Suntem în postul dinaintea Nașterii Domnului, Crăciunul, sărbătorit pe 25 decembrie.
De vreo o lună de zile sau chiar două, aproximativ, au început, văd și eu, seara la televizor
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că orice vizită externă pe care o efectuează
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că, potrivit înţelegerilor
Câteva zeci de angajaţi a Casei Judeţene de Pensii (CJP) Harghita, Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea
Farmacişti din toată ţara participă la o acţiune de protest, în fața
Inflamabilitatea extremă a bateriilor vehiculelor electrice a fost
Poliţiştii au efectuat, miercuri, percheziţii în Prahova, Argeş şi Dâmboviţa
Judecătoria Buftea a dispus, miercuri dimineaţa, încetarea
Învins de Jannik Sinner, Djokovic a explicat, în conferința de presă unde
După o campanie efectuată de Inspecția Muncii au fost aplicate nu mai puțin
Ziua Revoltei Anticomuniste de la Braşov din 1987 este marcată,
Sârbul Novak Djokovic, numărul unu mondial din tenisul
Aproximativ 25.000 de litri de motorină s-au scurs după ce
De la începutul anului viitor, primarul din Crevedia, Florin Petre, va avea un salariu
Președinții Joe Biden și Xi Jinping au ajuns marți în San Francisco,
Alina Gorghiu se arată ”neînțelegătoare” cu cei care migrează
Într-o intervenție în emisiune la Digi24, europarlamentarul PNL Rareș Bogdan
Începând de astăzi intrăm în Postul Nașterii Domnului, pe care vi-l dorim binecuvântat și plin de roade duhovnicești!
Întrebat despre operaţiunea armatei israeliene de la spitalul Al-Shifa din Gaza,
Joi, la Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, urmează să se desfășoare
Corespondentul lui Vasile Bănescu din Mitropolia moscovită din Republica Moldova a fost filmat de reporterii Europa
Mişcarea palestiniană Hamas l-a acuzat miercuri pe preşedintele american Joe
Bradul înalt de 30 de metri, îmbrăcat în cetină, decoraţiunile luminoase,
România și Kenya au o relație îndelungată,
Procurorul special care investighează cazul împotriva lui Donald Trump