Partidul Național Liberal la negocieri. Ăla e momentul în care Partidul Național Liberal își hotărăște destinul”, a explicat Ludovic Orban.
CCR analizează miercuri legea prosumatorilor, după ce președintele a acuzat Parlamentul că a introdus modificări noi, nesolicitate oficial. Disputa vizează regulile de compensare a energiei și limitele de putere instalată pentru micii producători din România.
„Tactic, AUR va da jos guvernul Bolojan. Strategic vrem să declanșăm alegerile anticipate”, spune Dan Dungaciu, într-un interviu pentru Cotidianul.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că nu va demisiona de la șefia Camerei Deputaților.